FOTBAL  »  NATIONALA  »  LIGA NAȚIUNILOR

UPDATE / EXCLUSIV Edi Iordănescu a anunțat lotul complet pentru meciurile din Liga Națiunilor » 3 jucători convocați în premieră

Articol de , , - Publicat marti, 24 mai 2022 09:45 / Actualizat marti, 24 mai 2022 14:57

Selecționerul Edward Iordănescu a anunțat azi lotul final pentru primele meciuri oficiale pe banca României. 

  • Între 4 și 14 iunie, România va juca 4 partide în grupa din Liga Națiunilor: Muntenegru (d), Bosnia (d), Finlanda (a), Muntenegru (a)

UPDATE 12:45 » Iordănescu a anunțat lotul complet pentru Liga Națiunilor

Din lotul final, fac parte 3 jucători convocați în premieră: Ștefan Târnovanu (portar, 22 de ani, FCSB), Marius Ștefănescu (extremă, 23 de ani, Sepsi) și Nicolae Păun (mijlocaș defensiv, 23 de ani, Sepsi).

De pe lista preliminară au ieșit 13 stranieri: Cr. Ganea, Nedelcearu, Pașcanu, Rațiu, Țîru, Boloca, Bicfalvi, Al. Dobre, Man, Moruțan, Rotariu, Stanciu, Drăguș

  • PORTARI: Florin Niță (Sparta Praga | Cehia, 15/0), Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 0/0)
  • FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 6/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 16/2), Adrian Rus (Fehervar | Ungaria, 12/0), Iulian Cristea (FCSB, 3/0), Virgil Ghiță (KS Cracovia | Polonia, 1/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo | Italia, 71/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 9/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 23/1), Mario Camora (CFR Cluj, 7/0),
  • MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (Rakow Czestochowa | Polonia, 5/0), Alexandru Cicâldău (Galatasaray | Turcia, 22/3), Darius Olaru (FCSB, 3/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K. | Turcia, 52/6), Sergiu Hanca (KS Cracovia | Polonia, 5/0), Florin Tănase (FCSB, 11/1), Octavian Popescu (FCSB, 2/0), Nicolae Păun (Sepsi OSK, 0/0), Valentin Mihăilă (Atalanta | Italia, 7/1), Alexandru Mitriță (PAOK Salonic | Grecia, 17/3), Alexandru Crețu (Universitatea Craiova, 5/0), Răzvan Marin (Cagliari | Italia, 37/2), Marius Marin (Pisa | Italia, 3/0),  Marius Ștefănescu (Sepsi OSK, 0/0)
  • ATACANȚI: Denis Alibec (Atromitos | Grecia, 23/2), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 15/1), George Pușcaș (Pisa | Italia, 27/8)

Față de prima acțiune a lui Iordănescu, amicalele cu Grecia (0-1) și Israel (2-2), din martie, lipsesc 5 jucători: Nedelcearu, retrogradat în Serie C cu Crotone, Drăgușin, considerat necopt pentru naționala mare, Toșca, retras între timp de la prima reprezentativă, Bordeianu, operat, Man, accidentat. Lipsește în continuare Ianis Hagi, aflat în plin proces de recuperare după operație de la genunchi.

UPDATE 11:45 » 3 de la CSU Craiova și 3 de la CFR Cluj

j CS Universitatea Craiova și CFR Cluj vor da câte 3 jucători la lot pentru Liga Națiunilor

  • Cristi Manea  (fundaș dreapta, 24 de ani)
  • Andrei Burcă (fundaș central, 29 de ani)
  • Mario Camora (fundaș stânga, 35 de ani)
  • Nicușor Bancu (fundaș stânga, 29 de ani)
  • Alexandru Crețu (mijlocaș defensiv, 30 de ani)
  • Andrei Ivan (extremă, 25 de ani)

5 jucători de la FCSB la lot

După ce în urmă cu 11 zile a anunțat lista preliminară de stranieri, selecționerul Iordănescu va prezenta azi lotul final pentru primele 4 din cele 6 partide din Liga Națiunilor. 

Noroc la tragere sau adversari horror! Fiorentina, Koln și Nice, printre „sperietoarele” din drumul FCSB-ului către grupele Conference League
FCSB
Noroc la tragere sau adversari horror! Fiorentina, Koln și Nice, printre „sperietoarele” din drumul FCSB-ului către grupele Conference League

Vicecampioana FCSB va da 5 jucători la lot, a anunțat aseară Fanatik, informația fiind confirmată în această dimineață și de surse autorizate GSP. 

  • Ștefan Târnovanu (portar, 22 de ani, în premieră la lot)
  • Iulian Cristea (fundaș central, 27 de ani)
  • Octavian Popescu (extremă, 19 ani)
  • Florin Tănase (atacant, 27 de ani)  
  • Darius Olaru (mijlocaș ofensiv, 24 de ani)

Fără Nicolae Stanciu și Dennis Man

Din lotul care va fi anunțat azi, Nicolae Stanciu nu va face parte cu siguranță. Mijlocașul de 29 de ani, ajuns în China, la Wuhan Three Towns, nu a jucat un meci oficial din decembrie și nu a intrat în vederile lui Edi. Nici Dennis Man, care a suferit o entorsă la gleznă, dar care se afla pe lista preliminară, nu a fost convocat în lotul final.

Preferatul lui Dragomir nu a fost convocat 

Gazeta a aflat și că Rareș Ilie, mijlocașul de 19 de ani de la Rapid, nu va fi convocat, deși este în vederile selecționerului. Fotbalistul a fost lăudat constant de Dumitru Dragomir, fostul președinte al LPF. Omul are s-a lăudat că l-ar fi adus în Giulești a spus aseară că l-ar fi văzut chiar titular la prima reprezentativă, alături de Tavi Popescu.

Totuși, Iordănescu nu îl va convoca acum pe „decarul” giuleștean. El vrea ca Rareș Ilie să joace pentru România U19, care între 18 iunie și 1 iulie va participa la turneul final al EURO 2022.

Aceeași decizie a fost luată și în cazul lui Radu Drăgușin. Fundașul de 20 de ani, împrumutat de Juventus la Salernitana, va fi lăsat la lotul u21.

Edi Iordănescu, avertisment în culise: 

Selecționerul și-a propus să întinerească lotul și le-a transmis celor de la FRF: „După această acțiune, cine nu se aliniază din punct de vedere mental, nu se implică total și nu vine cu sufletul dispare. Cu orice risc!”. 

Programul naționalei în Liga Națiunilor

  • 4 iunie: Muntenegru – România, ora 21:45, Podgorica (în direct pe PrimaTV, liveTEXT pe GSP.ro)
  • 7 iunie: Bosnia-Herțegovina – România, ora 21:45, Zenica (în direct pe Antena 1, liveTEXT pe GSP.ro)
  • 11 iunie: România - Finlanda, ora 21:45, stadion Giulești (în direct pe Antena 1, liveTEXT pe GSP.ro)
  • 14 iunie: România- Muntenegru, ora 21:45, stadion Giulești (în direct pe PrimaTV, liveTEXT pe GSP.ro)
  • 23 septembrie: Finlanda – România, ora 21:45
  • 26 septembrie: România - Bosnia-Herțegovina, ora 21:45

Meciuri decisive pentru Iordănescu 

Pentru noul selecționer este un moment extrem de important, doar clasarea pe primele două locuri, într-o grupă cu Muntenegru, Bosnia-Herțegovina și Finlanda, asigurându-i continuitatea și pentru preliminariile clasice ale Euro 2024.

La locul 3, Comisia Tehnică a FRF ar urma să decidă, pe baza rezultatelor și a jocului, dacă se va mai continua cu el, iar dacă ar termina grupa pe ultimul loc, ar fi automat demis.

VIDEO Adrian Mihalcea îi ține partea lui Edward Iordănescu: „Problema națioalei nu este selecționerul”

Citește și: 

Transferul lui Keșeru în Liga 1 a intrat în linie dreaptă: „Nu vă ascund”

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (34)
torque07
torque07  •  26 Mai 2022, 16:22

Ma amuza comentariile astea rau de tot. "trebuia ala!" "cum sa-l iei pe ala si sa-l lasi pe asta?!" :)))) De parca avem numai Ronaldo si Messi lasati in afara lotului. In afara de Chiriches si de Marin nu exista FOTBALISTI romani. Doar niste mingicari amarati care acum 20-25 de ani ar fi jucat prin liga a 3a. Toti. Si cei din lot si ceilalti lasati acasa.

RazvannClaudiu
RazvannClaudiu  •  25 Mai 2022, 11:11

Sanse mari sa prindem locul 4 . Astia sunt, altii nu avem . Mourinho daca venea nu putea face mai mult . Eu propun desfiintare nationalei pentru vreo 15-20 de ani ca poate atunci reusim sa ne prezentam decent . E bine ca noi construim stadioane, dar n-avem spitale , scoli si drumuri .

mattteo
mattteo  •  24 Mai 2022, 17:25
Postat de adriann_ pe 24 Mai 2022, 13:44

Sa-l iei pe Tanalse si sa-l lasi in afara lotului pe Bicfalvi, asta inseamna sa fii un neantrenor caruia probabil ii fac altii lotul pe criterii politice si financiare, fara nici o treaba cu cele sportive.

Asa e. Dar Bicfalvi ca Bicfalvi, dar sa-i lasi in afara lotului pe Alex Dobre si Petrila....***.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (34)
Comentează