FOTBAL  »  NATIONALA  »  SELECȚIONER

Nicolae Dică îi ia apărarea lui Mirel Rădoi: „Dacă era vorba despre lașitate, plecam după meciul tur cu Armenia!” » Ce mesaje au primit de la jucătorii naționalei

Mirel Rădoi și Nicolae Dică
Mirel Rădoi și Nicolae Dică

Articol de GSP - Publicat miercuri, 13 octombrie 2021 21:16 / Actualizat miercuri, 13 octombrie 2021 22:17

Nicolae Dică (41 de ani), antrenor secund la naționala României, a comentat decizia selecționerului Mirel Rădoi de a nu mai continua pe banca tehnică a „tricolorilor” după meciurile din noiembrie.

Dică nu a vrut să ofere multe detalii despre alegerea lui Rădoi, dar consideră că orice se poate întâmpla în următoarea lună. De asemenea, acesta a precizat că și lui i se termină contractul la capătul preliminariilor și nu știe ce va face în continuare.

„Se pot întâmpla multe lucruri într-o lună, mai avem două jocuri. Fac parte dintr-un staff și nu vreau să comentez mai mult. Când se va termina contractul, voi putea discuta mai deschis. Mesajul meu pentru jucători este că atunci când vin la națională nu vin pentru Rădoi, pentru Dică, ci pentru familie și pentru echipa națională. 

Ei trebuie să dea totul pe teren pentru a ajunge la baraj. S-au atașat de noi, ne simțim bine împreună. Eu cred că echipa asta națională va ajunge să arate mult mai bine decât acum, asta e previziunea… Am văzut mult fotbal la viața mea, l-am și jucat, de-asta îmi spun părerea. 

Da, am primit mesaje de la jucători să rămânem, nu cred că s-ar bucura nimeni dacă noi am pleca. Așa cred, din ce am vorbit cu ei, din discuțiile pe care le-am avut. Echipa națională e diferită față de anii trecuți. De-asta am ajuns în meciul cu Germania să conducem și să fim la un pas să scoatem un punct. 

Ce am gândit noi nu se poate realiza într-o zi, am spus de la început că e nevoie de timp și s-a dovedit că am schimbat fața echipei naționale”, a declarat Nicolae Dică pentru Telekom Sport.

Dică îi ia apărarea lui Mirel

Secundul lui Rădoi a ținut să apere gestul lui Rădoi de a anunța plecarea înainte de baraj, neconsiderându-l drept o lașitate din partea acestuia.

„El trebuie să vorbească, el e singurul care trebuie să dea răspunsuri, nu e treaba mea să vorbesc despre deciziile lui. Eu nu știu ce decizie să spun că iau, pentru că mie mi se termină contractul peste o lună. Nu vreau să comentez mai mult! Dacă era vorba despre lașitate, plecam după meciul cu Armenia. 

Eu am spus atunci că nu vreau să plecăm, pentru că avem nevoie de timp și pentru că simțeam că putem obține mai mult cu această echipă”, a mai precizat Nicolae Dică pentru sursa citată.

Citește alte știri despre echipa națională:

Helmuth Duckadam știe motivul pentru care Mirel Rădoi vrea să plece de la națională: „Și-a calculat-o foarte bine”

Mircea Lucescu, deranjat de decizia lui Rădoi: „Lipsă de experiență. Îi sugerez să citească felul în care eram masacrat în presă”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (2)
1206754226007193
Glumetu Dan  •  14 Octombrie 2021, 17:54

Dica va antrena echipa la un eventual baraj.

1690324144614070
Viorel Ignat  •  14 Octombrie 2021, 08:46

Atunci nu a-ti plecat din nesimțire nu din vai de mine ca voi nu sunteți lași sa ne lăsați la greu ,o întoarceți ca la politica cu aceste demisii care sant absolut normale prin alte părți numai în România se tine cu greu de scaun, iar acum scoate capul și Radoi oltenas ce mai ,caracter nu gluma ! Sper sa se tina de cuvânt Radoi de data asta *** sa-si savureze plecarea ca am văzut ca era tare mândru de isprava lui?!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează