GSP SPECIAL  »  SPECIAL  »  PROFU' DE SPORT

VIDEO // EXCLUSIV Nedreptatea care îl frământă pe Mihai Neșu: „De ce se nasc copii cu probleme? Ce vină au?”

Mihai Neșu, la Profu' de Sport
Mihai Neșu, la Profu' de Sport

Articol de GSP - Publicat sambata, 24 septembrie 2022 12:33 / Actualizat sambata, 24 septembrie 2022 14:47

Mihai Neșu (39 de ani), fotbalist la Steaua / FCSB între 2001 și 2008, a susţinut, în podcastul GSP „Profu' de Sport”, că este mâhnit de faptul că mulţi copii se nasc cu dizabilități și probleme medicale.

VIDEO Nedreptatea care îl frământă pe Mihai Neșu: „De ce se nasc copii cu probleme? Ce vină au?”

- Ești martorul multor povești emoționante, cu multă suferință acolo. Cum reușești să nu te încarci negativ atunci când nu poți să-i ajuți pe toți? Pentru că faci tot ce-i omenește posibil, dar n-ai posibilități nelimitate nici tu. 
- Plec direct de la gândul că problemele neurologice, așa cum e și accidentul meu, traumatism vertebro-medular, tetraparezele spastice sau alte diagnostice pe care le au copiii cu dizabilități sunt niște diagnostice care în domeniul medical nu prea au rezolvare. 

-Adică?
-Adică știința medicală e foarte limitată și atunci îți dai seama că și tu ești limitat, nu ești făcător de minuni. Dar trebuie să facem cu toată dragostea și cu toată puterea tot ce știm că se poate. Adică terapiile necesare exact pe fiecare pacient, să-i oferim fiecăruia terapeut, iar toți terapeuții noștri le oferă o dragoste extraordinară copiilor de la noi de la Fundație. Și asta are un rol foarte, foarte important în a face copilul să vină cu bucurie la terapie, să lucreze, să fie mai sănătos. 

- Continuă. 
- Cu gândul ăsta plecăm, că noi facem tot ce știm omenește că se poate face și așteptăm tot timpul și ajutorul lui Dumnezeu, care să desăvârșească și să-i ajute pe copii. Ne-ar plăcea să fie toți sănătoși, dar viața asta așa e. Stând așa și gândindu-mă...de ce copiii se nasc cu probleme? În mod normal, nu-i just, adică ce vină are copilul ăla că s-a născut cu probleme? Pare că nu-i dreptate în lumea asta, dar asta e încă o dovadă pentru mine că nu aici se termină... 

-Exact
-Adică nu doar te-ai născut, ai murit și gata, se termină viața! Fiindcă atunci ar fi un haos. Și universul ăsta nu-i haos! Vedem planetele cum merg... Dacă o milisecundă n-ar funcționa o planetă cum trebuie, ar veni sfârșitul lumii, s-ar bombarda unele în altele. Și atunci, când vezi acest ... 

- Echilibru... 
- ... Acest univers perfect, care are o lege a lui. Așa mi-am dat seama că și copiii ăștia acum suferă, și noi trebuie să-i ajutăm, să facem tot ce e omenește posibil pentru ei, dar, probabil, la sfârșitul vieții vor scăpa de povara asta a trupului lor bolnav și sufletul lor va străluci. Sunt lucruri foarte teologice, pe care nu le înțelegem, sunt mai presus de înțelegerea noastră. Dar eu așa văd lucrurile, fiindcă altfel pare fără rost traiul ăsta pe Pământ. Vezi copii bolnavi, îți zici: „Ce vină are el că e bolnav?”. Sau îl vezi pe unul bogat și zici: „Ăla de ce-i bogat și eu sunt bolnav?”. Și atunci eu cred că undeva, până la urmă, este un echilibru și totul are o logică dumnezeiască, care-i mai presus de logica omenească.

VIDEO. Mihai Neșu, invitat la Profu' de sport (podcast integral)

Citește și alte știri din Profu' de sport:

Mihai Neșu, un monument de bunătate și acceptare » Mesaj la „Profu' de Sport” pentru Alje Schut, cel care l-a accidentat în 2011: „Sper că nu mai are coșmaruri. El nu știe ce bine mi-a făcut”
Profu' de Sport
Mihai Neșu, un monument de bunătate și acceptare » Mesaj la „Profu' de Sport” pentru Alje Schut, cel care l-a accidentat în 2011: „Sper că nu mai are coșmaruri. El nu știe ce bine mi-a făcut”
Lui Mihai Neșu i-au dat lacrimile când a vorbit despre MM Stoica: „Sfatul lui m-a salvat”
PROFU' DE SPORT
Lui Mihai Neșu i-au dat lacrimile când a vorbit despre MM Stoica: „Sfatul lui m-a salvat”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (3)
nicu72
nicu72  •  25 Septembrie 2022, 15:02

Copii cu deficiente genetice se nasc in toate speciile. La specia om se mai nasc si cu deficiente legate de stilul de viata al mamei sau cuplului. Intr-adevar intr-o perspectiva etica e injust si revoltator, dar Dzeu n-are nicio treaba aici. Putem dupa aceeasi logica intreba ce vina au victimele crimelor, ale cancerului, samd. Eu inteleg perfect salvarea unui om in religie dupa o asemenea tragedie precum cea suferita de baiatul asta, dar exploatarea tragediei de catre hienele din media e un lucru trist.

DoarDiviziaB
DoarDiviziaB  •  24 Septembrie 2022, 15:11
Postat de iobag pe 24 Septembrie 2022, 14:54

Filozofie de taximetristi.

Iar tu și vorbe de cocalar!

iobag
iobag  •  24 Septembrie 2022, 14:54

Filozofie de taximetristi.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează