FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

UPDATE Peluza Nord Rapid boicotează superturneul amical de pe Arena Națională: „Absolut insultător! Lipsă de respect” + Reacția liderului galeriei

Peluza Nord Rapid nu va asista organizat la meciurile amicale cu Dortmund și Fiorentina // foto: Imago Images
Peluza Nord Rapid nu va asista organizat la meciurile amicale cu Dortmund și Fiorentina // foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 23 noiembrie 2022 18:00 / Actualizat miercuri, 23 noiembrie 2022 18:23

Peluza Nord Rapid, principala facțiune a suporterilor alb-vișinii, a anunțat astăzi că nu se va prezenta organizat la turneul amical la care vor participa și Borussia Dortmund și Fiorentina.

Pe 10 decembrie, pe Arena Națională va avea loc Superbet International Cup, un turneu amical în 3, la care vor participa echipele Rapid București, Borussia Dortmund și Fiorentina.

Rapid nu va beneficia de sprijinul organizat al principalului grup de suporteri, Peluza Nord.

UPDATE ora 18:00 » Liviu Ungureanu, lider galerie Rapid: „Până în 20 de decembrie, noi avem de făcut 5.000 de kilometri ca să susținem echipele de fotbal și de handbal”

„Nu venim organizat din mai multe motive. Până în 20 de decembrie, noi avem de făcut 5.000 de kilometri ca să susținem echipele de fotbal și de handbal, la meciurile oficiale. Nu suntem roboți! Așa că vom urmări de acasă, de la caldură, partidele din acel triunghiular. 

A doua zi, fetele de la handbal au meci în Cupa campionilor, la handbal, trebuie să le fim alături. În plus, sunt și biletele prea scumpe, 55 de lei în peluze. Păi la un asemenea eveniment trebuie să stai la stadion vreo 5 ore, în frig. Lumea mai trebuie să manânce, ajungi să cheltui 200 de lei fiecare. 

E mult! Nu e problema noastră cum îșți fac unii bussinesurile, dar nici nu suntem obligați să le susținem. Dacă era un turneu caritabil, era altceva. Dar noi nu ne punem contra nimănui. Fiecare suporter e liber să se ducă la acel triunghiular, individual, dacă vrea. 

E un stadion mare, sunt destule locuri. Însă noi, galeria, nu venim! Pe noi ne interesează mai mult meciul de Cupă, din 7 decembrie, cu U Cluj. Să ne calificăm mai departe, că așa a promis conducerea, că ne interesează și Cupa”, a declarat Liviu Ungurean, liderul galeriei Rapid, pentru GSP.ro.

Mondialul a schimbat regulile în Qatar » Fotbalul pune Hijab, Burka și Niqab lângă fustă-mini și buricul gol. Fotografia grăitoare surprinsă în Piața Veche
REPORTAJ GSP
Mondialul a schimbat regulile în Qatar » Fotbalul pune Hijab, Burka și Niqab lângă fustă-mini și buricul gol. Fotografia grăitoare surprinsă în Piața Veche

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Peluza Nord Rapid protestează: „Nu venim organizat”

Suporterii Rapidului sunt deranjați de programarea meciului de campionat cu Petrolul Ploiești, mutat miercuri, 14 decembrie, de la ora 19:00, ca urmare a organizării „triunghiularului”. Mai jos, comunicatul acestora: 

Peluza Nord nu se va prezenta organizat la Superbet Internetional Cup. 

Întrucât respectăm Rapidul, numele adversarilor și dorința rapidiștilor și fanilor fotbalului care vor participa la eveniment, doar ne manifestăm nemulțumirea față de atitudinea conducerii clubului în privința programării derby-ului împotriva Petrolului.

În scopul de a facilita organizarea unei competiții amicale, într-o perioadă care este oricum aglomerată, cu meciuri dificile și decisive în competițiile interne, ,,Primvs Derby" a fost programat într-o zi de miercuri. Programarea unui astfel de duel la mijlocul săptămânii este absolut insultătoare pentru ambele comunități de fani și denotă lipsă de respect.

Considerăm inoportună participarea la acest turneu, din punct de vedere sportiv, dar avantajoasă din punct de vedere financiar și al imaginii, având în vedere că echipele implicate reprezintă brand-uri puternice ale fotbalului european și prețurile evenimentului sunt ridicate, raportate la condițiile actuale de trai din România și semnificația competiției.

Rapid va juca ulterior pe 18 decembrie, de la ora 20:30, la Arad, cu UTA.

Programul meciurilor la Superbet International Cup

  • ora 13:00, Rapid București - Borussia Dortmund
  • ora 14:30, Borussia Dortmund - Fiorentina
  • ora 16:00, Rapid București - Fiorentina

45 - 300 leieste intervalul prețurilor biletelor la turneul amical din decembrie. Cele mai ieftine sunt la inelul 3 al peluzelor, cele mai scumpe la VIP

E foarte important de înțeles un lucru: acest eveniment nu este organizat de clubul Rapid. Clubul Rapid este invitat să participe, exact ca în alte turnee amicale, organizate în Germania, SUA, Italia. 

Nu clubul Rapid a stabilit tarifele la bilete. Un asemenea eveniment costă foarte mult. Sunt două echipe mari în acest turneu.

- Adrian Thiess, organizator, la GSP Live

Mai multe știri din Liga 1: 

Fostul portar al lui Real Madrid spune pe cine vede campioană în Liga 1 și deplânge soarta lui Dinamo: „Incredibil! Să ajungă atât de rău?”

Șocant: îl legitimează ca jucător?! Manevre în culise pentru instalarea ca „principal” a lui Croitoru » Patronul din Superliga a confirmat în direct: „Da, îl vreau”

Playtech: Loredana, APARIŢIE WOW! Poza care a şocat internauţii, nimeni nu credea că va face asta. Nu ai voie să ratezi aşa ceva!


Comentarii (9)
Normal
Normal  •  24 Noiembrie 2022, 00:52

Bocciu asta se baga si el in seama si vrea sa fie vedeta. Felicitari pentru conducerea Rapidului pentru ca vrea ca echipa sa se confrunte cu cei mai puternici, numai asa vom progresa ! Cel mai bun antrenament este jocul !

pain89
pain89  •  23 Noiembrie 2022, 19:09
Postat de popescu.dzn pe 23 Noiembrie 2022, 17:02

Ce club serios si-ar amâna meciul din campionat sa joace un amical?

este un eveniment gen concert al unor mar trupe chiar daca nu au toti jucatorii, pana cand vor avea sansa sa joae cu ele in meciuri oficiale ar trebui sa profite sa joace tot mai mult cu echipe tari daca vor sa progreseze, ca sa fim seriosi un amical cu una din acele echipe iti ofera experienta mai multa decat un meci cu o nou promovata

Chess
Chess  •  23 Noiembrie 2022, 17:47

Bocciule, ia-te de mana cu mustata ....nu ai minte nici sa treci strada !!

Vezi toate comentariile (9)
Comentează
Close