FOTBAL  »  LIGA 2  »  DINAMO

Dinamo a încasat o sumă derizorie din proiectul DinamoWin » Cum se împart banii și ce implicare are Nicolae Badea

Fanii dinamoviști și-au făcut multe speranțe că, pe lângă cotizațiile prin Programul DDB, pot amplifica bugetul clubului și prin încasările generate de proiectul DinamoWin.
Fanii dinamoviști și-au făcut multe speranțe că, pe lângă cotizațiile prin Programul DDB, pot amplifica bugetul clubului și prin încasările generate de proiectul DinamoWin.

Articol de - Publicat duminica, 05 februarie 2023 12:57 / Actualizat duminica, 05 februarie 2023 17:06

Fanii dinamoviști suspectează că Nicolae Badea ar bloca banii cuveniți clubului din vânzările de pe platforma online. Omul de afaceri și managerul proiectului susțin că banii intră, dar sumele sunt mici întrucât suporterii nu fac cumpărături suficiente.

Fanii dinamoviști și-au făcut multe speranțe că pe lângă cotizațiile prin Programul DDB, pot amplifica bugetul clubului și prin încasările generate de DinamoWin. O reţea socială şi marketplace destinată lor, "câinilor roșii", prin care li se creează posibilitatea de a-și sprijini substanțial echipa favorită doar făcându-și cumpărăturile obișnuite pe platforma online.

Fiul lui Ionuț Mazilu a înjurat Steaua pe Giulești în fața tatălui său » Cum a reacționat fostul atacant
Rapid - FC Voluntari 4-1
Fiul lui Ionuț Mazilu a înjurat Steaua pe Giulești în fața tatălui său » Cum a reacționat fostul atacant

Circuitul banilor: DinamoWin - APCH - FC Dinamo - SC Dinamo 1948

Pe 21 noiembrie 2021, la lansarea proiectului, directorul general al DinamoWin social marketplace, Marius Tudor, estima ca într-un an bugetul clubului Dinamo să se dubleze ca urmare a sumelor provenite din această platformă.

Practic, 5% din banii cheltuiți prin platforma DinamoWin ar trebui să ajungă la echipa Dinamo 1948. Nu direct, ci prin intermediul Asociației Peluza Cătălin Hîldan (APCH) și FC Dinamo (Badea).

Mecanismul este următorul: societatea Dinamo Social Marketplace încasează un comision de succes de 10% din vânzările efectuate pe platformă, pe care îl împarte pe jumătate cu APCH (40%) și cu FC Dinamo (10%).

Doar 2.877 de lei pentru Dinamo, în 10 luni

Reţeaua socială şi marketplace dedicată fanilor dinamovişti funcționează din martie 2022, potrivit lui Marius Tudor. "Platforma a fost câteva luni înteruptă pentru a se mai lucra la ea", a explicat managerul DinamoWin.

În cele 10 luni, în conturile grupării din Ștefan cel Mare a intrat o sumă derizorie: 2.877 de lei. Atât indica ieri dimineață contorul care înregistrează online pe platforma DinamoWin valoarea comisionului pentru Dinamo 1948, adunat în perioada 21 noiembrie 2021 - 5 februarie 2023. Asta înseamnă o medie de 288 de lei pe lună.

În ultimele trei zile, monitorizate de Gazetă, la suma totală s-au adăugat doar 10 lei. Ceea ce înseamnă că în acest interval dinamoviștii au făcut cumpărături de 200 de lei pe DinamoWin.

Dinamo a încasat o sumă derizorie din proiectul DinamoWin » Cum se împart banii și ce implicare are Nicolae Badea
Duminică, 5 februarie, ora 12:00, valoarea comisionului pentru Dinamo București era de 2.877 lei

Fanii DDB îl suspectează pe Nicolae Badea

Cu toate astea, în grupurile DDB se vehiculează ideea că Nicolae Badea ar conduce din umbră DinamoWin și a interzis să fie virați banii către Dinamo 1948.

Mai mult, suporterii sunt nemulțumiți și că pe platforma DinamoWin sunt comercializate doar produsele cu însemnele lui Dinamo de la firma soției lui Nicolae Badea.

"Banii intră doar dacă se fac tranzacții"

Contactat de GSP, Nicolae Badea a recunoscut faptul că a contribuit la proiectul DinamoWin, dar spune că nu se implică în operarea platformei și nu ține evidența banilor care ar trebui să intre în conturile formației Dinamo 1948.

"Partner cu DinamoWin este APCH, nu DDB, nu Dinamo 1948. Contractul este foarte clar. Există un raport de vânzări lunare la care Elias Bucurică și celelalte persoane autorizate din APCH au acces să se uite. 

Există transparență totală la vânzări. Habar nu am de ce nu au ajuns bani la Dinamo, nu mă ocup eu de operare. Nici la FC Dinamo (n.r. clubul lui Nicolae Badea) nu știu dacă au intrat bani. Banii intră doar dacă se fac tranzacții pe platformă de către suporterii lui Dinamo", a declarat Badea.

Cum vinde firma soției lui Nicolae Badea produse cu Dinamo

Omul de afaceri a explicat și în ce bază vinde soția sa produse cu marca Dinamo.

"Bitolia, firma soției mele, are un contract de licență pentru a comercializa echipament sportiv cu însemnele lui Dinamo și plătește 10% din vânzări". 

Nicolae Badea susține că pe DinamoWin se vând și produse PCH, însă din verificările efectuate acestea nu se regăsesc în secțiunea "Colecția Dinamo". Societatea Bitolia comercializează inclusiv produse de patiserie cu însemnele Dinamo.

Dinamo a încasat o sumă derizorie din proiectul DinamoWin » Cum se împart banii și ce implicare are Nicolae Badea
Firma soției lui Nicolae Badea vinde pe DinamoWin inclusiv fursecuri ambalate în cutii cu sigla lui Dinamo

Managerul DinamoWin: „Nicolae Badea este partener comercial, atât”

Contactat de GSP, directorul general al DinamoWin, Marius Tudor, susține că Nicolae Badea nu are nicio implicare în companie.

"Domnul Badea este partener comercial, atât. Conform contractului cu DinamoWin, din comisionul nostru de succes, care este în medie 10% din vânzările pe care le fac suporterii pe platformă, jumătate ajunge la Dinamo 1948, o parte prin APCH, o parte prin FC Dinamo, clubul lui Nicolae Badea, care are dreptul de imagine, culori, palmares, brand. Iar noi ca să putem folosi în zona de online denumirea Dinamo, ne trebuie drept de folosință din partea lui", a explicat Marius Tudor.

Acesta a continuat: "APCH și FC Dinamo sunt obligate prin contract ca toți banii pe care îi primesc de la DinamoWin să-i dea mai departe la Dinamo 1948. Eu n-am contract cu clubul, deoarece era în insolvență. Eu nu pot să verific dacă banii ajung la club, n-am putere juridică. N-am însă nicio bănuială că banii n-ar ajunge la echipă. Spre exemplu, eu dacă dau 10.000 de euro la APCH, iar banii nu ajung la echipă, este obligația celor de la club să spună că n-au primit banii. Și atunci mă sesizez".

Dinamo a încasat o sumă derizorie din proiectul DinamoWin » Cum se împart banii și ce implicare are Nicolae Badea
Marius Tudor, CEO Sport Social MarketPlace Holding

15 anieste valabil contractul încheiat de DinamoWin cu APCH și FC Dinamo

Marius Tudor: „De unde bani, dacă nu fac cumpărături pe DinamoWin”

Marius Tudor susține că nici nu are de unde să intre mai mulți bani în club, deoarece dinamoviștii nu sunt prea activi pe platforma DinamoWin. "Au cumpărat puțin. Suma este contorizată pe site, totul e public. Poate verifica oricine are cont pe site. Sunt vreo 2.800 de lei. Să nu credeți că sunt cine știe ce valori. Banii au fost virați, câte 300-400 de lei lunar".

5.000 de fani înscriși pe DinamoWin

Pe platformă sunt înscriși cam 5.000 de suporteri, potrivit lui Marius Tudor.

"Pe undeva, le înțeleg entuziasmul scăzut după ce echipa a retrogradat în Liga 2. Potențialul este însă imens, Dinamo are în jur 1,2 milioane de fani. Pe pagina clubului sunt 800.000. 

Dacă ei s-ar apuca să cumpere ar contribui, fără să facă nimic, cu sume importante la bugetul clubului. În plus, pe cei mai activi îi premiem cu deplasării la diferite evenimente sportive internaționale și cu alte experiențe, excursii, vacanțe", a mai adăugat managerul platformei.

„APCH nu ne-a promovat. Și tot ei sunt cu gura mare”

Marius Tudor consideră că cei din APCH nu au făcut suficientă publicitate proiectului DinamoWin. "Ei au călcat pe broască de atâtea ori. Ei au obligația contractuală să ne promoveze. N-au făcut nimic. În schimb, noi am făcut tot. Și tot ei sunt cu gura mare", a declarat managerul DinamoWin.

Marius Tudor a făcut un calcul prin care dinamoviștii ar putea asigura echipei un buget consistent: "Dacă numai 10.000 de fani și-ar face cumpărăturile obișnuite acolo, cheltuind lunar 100 de euro, în contul clubului s-ar întoarce în plus 50.000 euro pe lună! Adică 600.000 de euro pe an! Suporterii nu plătesc nimic în plus la niciun produs, prețurile sunt aceleași ca pe orice altă platformă, la toate articolele".

„Oricine poate verifica. Nu facem mânări”

Managerul platformei DinamoWin le transmite fanilor că nu au motive să fie suspicioși în privința transparenței.

 "APCH și FC Dinamo au posibilitatea să ne ceară rapoarte de audit și să verifice. De fapt, oricine poate verifica foarte simplu. Înainte să lanseze comanda să se uite cât este suma totală înregistrată pentru Dinamo. Apoi, după ce face plata să vadă dacă s-a încărcat indexul cu 5% din valoarea cumpărăturilor. 

Ai plătit 300 de lei, 15 lei se duc la Dinamo. Ce dovadă mai clară de transparență poate fi? Nu facem mânări. Nu e scopul meu să iau bani de la Dinamo. Scopul meu e să fac platforme pentru Barcelona, Atletico Madrid și Galatasaray", a precizat Marius Tudor. 

Noi am creat o unealtă pentru fanii lui Dinamo. Dacă vor să-și ajute echipa, să o facă. Nu-i obligatoriu. Nu le scoate bani din buzunar ca la DDB, să facă donații la club.
Marius Tudor, manager DinamoWin

Ce se poate cumpăra pe DinamoWin

De la magazinele online din platforma DinamoWIN pot fi achiziționate echipamente și componente IT, electrocasnice, electronice, articole de îngrijire personală, articole sportive, produse alimentare, cărți, produse pentru casă și grădină, petshop, accesorii și articole auto, jucării și produse pentru copii etc. 

"Oricine își poate vinde produsele prin DinamoWin. Avem 150.000 de produse. PCH nu ne spus că ar avea ceva de vânzare. Noi primim pe oricine care vinde pe online", spune managerul platformei de vânzări online, Marius Tudor.

Citește mai multe știri despre Dinamo:

Concluziile lui Ovidiu Burcă după Dinamo - CS Blejoi: „Ne apropiem de ceea ce ne dorim” » Ce l-a deranjat la noul proiect al fanilor
DINAMO - CS BLEJOI 5-0
Concluziile lui Ovidiu Burcă după Dinamo - CS Blejoi: „Ne apropiem de ceea ce ne dorim” » Ce l-a deranjat la noul proiect al fanilor
Alin Dudea și-a găsit echipă după despărțirea de Dinamo » Va ataca promovarea!
MERCATO
Alin Dudea și-a găsit echipă după despărțirea de Dinamo » Va ataca promovarea!

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (6)
ozymandiys
ozymandiys  •  06 Februarie 2023, 17:51
Postat de creeperno807 pe 05 Februarie 2023, 22:39

E peste tot Badea

s-a carat si marius juhasz. este faliment clar. oricum,rad toti de voi,cum bah sa incasezi o mie si ceva de lei?:))

creeperno807
creeperno807  •  05 Februarie 2023, 22:39

E peste tot Badea

istet10
istet10  •  05 Februarie 2023, 16:24
Postat de Eliyahu pe 05 Februarie 2023, 13:06

Vad ca suporterii se tot chinuie sa salveze echipa, dar actionarul majoritar ce face? Mai e si Badea la panda. Pacat de toti acesti oameni care tot baga bani si nu vad nimic incurajator.

Ce ar trebui sa faca? Asteapta rezultatele reorganizarii facute prin planul lui Zavaleanu. Si in planul ala nu scrie ca ar trebui sa faca ceva . Nici nu ar putea sa scrie sa faca ceva, pt ca societatea are un administrator special.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează