FOTBAL  »  Superliga  »  VAR

VAR în Liga 1 » Kyros Vassaras, președintele CCA, anunță: „Dacă un arbitru face 6 greșeli, 5 vor fi rezolvate”

VAR a fost deja adoptat în cele mai importante competiții din lume
VAR a fost deja adoptat în cele mai importante competiții din lume

Articol de GSP - Publicat sambata, 30 mai 2020 16:55

Kyros Vassaras (54 de ani), președintele CCA, a vorbit despre implementarea tehnologiei VAR în România. Potrivit acestuia, Liga 1 ar putea să beneficieze de noua tehnologie spre sfârșitul sezonului viitor.

Fost arbitru internațional, grecul a afirmat că arbitrii vor avea nevoie de 8 luni pentru a se pune la punct cu cerințele sistemului de arbitraj video.

Kyros Vassaras, președinte CCA: „VAR va reduce mult discuțiile”

„Avem ședințe legate de VAR și implementarea acestuia. Vom continua să facem ședințele de pregătire și apoi vom aștepta decizia, care trebuie luată de toți cei care sunt implicați în acest proces. LPF și FRF trebuie s-o ia. 

După ce va exista această hotărâre, arbitrii vor fi gata în opt luni. Dacă decizia se va lua în iunie, bănuiesc că vom putea vorbi despre niște meciuri cu VAR din sezonul viitor, din a doua parte a campionatului, partide din play-off. 

Cred că VAR va reduce mult discuțiile. Nu va rezolva 100% problemele de arbitraj, dar, de exemplu, dacă un arbitru face 6 greșeli, cred că 5 dintre acestea vor fi rezolvate cu VAR”, a declarat Vassaras pentru ProTV.

VAR în sezonul viitor de Liga 1

Gazeta Sporturilor a scris în octombrie 2019 că, începând cu sezonul competițional 2020-2021, Liga Profesionistă de Fotbal va implementa sistemul de arbitraj video (VAR) la meciurile disputate în Liga 1.

La acea vreme, exista discuția ca inclusiv meciuri din actuala stagiune să fie folosite ca test, însă, cel mai probabil, criza COVID-19 a amânat implementarea VAR în România.

Cele mai importante țări din Europa beneficiază deja de VAR, printre care se numără Spania, Italia, Anglia, Franța, Germania sau Olanda.

Citește mai multe știri din Liga 1:

Măsurile privind reluarea competițiilor, publicate în Monitorul Oficial: 3 informații esențiale vizează Liga 1

10 reguli la meciurile din Liga 1 stabilite de protocolul final MTS - Ministerul Sănătății

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (5)
107991897552266
Piramidon Quijote  •  30 Mai 2020, 20:08

Dacă un arbitru face 6 greșeli, cred că 5 dintre acestea vor fi rezolvate cu VAR ... că a 6-a e în favoarea fc consoane și mai greșește și VAR-ul , nu-i așa ?

dodo001
dodo001  •  30 Mai 2020, 18:38

Ma scutiti cu asemenea aprecieri! Cum adica e nevoie de 8 luni??? Avem doua brigazi de arbitri care arbitreaza cu sistem VAR in meciurile cupelor europene. Ar putea macar cele doua brigazi de arbitri sa fie la cele mai importante doua meciuri ale etapei. Macar doua meciuri sa aibe VAR! Eu spun ca e posibil!

joze_maurinio
joze_maurinio  •  30 Mai 2020, 18:33

Daca un arbitru face 6 greseli, inseamna ca nu e arbitru, e deja hot cu certificat si calificare. La fel cum un doctor face 6 greseli intr-o operatie si hacuieste degeaba pacientul, e omor calificat. Deci, hai sa lasam astea cu greselile, ca noi stim mai bine. VAR-ul strica mult din tariful arbitrasilor si le reduce substantial sursele de venit, nedeclarate, normal.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează
Close