FOTBAL  »  LIGA 2  »  RAPID - PETROLUL 1-0

RAPID - PETROLUL 1-0 // VIDEO Pancu, nemulțumit după victorie: „Unii elevi de-ai mei nu pot rezista presiunii! Parcă am fost parașutați în teren”

Articol de GSP - Publicat miercuri, 16 octombrie 2019 18:30

Daniel Pancu, antrenorul Rapidului, s-a arătat nemulțumit de prima repriză a meciului câștigat cu Petrolul, scor 1-0, însă își laudă elevii pentru partea secundă. Tehnicianul surprinde și spune că mai mulți jucători de-ai săi nu se pot concentra când publicul creează presiune.

„Sunt 3 puncte uriașe pentru că vin împotriva unei echipe care trage la promovare. E echipa cu cel mai bun lot din Liga 2. În prima repriză am arătat ca o echipă de nu știu unde aterizată. Zici că eram parașutați pe un teren de fotbal. Am fost lipsiți de ritm în prima parte. Știam foarte bine cum joacă Petrolul. 

Ne-am pregătit foarte bine pentru baloanele centrate de pe margine. Eram sigur că Petrolul va cădea fizic în repriza secundă. În partea a doua ne-am creat câteva ocazii, s-a văzut o schimbare față de prima repriză. Dintr-o fază fixă am decis un derby. E foarte important pentru că venim după o pauză de 17 zile în care n-am jucat deloc. Jocul a arătat urât din ambele părți, dar în tribune a fost fantastic”, a spus Pancu.

„Unii jucători nu pot rezista presiunii fanilor”

Pancu a vorbit și despre presiune exercitată de cei 9.000 de suporteri prezenți în această după amiază în Regie și spune că unii elevi de-ai săi nu se pot ridica la nivelul galeriei

„Mie mi se pare că unii sunt depășiți de miza asta. Nu-i mai recunosc. Știu ce jucători am la dispoziție. I-am văzut în cantonament și joacă extraordinar fără presiunea publicului. Sper să reglăm toate aceste probleme”.

VIDEO / Atmosfera creată de suporterii giuleștenilor și ai Petrolului

Vezi și:

RAPID - PETROLUL // VIDEO+FOTO Atmosferă senzațională în „Regie”, la Rapid - Petrolul!

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (1)
deusdat
deusdat  •  16 Octombrie 2019, 19:40

Lasă că nu joacă mult mai grozav nici afară. Trebuie mai multă organizare și unul sau doi mijlocași creativi de genul lui Cârstocea, Alami, Drăghiceanu.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează