FOTBAL  »  NATIONALA  »  ISLANDA - ROMÂNIA

ISLANDA - ROMÂNIA. Fanii „tricolorilor” anunță că vin în număr mare la barajul pentru EURO 2020: „Luăm și biletele islandezilor!”

Articol de , - Publicat sambata, 29 februarie 2020 15:43

Felicia, o româncă stabilită în Reykjavik de 14 ani, lucrează ca translator și îi ghidează pe conaționalii plecați să muncească în Nord ca să câștige mai bine

  • Baraj Euro 2020: România – Islanda se joacă pe 26 martie 2020. Dacă învingem, avem finală cu Bulgaria sau cu Ungaria, pe 31 martie. Vom juca ambele meciuri în deplasare.
  • Adversari Romania Euro 2020: dacă vom trece de baraj, vom fi în grupa C (Olanda, Ucraina, Austria, Romania).
  • Program Euro 2020: dacă ne calificăm, meciurile noastre din grupă vor fi Austria – Romania (14 iunie, ora 18:00, Arena Națională), Ucraina – Romania (18 iunie, ora 15:00, Arena Națională și Romania – Olanda (22 iunie, ora 18:00, Amsterdam).

O mie cinci sute de români trăiesc în Islanda și mulți o au ca pe un fel de ghid neoficial pe Felicia, o brașoveancă în vârstă de 35 de ani. Traducător din islandeză în română și din islandeză în engleză, ea are de lucru și cu românii care vor permise de conducere, și cu cei care nu se pricep să-și calculeze și să plătească taxele, și cu arestații, și cu condamnații închiși în pușcării.Le duce cărți oamenilor din închisori, le traduce celor care fură din magazine și ajung în secții de poliție. 

„Sper să câștige România, că islandezii mi se par privilegiați, ei au parte de multe chestii. Măcar pentru fotbal să ne bucurăm și noi, românii"
Felicia Pralea, translator în Reykjavik

ISLANDA - ROMÂNIA. Fanii „tricolorilor” anunță că vin în număr mare la barajul pentru EURO 2020: „Luăm și biletele islandezilor!”

Oamenii discută între ei și o recomandă unii altora ca pe o călăuză necesară într-o țară străină a cărei limbă e greu de priceput. Felicia Pralea se mobilizează și pentru organizarea galeriei românilor la meciul cu Islanda, de pe 26 martie: „E un mare interes! Sunt câteva grupuri de Facebook și toată lumea distribuie anunțuri legate de meciul acesta, informații despre bilete"

VIDEO » Informații din Islanda acolo unde România va juca pe 26 martie barajul pentru calificarea la Euro 2020

- Felicia, câți suporteri români crezi că vor fi pe stadion în martie?
- Știu că au fost cinci sute de bilete pentru români și oamenii le-au cumpărat pe toate. Eu nu am luat bilet și mai sunt români care n-au procurat încă, așteptăm să fie puse în vânzare la casele de aici, din Reykjavik, ca să cumpărăm. Am înțeles că pe 2 martie vor începe să vândă. Am vrea să luăm tot locuri din sectoarele apropiate de galeria României. În jurul sectorului rezervat românilor sunt bilete pentru islandezi, teoretic, dar încercăm să le luăm noi.

- Fanii islandezi nu sunt agresivi, nu? Adică n-ar fi risc de incidente dacă ați sta printre ei, neprotejați de oameni de ordine?
-Aaa, nu sunt! Am fost la meci de handbal Islanda-România și purtam tricolorul printre toți albaștrii din tribune. N-am avut nicio problemă

- Românii stabiliți aici ce joburi au?
- Bărbații lucrează mai ales în construcții. Mai sunt mulți care lucrează în turism, ca angajați ai hotelurilor, fie în recepții, fie în departamentul de curățenie. Primesc o cazare, un salariu și lucrează în schimburi.

- Ce nu-ți place în Islanda?
- Așa cum bănuiesc că v-așteptați, menționez vremea, clima. Nu din cauza frigului, că nu e niciodată foarte frig. Problema e că nu e niciodată cald! Și e o vreme foarte schimbătoare. Poate să ningă acum, peste cinci minute iese soarele și după alte cinci minute ninge din nou. Islandezii chiar au o zicală: „Dacă nu-ți place vremea, ai răbdare cinci minute, că se va schimba!"

- Altceva ce nu-ți convine aici?
- Totul e scump, e o țară foarte scumpă: chiria, produsele alimentare. Fiind o insulă, trebuie să importe aproape totul.

- Care este salariul minim în Islanda?
- Este impus de un sindicat și e între 2.000 și 2.500 de euro. Nu cred că e cineva care câștigă minimum pe economie. Și cei care au salariul de bază minim mai lucrează în weekenduri, mai preiau turele unor colegi și sunt plătiți extra, tot mai fac niște bani în plus.

„Sper să câștige România, că islandezii mi se par privilegiați, ei au parte de multe chestii. Măcar pentru fotbal să ne bucurăm și noi, românii"
Felicia Pralea, translator în Reykjavik

Islanda - România, amânat din cauza coronavirus?! Anunțul-șoc făcut de FIFA: „Sănătatea e mai importantă!”

„Cu cinci mii de euro o duc bine doi oameni"

- Se poate descurca în Reykjavik cineva care câștigă 2.500 de euro?
- Dacă ești singur, n-ai cum să-ți permiți un apartament cu condiții bune. În doi, deci cu două salarii, te poți descurca. Adică un cuplu cu cinci mii de euro lunar se descurcă bine.

- Oamenii de aici cum ți se par?
- Islandezii sunt un pic reci. Sau așa îi simțim noi. Poți să stai pe o scară de bloc cu zece sau cu douăzeci de persoane și să nu știi numele vecinilor. Pe niciunul nu-l interesează de celălalt. Îmi lipsește comportamentul din România, unde bați la ușă și ceri o lingură de zahăr, una de cafea. Și îmi mai lipsește vegetația.

- Sunt pasionați de sport? Se comportă ca niște suporteri?
- Sunt interesați de sport, mai ales de fotbal. Îl urmăresc mai mult acasă, la televizor. Se mobilizează la meciurile importante, mai ales de vreo doi, trei ani. A apărut după Euro 2016 și cultura asta a puburilor, a urmăritului meciurilor în oraș. Se agită când joacă naționala. Ei sunt foarte mândri de limba lor, că doar 320.000 de oameni din toată lumea vorbesc islandeza. Sunt mândri, în general, de cultura lor și de țară. Prima islandeză care a câștigat Oscarul a fost felicitată de președinte, numele ei era pe toate clădirile. Țin să scoată în evidență ori de câte ori vreun islandez face ceva important. 

„Nu m-am simțit discriminată în niciun moment în Islanda, nimeni nu are preconcepții aici. În România aveam de făcut niște amenajări în casă și am sunat la o firmă. Mi-au zis "Da, să ne sune soțul!". "Păi v-am sunat eu, vorbiți cu mine!". Li se părea anormal să discute cu o femeie!"
Felicia Pralea, translator în Reykjavik

VEZI ȘI: 

https://www.gsp.ro/fotbal/nationala/corespondenta-gsp-din-islanda-secretele-fotbalului-din-islanda-diferenta-uriasa-fata-de-romania-cum-se-implica-statul-cum-e-tratat-fotbalul-feminin-591549.html

VIDEO Ianis Hagi și ursul Polarsson » Reportaj GSP la Reykjavik, cu o lună înaintea „barajului”: frigul, zăpada și gheața sunt adevăratele pericole!

VIDEO Vești îngrijorătoare de la corespondentul GSP la Reykjavik: „Există varianta să nu se joace, ar fi imposibil în aceste condiții!”

Amintiri de la cea mai mare rușine a fotbalului românesc » Fundașul lui Knattspyrnufelag în 1997: „Suporterii lui Dinamo erau șocați și nervoși, unul venise cu un pește în tribună”

EXCLUSIV Islandezii au stat de vorbă cu GSP: „Terenul nu va fi bun, dar tot aici jucăm și noi” + „Knattspyrnufelag e cea mai bună echipă de la noi, a voastră care e?”

EXCLUSIV: Anunțul momentului pentru Gigi Becali » Fotbalistul se întoarce la FCSB: „Direct atacant îl bag!”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (4)
224556945391005
Horneţ Mirel  •  29 Februarie 2020, 19:48

Bravo voua !!!!

maccsero
maccsero  •  29 Februarie 2020, 18:28

Eu sunt român din România și am parte aici de tot ce-mi trebuie. N-am nevoie să mă facă fericit niște băieți în chiloți. În plus România e o țară mult mai bună ca Islanda. De pildă vremea a fost frumoasă azi în București, în Reykjavik nu prea. Plus că în România totul costă de 2-3 ori mai puțin ca în Islanda - în afară de pește, evident.

bazinga
bazinga  •  29 Februarie 2020, 16:07

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează