GSP SPECIAL  »  ARTICOLUL LUNII  »  TOLO.RO

Da, sistemul îl preferă pe Iohannis și Barna simte asta pe pielea lui, însă presa trebuie lăsată să-și facă treaba

Articol de - Publicat joi, 17 octombrie 2019 12:10

USR a postat pe facebook un filmuleț în care Dan Barna le spune colegilor că merită să aibă încredere în el și, ca argument, atacă intențiile anchetei jurnalistice publicată de RISE. Ideea mesajului către colegi e bună și dovedește transparență, iar tonul său e civilizat. Însă unele dintre argumentele prezidențiabilului se scaldă în aplauzele populismului. El insinuează că RISE a făcut asta în numele unei agende politice.

Când își incită fanii contra presei, Barna aplică retorica preferată a politicienilor pe care-i contestă.

Presa nu e dincolo de critică, însă să o discreditezi ori de câte ori nu-ți convine atacă bazele unei societăți democratice. Președintele Iliescu i-a trimis minerii pe cap, premierul Năstase a îngrășat-o sau a cenzurat-o economic, președintele Băsescu s-a ridicat pe umerii ei și apoi a demonizat-o, iar președintele Iohannis o ignoră.

Dintre șefii statului, doar Nicolae Ceaușescu a dat mai puține interviuri presei românești decât Klaus Iohannis.

Nou în joc, Dan Barna e la un pas de a urma aceeași cale. Căci asta face candidatul când le transmite colegilor din USR că jurnaliștii de la RISE s-au autodeconspirat. “Mi-au spus și ei la interviu că este o anchetă pornită la pont, li s-a spus mergeți și faceți o anchetă pe subiectul Dan Barna”, spune candidatul celor din USR.

Echivalența dintre între “pont” și “ordin” e incorectă, coboară nivelul discuției și e păcat că Barna face asta, având în vedere nivelul de inteligență și entuziasm al oamenilor care au intrat în USR. Sunt medici, ingineri, profesori, muncitori, șoferi care și-au cedat o parte din timpul și din energia lor ca să contribuie la o societate diferită.

Iar o Românie mai bună nu se poate naște cu “acuzații atât de nesăbuite și de extinse încât pot fi – și sunt – folosite pentru a discredita profesii întregi, esențiale pentru democrație”, așa cum observă Madeleine Albright în cartea sa “Fascismul”, apropo de prestația oamenilor politici populiști.

Presa primește ponturi, iar în asta nu e nimic greșit, dimpotrivă. Whistleblowerii, sursele și oamenii curajoși sunt necesari.

Da, establishmentul, cu serviciile secrete cu tot, îl preferă pe Klaus Iohannis în aceste alegeri. Capacitatea lor de contraselecție e atât de clară când vezi cum arată schița guvernului PNL. Am ajuns în faza în care Rareș Bogdan e socotit prea prețios și competent ca să devină ministru de externe și rămâne la Bruxelles, cam acesta este nivelul clasei a X-a F a Opoziției!

Dar dacă USR-PLUS vor să fie cu adevărat o alternativă, atunci ei sunt datori nu să scadă, ci să crească nivelul argumentelor.

Publicul va decide dacă ancheta jurnalistică a RISE este limpede, dacă a descoperit sau n-a descoperit fapte de corupție, așa cum crede candidatul USR. Însă, dincolo de iritarea fiecărui politician, “abilitatea unei prese libere și independente de a trage la răspundere liderii politici este ceea ce face posibilă o guvernare deschisă – este bătaia inimii unei democrații”, spune tot Madeleine Albright.

Pentru Dan Barna e important să câștige, dar pentru viitorul democrației de la noi și, cine știe, al viitoarelor alegeri, poate că e mai important să arate că e cel care merită să câștige.

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează