FOTBAL  »  LIGA 3  »  LIGA 3 » CORONA BRAȘOV – SR BRAȘOV

SR Brașov poate prelua marca istorică a echipei FC Braşov. Toate detaliile despre renaşterea "stegarilor"

Foto: Dan Potor (Monitorul Expres)
Foto: Dan Potor (Monitorul Expres)

Articol de GSP - Publicat joi, 29 octombrie 2020 16:12 / Actualizat joi, 29 octombrie 2020 16:46

SR Braşov are șansa mâine să urce pe primul loc în clasamentul C5. Cu un succes în derby-ul local cu Corona ar face ca echipa iubită de cei mai mulți "stegari" să ia o opţiune serioasă pentru primele două locuri, care duc la play-off-ul de promovare în Liga a 2-a. Înaintea disputei, Corona are 17 puncte, cu trei peste SR Braşov.

Meciul are loc la ora 15:00 pe stadionul "Tineretului", iar autoritățile locale au intrat în alertă înaintea confruntării. Mai multe dispozitive de jandarmi vor fi detașate la stadion pentru a nu exista conflicte între suporterii celor de la Corona cu cei de la SR Brașov.

Dacă în trecut suporterii puteau vedea meciul din curtea arenei, accesul pe stadion fiind interzis, de această dată va fi imposibil. Jandarmii vor închide perimetrul arenei ca o măsură de siguranță suplimentară.

"Cu Corona va fi un meci interesant. Este un derby, iar în astfel de partide mereu vor exista orgolii între jucători. Băieţii noştri sunt motivaţi şi am mare încredere în ei şi în staff-ul tehnic. Sunt convins că vor da totul. Este meciul care îi poate duce pe primul loc, se vor autodepăşi cu siguranţă", spune Ciprian Jurubescu, managerul general SR Brașov pentru bzb.ro.

"Este un meci obișnuit de campionat între două echipe brașovene. Este primul joc oficial între cele două formații. Ne dorim să câștigăm pentru a ne consolida prima poziție în clasament. Brașovul are nevoie de cât mai multe echipe la nivel superior, la Liga 1 și Liga a 2-a"
Adrian Szabo, coordonatorul secției de fotbal de la Corona Brașov

SR Brașov, la un pas să ia marca istorică!

După cum se știe, Corona este înființată și reînființată de fostul primar al orașului George Scripcaru, iar în acest moment, noul edil, Allen Coliban e un susținător al celor de la SR Brașov. Fan de mulţi ani al echipei fanion de sub Tâmpa, Coliban merge la meciurile echipei favorite, nu doar pe teren propriu, dar și în deplasare. (CITEȘTE AICI MAI MULTE DETALII)

Mai mult, în acest moment marca FC Braşov, se află în posesia Primăriei, iar din informațiile venite dinspre Brașov sunt șanse mari ca în decembrie, sau la începutul anului viitor SR Brașov să devină oficial FC Brașov, iar autoritățile locale să ajute financiar formația din C5.

În plus, există informații să din iarnă cei mai mulți jucători ai celor de la Corona Brașov vor fi transferați la SR Brașov, echipă ce nu va mai primi niciun ajutor financiar din partea autorităților locale, odată cu debarcarea din scaunul de edil a lui George Scripcaru.

Ciprian Jurubescu, managerul general al SR Brașov a vorbit despre acest subiect în presa locală. "Cred că după alegerile locale, Braşovul va avea o altă viziune şi în ceea ce priveşte fotbalul. Sunt convins că noile conduceri ale oraşului şi judeţului ne vor acorda încrederea, iar noi vom gestiona situaţia profesionist. Îi asigur pe toţi care fac parte din mişcarea fotbalistică braşoveană de deschiderea noastră. Cel mai important este ca Braşovul să ajungă din nou în elita fotbalului românesc. Cred că împreună putem să construim performanţa", a spus acesta.

Guvernul a aprobat 400 de milioane de lei pentru construirea unei săli polivalente în Braşov

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV Cosmin Contra, de partea lui Rădoi: „Nu-l dați afară pe Mirel!” + „Eu nu mai vreau să fiu selecționer”

EXCLUSIV Ion Țiriac a dezvăluit ce i-a spus directorul Mercedes: „Acum gâfâie și fug toți după treaba asta”

EXCLUSIV: Anunțul momentului pentru Gigi Becali » Fotbalistul se întoarce la FCSB: „Direct atacant îl bag!”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (3)
124864391762775
Doru Ungureanu  •  30 Octombrie 2020, 07:10

Interesant cum în romanica, palmaresul unor echipe de fotbal e deținut o primărie... Palmaresul este obținut de către sportivi pe teren și vândut de primari după aceea, în i terez electoral. Continuitatea sportivă nu contează... Neculae a investit cândva în fotbal, iar un primar vinde acum palmaresul făcut de un privat. Comunism...

adiktedz
adiktedz  •  29 Octombrie 2020, 19:37

Asteptam Brasovul inapoi in Liga 1. la fel si Bistrita, Timisoara si Oradea. Comunele mitice cu 2000 locuitori nu au ce cauta in L1.

raducallin
raducallin  •  29 Octombrie 2020, 16:51

Echipa iubita de toti stegarii , ar fi mai corect spus.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează