FOTBAL  »  LIGA 2  »  DINAMO

exclusiv // video Valentin Lazăr despre conflictul cu antrenorul lui Dinamo: „Burcă se crede psiholog mare”

Valentin Lazăr despre conflictul cu antrenorul lui Dinamo: „Burcă se crede psiholog mare”
Valentin Lazăr despre conflictul cu antrenorul lui Dinamo: „Burcă se crede psiholog mare”

Articol de , - Publicat vineri, 02 decembrie 2022 18:30 / Actualizat vineri, 02 decembrie 2022 18:38

Valentin Lazăr a plecat de la Dinamo în urmă cu două luni ca urmare a unui conflict avut cu antrenorul. El e convins că n-a fost tratat corect

Într-un moment în care Dinamo era într-o criză de efectiv, Ovidiu Burcă a hotărât să-l excludă din lot pe Valentin Lazăr. La 33 de ani, mijlocașul-veteran era printre cei mai experimentați din lot, așa că decizia antrenorului a fost surprinzătoare. Ce s-a întâmplat între ei?

Jucătorul explică propria versiune, într-un dialog în Qatar cu trimișii speciali GSP la Mondial: "Motivul pentru care am plecat e unul foarte clar. Când a venit domnul Burcă la echipă, el a adus mai mulți jucători. Mie mi-a spus că trebuie să-i accept deciziile și să fiu rezervă. Mi-a zis asta după un meci cu Unirea Dej. De atunci am fost doar rezervă meci de meci! Mai intram și eu câte un pic, spre finalurile meciurilor. A fost urât ceea ce mi-au făcut". Lazăr a fost utilizat în șapte partide în sezonul acesta din liga a doua, însă ca titular a bifat numai cinci partide.

"Nu pot fi păcălit!"

O discuție avută cu Burcă a încheiat de tot colaborarea lor: "Nu l-am înjurat, așa cum s-a speculat, le-am zis lui și secunzilor că sunt niște amatori și că nu pricep cum e posibil să se certe jucătorii între ei pe teren și să nu fie înlocuiți pentru așa ceva. M-a chemat a doua zi și mi-a spus că n-o să mai fac parte din lot. Mă așteptam și chiar îmi doream să se întâmple asta, să clarificăm de tot. Avusesem o discuție cu soția, îi spusesem și ei că nu mai puteam continua așa. Și ea îmi zisese să procedez așa cum credeam că era mai bine. După ce Burcă m-a scos din lot am încheiat o înțelegere simplă cu conducerea și am plecat de tot".

Valentin Lazăr, fost jucător de la Dinamo, a decis să se stabilească la Doha: „Eu și ai mei ne mutăm aici pentru binele copiilor” + Are deja un apartament cumpărat acolo
INTERVIU
Valentin Lazăr, fost jucător de la Dinamo, a decis să se stabilească la Doha: „Eu și ai mei ne mutăm aici pentru binele copiilor” + Are deja un apartament cumpărat acolo

Vali a rămas cu convingerea că Burcă nu a procedat corect: "El crede că e un psiholog foarte bun. Eu sunt un psiholog diferit, pot înțelege multe chestii, d-aia am și avut multe conflicte cu antrenorii cu care am lucrat în România. Ei încercau să-mi facă anumite chestii, dar eu îmi dădeam seama, nu puteau să mă păcălească". 

Atunci când interesele unui jucător sunt deasupra celor ale echipei nu voi ezita deloc să iau niște decizii, chiar dacă sunt decizii greu de luat. E un fotbalist cu state vechi, cu un istoric la Dinamo, însă nu mă pot abate de la regulile pe care le am pentru fotbal și pentru viață
Ovidiu Burcă, despre renunțarea la Vali Lazăr

Gazeta, în dialog cu unul dintre miliardarii Qatarului: „Nu vă mint, au murit oameni, dar în niciun caz câteva mii!” + Ce spune despre o posibilă preluare a lui Dinamo
INTERVIU
Gazeta, în dialog cu unul dintre miliardarii Qatarului: „Nu vă mint, au murit oameni, dar în niciun caz câteva mii!” + Ce spune despre o posibilă preluare a lui Dinamo
Rezultate finale + clasament în Liga 2 » Dinamo a câștigat la Brașov și s-a apropiat la două puncte de play-off
etapa #16
Rezultate finale + clasament în Liga 2 » Dinamo a câștigat la Brașov și s-a apropiat la două puncte de play-off

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close