FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA

Edi Iordănescu, chemat de FRF să dea explicații pentru rezultatele slabe din Nations League: „Joi va prezenta un raport”

Edi Iordănescu
Edi Iordănescu

Articol de GSP - Publicat miercuri, 06 iulie 2022 22:05 / Actualizat miercuri, 06 iulie 2022 22:34

Mihai Stoichiță (68 de ani), directorul tehnic al Comisiei Tehnice a Federației, a dezvăluit că joi va fi va o ședință la FRF, în care selecționerul Edi Iordănescu (43) va fi prezent, pentru a vorbi despre rezultatele din Liga Națiunilor.

România s-a făcut de râs în Liga Națiunilor sub comanda lui Iordănescu jr. „Tricolorii” au bifat 3 înfrângeri și o victorie în cele 4 meciuri disputate în luna iunie, România aflându-se pe ultimul loc în grupă. Pentru aceste rezultate, Edi va trebui să dea socoteală Comisiei Tehnice.

Stadionul ales de FRF pentru România - Bosnia, ultimul meci pe teren propriu din campania de Liga Națiunilor
LIGA NAȚIUNILOR
Stadionul ales de FRF pentru România - Bosnia, ultimul meci pe teren propriu din campania de Liga Națiunilor

„Joi va fi acolo și Edi, ce am discutat cu președintele va fi prezentat în Comisia Tehnică. Fiecare trebuie să aibă curajul să-și asume eventuale hotărâri. Mâine va prezenta un raport asupra ceea ce s-a întâmplat și ce gânduri are despre viitor, ce trebuie să facem în toate zonele, cum să fie îmbunătățit viitorul echipei naționale. 

Cred că nu va fi cazul să luăm în calcul rezultatele din toamnă în cazul în care sunt propuneri pentru ceva legat de viitorul echipei naționale, Acum, am tot schimbat antrenori, au plecat ei, nu au fost eliminați din viața FRF. Până la urmă, dacă avem aceleași rezultate, se pare că greșeala nu e a antrenorilor”, a declarat Mihai Stoichiță la „Digi Sport Special”.

Mihai Stoichiță: „Când pierzi cu Muntenegru și Bosnia, întâmplarea dispare din vocabularul unei analize”

Stoichiță a ținut să-i ia apărarea selecționerilor pentru rezultatele înregistrate, spunând că trebuie luată în calcul și calitatea jucătorilor.

„În momentul în care pierzi cu Armenia, cu Georgia, faci egal cu Islanda, pierzi două meciuri cu Muntenegru și unul cu Bosnia, întâmplarea dispare din vocabularul unei analize. Nu pot să-mi permit să spun că echipa e slabă, dar trebuie căutat și factorul individual a jucătorilor. 

Sunt mai mulți factori, modul fizic în care se prezintă, mentalitatea pe care o are în momentul competiției, abordarea cu răutatea necesară pentru a-și dori să ajungă, sunt multe lucruri. Analizele sunt extrem de complexe, sunt multe lucruri care trebuiesc discutate”, a mai precizat Stoichiță.

Componența Comisiei Tehnice a FRF

  • Mihai Stoichiță – președinte
  • Lucian Burchel, Aurel Țicleanu – vicepreședinți
  • Cristian Dulca, Marin Ion, Ionel Augustin, Miodrag Belodedici, Rodion Cămătaru, Dumitru Dumitriu, Ion Geolgău, Mihai Ianovschi, Dumitru Moraru, Florin Bratu, Mirel Rădoi, Marcel Răducanu, Massimo Pedrazzini, Lucian Sănmărtean, Jakab Zoltan – membri
  • Marius Niculae, Felix Grigore, Vlad Munteanu, Andrei Vochin – membri fără drept de vot

VIDEO Edi Iordănescu nu vrea să plece de la naționala României: „Trebuie să facem o analiză la rece”

Citește alte știri despre echipa națională:

Concluziile lui Loți Boloni, după prima săptămână la Metz: „Să privim adevărul în față”
FRANȚA
Concluziile lui Loți Boloni, după prima săptămână la Metz: „Să privim adevărul în față”
Se face iar de râs Federația? Burleanu și Stoichiță n-au înlocuitor pentru Edi Iordănescu
SELECȚIONER
Se face iar de râs Federația? Burleanu și Stoichiță n-au înlocuitor pentru Edi Iordănescu

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (2)
golf_club
golf_club  •  07 Iulie 2022, 09:26

Când ratezi toate obiectivele (calificarile) pe rand, întâmplarea dispare din vocabularul unei analize!

dobrin
dobrin  •  06 Iulie 2022, 23:01

Lasati vorbitul si rapoartele. Demisia!!!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează