Articol de GSP - Publicat vineri, 15 aprilie 2016 11:04
Ajuns la 48 ani, Ioan Ovidiu Sabău rememorează într-un interviu EXCLUSIV pentru Gazeta Sporturilor episoade inedite din cariera de jucător, de la anii adolescenţei în tricoul lui U Cluj până la celebra victorie cu Danemarca din '89 şi contractul ratat cu Milan în '93.
Ce mai face acum? "Am timp mai mult pentru familie, pentru preocupările creştine, pentru grădină", descrie Sabău programul său zilnic.
Şi continuă: "La şase şi jumătate dimineaţa ies la o alergare prin parc cu nişte prieteni. Fac 15 kilometri. O zi pe săptămână o dedic doar părinţilor, acasă, la Valea Florilor, lângă Cluj. Am şi o livadă mare, mai plantez sau coafez pomii, îmi place să stau în natură".
Nu se sfieşte să vorbească şi despre activitatea sa la Martorii lui Iehova:
"Am timp acum să merg la toate reuniunile, de două ori pe săptămână, miercurea şi duminica. Mă deranjează prejudecăţile celor care comentează pe acest subiect fără să fie în cunoştinţă de cauză, doar pe ce a auzit X sau pe ce crede la suprafaţă Y. E mai corect să discuţi cu cel în cauză, să afli cum gândeşte şi apoi să tragi concluziile. N-am simţit însă niciodată un handicap în antrenorat prin prisma convingerilor mele religioase. Din contră, lumea ştie că eu nu trădez niciodată, nu fac afaceri pe la spate, nu iau comisioane, nu lucrez pe interese ascunse".
3 dezvăluiri ale mijlocașului care a făcut istorie la echipele de club și la națională:
- Care sunt cele mai frumoase amintiri? De la U Cluj?
- Pfff, ce ani minunaţi! Copil de la ţară fiind, să vii, să munceşti, să ajungi la echipa mare fără nicio proptea, extraordinar! Nu se compară cu nimic emoţiile trăite când veneau ţăranii din sat să te vadă cum joci pentru Universitatea. Făceam naveta din Valea Florilor, însă a meritat fiecare efort. Mă trezeam la şase jumătate dimineaţa, la zece eram la antrenament, cu pacheţelul cu gem de prune. Mi-era şi ruşine să mănânc, fiindcă se murdărea hârtia, mă ascundeam prin colţul vestiarului ca să nu râdă colegii de mine. Dar n-am lipsit de la niciun antrenament. Am fost un tip conştiincios, muncitor şi am respectat întotdeauna fotbalul - Mircea Lucescu a avut atunci un rol important în numirea lui Răzvan la națională?
- Da. Arbitri, antrenori, toţi cei care au avut pe cineva în spate au beneficiat de o serie de avantaje. Să nu-mi spună mie că n-au avut avantaje! Probabil că mulţi n-ar fi apărut niciodată sau ar fi răzbit mult mai greu dacă erau pe cont propriu. Sigur, uşor, uşor, Răzvan a confirmat, e un tip serios. Eram şi eu în cărţi atunci pentru a prelua naţională. Federaţia a avut de ales între mine şi Răzvan. Şi l-a ales pe Răzvan! - A semnat cu Feyenoord chiar înainte de Mondialul italian din 1990, unde cantonamentul "tricolorilor", la Telese Terme, devenise scenă pentru mercato: "Era acolo un du-te vino fără sfârşit. Glumind un pic, puteai parafa un transfer în timpul antrenamentului. Am avut de ales între Rotterdam, Bologna şi Atletico Madrid. Am ales Olanda fiindcă au venit primii cu oferta, au fost cei mai insistenţi şi-mi plăcea foarte mult ca ţară, ca fotbal".
I se simte în glas o undă de regret când pomeneşte apoi de marea şansă a carierei: "În '93, după ce retrogradasem cu Brescia, au venit oferte clare, scrise, de la Inter, Milan, Fiorentina şi Udinese. Intrasem în contact deja cu cluburile, dar m-a convins nea Mircea Lucescu să rămân. Şi Corioni a insistat să nu plec, mi-a zis că suporterii renunţă la abonamente, scriu pe pereţii clubului să nu-mi dea drumul. E adevărat că aveam şi o relaţie foarte bună, ne vizitam acasă, se crease o simbioză extraordinară".
"La Cardiff, Hagi l-a rugat pe nea Puiu să iasă 5 minute din vestiar"
Un episod inedit povestit de Sabău din vestiarul "tricolorilor" la returul cu Ţara Galilor, 1993, meciul care a decis calificarea la CM '94:
"La pauză, conduceam cu 1-0, dar presiunea atinsese cote foarte mari. Eram agitaţi, Iordănescu la fel. Hagi l-a rugat pe nea Puiu să ne lase singuri cinci minute în vestiar. Gică s-a ridicat: «Băieţi, trebuie să învingem! Să avem curaj, e interzis să ratăm această calificare!». A vorbit cu glasul sus, toată lumea l-a ascultat, pentru că-l respectam pe Hagi ca om şi ca jucător. A dat un mesaj foarte puternic şi cu efect în repriza secundă. În naţionala de azi nu văd un jucător capabil să aibă o asemenea iniţiativă într-un moment crucial"
