FOTBAL  »  LIGA 2  »  DINAMO

OFICIAL Dinamo s-a despărțit în această dimineață de încă un fotbalist aflat pe lista neagră a lui Burcă

Bogdan Gavrilă, al doilea din stânga, va părăsi haita / Sursă foto: GSP
Bogdan Gavrilă, al doilea din stânga, va părăsi haita / Sursă foto: GSP

Articol de - Publicat marti, 31 ianuarie 2023 12:09 / Actualizat marti, 31 ianuarie 2023 14:37

Dinamo s-a despărțit în această dimineață și de unul dintre ultimii jucători aflați pe lista neagră a antrenorului Ovidiu Burcă. Clubul a anunțat că a ajuns la un acord de reziliere cu mijlocașul Bogdan Gavrilă, în vârstă de 30 de ani. 

După Fara, Buhăescu, Dudea, roș-albii au scăpat și de Bogdan Gavrilă, fotbalist care oricum nu intrase în calculele lui Burcă în sezonul de toamnă. Prin vocea administratorului special Vlad Iacob, „câinii” au făcut public „divorțul” de cel poreclit „Bubu”. Același lucru urmează să se întâmple și cu Tomozei, care se pregătește separat. 

Dinamo s-a despărțit de Bogdan Gavrilă

„Raporturi contractuale încetate cu Bogdan Gavrilă. Dinamo 1948 București și mijlocașul Bogdan Gavrilă au convenit astăzi, pe cale amiabilă, încetarea raporturilor contractuale, a anunțat administratorul special Vlad Iacob. 

Clubul nostru îi mulțumește lui Bogdan Gavrilă și îi urează mult succes în carieră!”, se arată în comunicatul emis de Dinamo pe pagina oficială de Facebook.

Gavrilă fusese primul transfer al „câinilor” în vara lui 2022, însă cu toate acestea, staff-ul tehnic l-a anunțat la scurt timp distanță că nu mai intră în vederile lui Ovidiu Burcă. Totuși, fotbalistul a refuzat la acel moment rezilierea angajmentului cu Dinamo.

0este cifra meciurilor oficiale bifate de Gavrilă în acest sezon de Liga 2, întrucât fostul decar al echipei a jucat doar în amicalele verii, apoi s-a accidentat

De ce nu a mers Bogdan Gavrilă în Bahrain

Gavrilă a irosit o bună oportunitate de a părăsi Dinamo în septembrie. La vremea respectivă, „Bubu” a ajuns la un acord de principiu cu o grupare din Bahrain, dar a așteptat ca respectivul club să elibereze un loc pentru un fotbalist străin. Cum nu s-a întâmplat acest lucru în timp util, unul foarte scurt la acel moment, mijlocașul nu a mai plecat în Asia.

VIDEO Flavius Stoican discută despre retrogradarea lui Dinamo și demiterea sa: ,,Aveam tot ce ne trebuia pentru a ne salva"

Citește și alte știri despre Dinamo: 

UPDATE Programul lui Dinamo până la confruntările decisive pentru play-off din Liga 2 » Amicalele sunt în aer!

OFICIAL CS Dinamo a transferat doi fotbaliști care au jucat și la Dinamo din Liga 2: „O nouă provocare”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (3)
istet10
istet10  •  01 Februarie 2023, 21:11
Postat de creeperno807 pe 31 Ianuarie 2023, 22:34

Drum bun, cale batuta!

Asa e. A ramas crema. Care se incurca cu unii din liga a 3-a.

creeperno807
creeperno807  •  31 Ianuarie 2023, 22:34

Drum bun, cale batuta!

lapusneanul
lapusneanul  •  31 Ianuarie 2023, 15:36

dacă eram jurnalist nici nu publicam aceasta știre...Gavrila era "despartit" de înainte de a se "cununa"..:)

Vezi toate comentariile (3)
Comentează