FOTBAL  »  LIGA 1  »  RAPID

EXCLUSIV Rapid deschide transferurile cu două mutări importante: fotbalistul convocat de Rădoi și fost jucător la FCSB!

Alexandru Albu, primul din stânga // foto: Imago
Alexandru Albu, primul din stânga // foto: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 16 iunie 2021 19:24 / Actualizat miercuri, 16 iunie 2021 20:33

Rapid a bifat azi primele achiziții pentru 2021/2022. Giuleștenii s-au înțeles cu Concordia Chiajna pentru mijlocașul defensiv Alexandru Albu (27 de ani). La scurt timp după, au anunțat și transferul lui Claudiu Belu-Iordache (27). 

UPDATE 20:25 - Rapid l-a transferat și pe Belu-Iordache

Clubul din Giulești a anunțat și transferul fundașului dreapta Claudiu Belu-Iordache, în vârstă de 27 de ani. Belu-Iordache a evoluat în sezonul 2020/2021 la Hermannstadt, adunând 26 de meciuri în toate competițiile, un gol și 3 pase decisive. 

„Sunt fericit de alegerea mea, am venit cu gândul de a da totul, totul pentru mine, pentru echipă, pentru familie, și sper să aducem Rapidul din nou acolo unde îi este locul și să facem o figură frumoasă”, a declarat Claudiu pentru fcrapid.ro.

Rapid deschide transferurile cu două mutări importante: fotbalistul convocat de Rădoi și fost jucător la FCSB!
Claudiu Belu-Iordache a semnat cu Rapid // foto: Facebook @ Fc Rapid 1923

Belu-Iordache a mai jucat în România pentru Poli Timișoara, Concordia, ASA Târgu Mureș, Astra, FCSB și FC Voluntari.

Știrea inițială - Alexandru Albu, primul transfer reușit de Rapid!

Rapid a reușit primul transfer din această vară, după ce la plecări a punctat deja prin despărțirile de Marian Drăghiceanu, Daniel Benzar, Amir Jorza și Ivica Zunic. 

Rapid deschide transferurile cu două mutări importante: fotbalistul convocat de Rădoi și fost jucător la FCSB!

Formația vișinie platește 50.000 de euro Chiajnei pentru împrumutul pe un an al lui Alexandru Albu și va achita încă 200.000 de euro dacă va dori să-l păstreze și din sezonul următor.

Alexandru Albu a avut un sezon bun la UTA, de unde chiar a reușit să ajungă în echipa națională, fiind convocat de Mirel Rădoi. De altfel, și cota pe transfermarkt aproape s-a dublat, de la 400.000 de euro, în aprilie anul trecut, acum este 750.000 de euro.

Sezonul trecut, Albu a adunat 37 de meciuri la UTA, în care a înscris de două ori. A jucat de cele mai multe ori ca mijlocaș defensiv, dar a fost folosit și ca inter sau fundaș central.

Rapid deschide transferurile cu două mutări importante: fotbalistul convocat de Rădoi și fost jucător la FCSB!
Alexandru Albu, pentru UTA, într-un meci contra FC Voluntari // foto: Imago

Rapid începe sezonul de Liga 1 departe de Giulești

Rapid nu poate juca pe noul stadion la startul sezonului de Liga 1, dar are două variante sigure: Giurgiu și Mioveni, plus alte două de avarie: Arena Națională și Arcul de triumf.

Chiar dacă scaunele au fost montate în proporție de 100%, iar gazonul a fost deja fixat, în interiorul arenei mai sunt o mulțime de lucruri de pus la punct. Vestiarele nu sunt utilate, iar la tribuna oficială nici n-a venit mobilierul.

În acest condiții, rapidiștii trebuie să joace pe alt stadion. Din informațiile venite dinspre echipă vor exista partide care se vor disputa pe Arena Națională și se încearcă și accesul pe Arcul de Triumf.

Ca variante principale rămân totuși stadioanele din Giurgiu și Mioveni, ambele urmând a fi omologate în perioada următoare pentru noul sezon.

VIDEO. Rapid s-a reunit și a efectuat primul antrenament după promovarea în Liga 1

Mai multe știri din Liga 1:

Todoran, conferință fără ziariști la FCSB: „Fac totul ca să-l mulțumesc pe Becali” + ce l-a făcut să exclame: „E ca pe Marte aici!”

DDB anunță 7 probleme mari la Dinamo: „Dacă nu ne mai facem treaba, echipa moare!”

Playtech: Cristi Borcea, relație cu Bianca Drăgușanu? Vedeta a dat cărțile pe față. S-A AFLAT tot!


Comentarii (14)
bubunika
bubunika  •  17 Iunie 2021, 06:08

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

badeadorian
badeadorian  •  16 Iunie 2021, 21:52
Postat de pe 01 Ianuarie 1970, 02:00

Este la munca . Schimbul II ...sau lucreaza 12 cu 24 !!! . Sau nu-l intereseaza subiectul ...el are ce are cu predicatul !!!

supereduardo10
supereduardo10  •  16 Iunie 2021, 21:44

Oho ce surpriza se misca Rapidul si ia jucatori cu bani nu gratis. Se vede mana lui Nico, exact ce avem nevoie, bravo o veste buna. Hai cu Sapunaru !

Vezi toate comentariile (14)
Comentează