FOTBAL  »  LIGA 1  »  GSP LIVE

VIDEO EXCLUSIV A bătut-o pe Juventus și apoi s-a sinucis din dragoste. Povestea tragică a fotbalistului român căruia părinții i-au interzis căsătoria: „L-au găsit spânzurat cu o frânghie luată de la club!”

Șurian Borali, încercuit, la Oțelul Galați, înainte de meciul cu Juventus Torino
Șurian Borali, încercuit, la Oțelul Galați, înainte de meciul cu Juventus Torino

Articol de , - Publicat miercuri, 22 iunie 2022 13:17 / Actualizat miercuri, 22 iunie 2022 15:14

În ianuarie 1989, un fotbalist de primă ligă se sinucidea la Galați la câteva luni după ce o învingea pe Juventus Torino (1-0) în Europa, însă presa vremii nu scria nici măcar un rând despre tragedie. Șurian Borali, fundaș dreapta cu peste 100 de meciuri în Divizia A, avea 28 de ani.

7 septembrie 1988. O zi superbă de toamnă pe malul Dunării, la Galați, se termina cu o performanță istorică pentru fotbalul românesc. Oțelul - echipă antrenată de Cornel Dinu, dar construită de Ioan Sdrobiș - o învingea uluitor pe Juventus Torino - campioana Europei cu doar 3 ani în urmă - în prima manșă din turul 1 al Cupei UEFA.

În acea după-amiază, fundaș dreapta pentru micuța echipă din România era Șurian Borali, un jucător de 28 de ani cu peste 100 de meciuri în prima ligă. În fața sa se afla Michael Laudrup, însă energicul fotbalist de origine tătară nu s-a făcut de râs în fața starului danez de la Mondialul din 1986.

„Șurian Borali era un fotbalist de rasă. Așa erau fundașii pe vremea aia”

Stilul său de joc e descris de Ioan Sdrobiș. În direct la GSP Live, fostul antrenor a povestit o întâmplare dintr-o partidă de campionat:

„Cum era Negrilă (n.r. - fundașul dreapta al Craiovei Maxima) așa era Borali. Era un fotbalist de rasă. Așa erau fundașii pe vremea aia. Jucam un meci cu Sportul Studențesc. 

El era fundaș dreapta și-l avea adversar direct pe Stănici, o extremă foarte, foarte bună. Stănici juca în partea opusă, la Gelu Popescu. L-a luat puțin pe sus Gelu Popescu și Stănici s-a mutat pe partea lui Borali. Borali i-a băgat o alunecare, l-a aruncat în zgură, i-a băgat a doua alunecare. Iar în zgură. Praf l-a făcut. Arbitrul i-a dat galben.

L-am întrebat după meci: «Băi, Șuri, ce ai avut cu Stănici de l-ai aruncat în zgură?». El îmi zice: «Băi, nea Nelule, păi el a venit de la Popescu la mine?! Mă crede mai prost ca el?!». Asta era atitudine de fotbalist. L-a cumințit pe Stănici”.

„I-am zis să bem un șpriț, a zis că are treabă”

Borali și-a început cariera la Constanța, debutând pentru Farul în Liga 1 în 1977, în sezonul retrogradării. 

Fostul său coleg de la Farul, Constantin Gache, își amintește de el: „Era un băiat extraordinar, mai sentimental de fel. Am numai cuvinte bune și nu doar pentru că nu mai e printre noi. Mi s-a făcut pielea de găină când mi-am adus acum aminte. Era fotbalist bun, inteligent, la locul lui, te ungeai la inimă cu el”.

Revenit în prima ligă cu Farul în sezonul 1981-1982, Borali a fost titular în 31 de meciuri din 34, apoi s-a transferat la Dunărea Galați cu care promova un an mai târziu din Divizia B. În ianuarie 1987, trecea la cealaltă echipă din oraș, Oțelul, cu care terminat sezonul 1987-1988 pe locul 4 după Steaua, Dinamo și Victoria.

Calificată în cupele europene, Oțelul a jucat cu Juventus. După fenomenala victorie din tur, gălățenii au pierdut la Torino cu 5-0 și au fost eliminați. 

A bătut-o pe Juventus și apoi s-a sinucis din dragoste. Povestea tragică a fotbalistului român căruia părinții i-au interzis căsătoria: „L-au găsit spânzurat cu o frânghie luată de la club!”
Șurian Borali, cu puțin timp înainte de meciul cu Juventus. La câteva luni distanță, el s-a sinucis

La finalul acelui sezon, echipa retrograda, dar fundașul dreapta nu mai era în viață. Pe 15 ianuarie 1989, în pauza competițională de iarnă, fotbalistul s-a sinucis în garsoniera său din cartierul Țiglina. Ultimul care l-a văzut în viață a fost colegul său de echipă, Marius Stan.

Cel care avea să devină peste ani viitorul președinte al clubului le-a povestit atunci coechipierilor ce s-a întâmplat în ziua de dinaintea tragediei: „Fusesem cu el în oraș. L-am văzut agitat în autobuz și i-am zis să vină la mine, să bem un șpriț. A zis că nu poate, că are o treabă. Nu mi-a trecut prin cap că ar putea vreodată să facă așa ceva”.

Fără știrea celor din club, Borali trecea printr-o depresie puternică. 

Sdrobiș își amintește: „Era un tip închis. Nu-l puteai desface. Uite, mi-am amintit acum un lucru tare dureros. Venea la antrenament cu capul în pământ. Mi-am dat seama că are ceva în suflet. Venea, se antrena la rupere, juca la rupere, iar punea capul în pământ, iar pleca acasă. Stătea singur într-o garsonieră”.

S-a spânzurat cu frânghie din magazia clubului

În zilele următoare, colegii n-au mai dat de Borali. Sdrobiș susține că nu s-a prezentat la antrenamente, dar memoria îi joacă feste. Echipa era încă în pauza competițională: 

„N-a venit o zi la antrenament, n-a venit a doua zi. Am întrebat băieții: «Ce se întâmplă, mă, cu Șuri?». Nu știau. S-au dus acasă, au sunat vreo jumătate de oră la ușă, n-a răspuns nimeni. Cu degetul au împins ochiul ăla magic și l-au văzut căzut din scaun și cu ștreangul de gât”

Marius Stan și Gelu Popescu au mers acasă la Borali și, îngroziți, și-au găsit colegul și prietenul spânzurat de lustră. 

A bătut-o pe Juventus și apoi s-a sinucis din dragoste. Povestea tragică a fotbalistului român căruia părinții i-au interzis căsătoria: „L-au găsit spânzurat cu o frânghie luată de la club!”

Sdrobiș povestește: „A avut un eșec în dragoste. A iubit o fată dintr-o familie de români, a cerut-o în căsătorie și ea n-a vrut din cauza părinților. S-a mai dus o dată la ea, chiar la serviciu, a întrebat-o dacă vrea, ea l-a refuzat. Părinții s-au opus, a fost război cu ei.

A venit la stadion, a luat o frânghie și s-a spânzurat. După ce a aflat de nenorocire, săraca magazinera a venit la mine și mi-a zis: «Domn’ profesor, de la mine a luat frânghia. A zis că îi trebuie pe balcon la nu știu ce»”.

Borali era musulman, iubita sa era creștin ortodoxă. Pentru părinți, căsătoria copiilor era interzisă.

Gache, fostul coleg al lui Borali de la Farul, povestește: „Borali era tătar, ai lui nu l-au lăsat să se însoare. Problema asta puteam să o am și eu. Sunt machidon. Și la noi sunt discuții, dar i-am zis lui taică-miu: «Tată, vezi că de însurat mă însor eu. Eu îmi aleg una pentru mine. Dacă vrei o nevastă pentru tine, însoară-te tu!» La mine a fost mai simplu pentru că eram creștini amândoi”.

36 de goluriîn 34 de etape a încasat Oțelul cu Borali titular în sezonul 1987-1988. Echipa antrenată de Sdrobiș a avut a cincea cea mai bună defensivă din Divizia A

118 meciuriși 3 goluri are Șurian Borali în Divizia A, unde a jucat pentru Farul Constanța, Dunărea Galați și Oțelul Galați

Citește și: 

Mircea Lucescu, atacat dur de un fost antrenor din Liga 1: „Nu vreau să-i mai pronunț numele! Îi plac banii ca la balamuc”

Tavi Popescu, criticat la GSP Live: „A dat două șuturi în România și e cotat la 100 de milioane”

Playtech: Rusia, ANUNȚ HALUCINANT! Țara URIAȘĂ pe care o s-o atace prima dată: 'Direct la...'


Comentarii (11)
miki2022
miki2022  •  23 Iunie 2022, 14:04

Ca la talibani ,la tatari si machedoni , parintii trebuie sa fie de acord cu casatoria caci persoana respectiva trebuie sa fie de aceiasi religie.Pffffffffff. Incredibilca maiexista astfel de oameni inapoiati.

roost.eradevar.at
roost.eradevar.at  •  23 Iunie 2022, 10:17

Memegerul general pe unde era?

Amiralul2022
Amiralul2022  •  23 Iunie 2022, 09:22

Unii caută-n gunoaie să supraviețuiască, iar ăsta și-a pus lațul de gât pentru o femeie... mi-aduc aminte de el, bun jucător, dar ce folos dacă n-a avut minte ? *** ***, *** și *** ***...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează