GSP SPECIAL  »  STIRI EXTRASPORT  »  REACȚIE

Prima reacție dinspre Moroșanu despre Sergiu, cel căruia i-a cumpărat o casă: „Suntem șocați! Nu s-a mai prezentat la niciunul dintre angajatori și a cerut o altă casă”

Articol de GSP - Publicat luni, 12 aprilie 2021 14:53 / Actualizat luni, 12 aprilie 2021 15:36

Într-un mesaj postat pe Facebook de echipa lui Cătălin Moroșanu, s-au oferit noi detalii despre situația apărută cu Sergiu Ion Ciobotariu, tânărul căruia luptătorul i-a cumpărat o casă.

După ce în presă au apărut mai multe informații despre faptul că Sergiu și-ar fi vândut casa, în mesajul postat pe Facebook se precizează că Moroșanu nu mai este în contact cu acesta, fiind ocupat cu filmările la show-ul „Survivor”.

Mai mult, echipa kickboxer-ului susțne că Sergiu nu s-a prezentat la interviurile pentru un loc de muncă. Mai mult, i-ar fi cerut lui Moroșanu o altă casă, fiind refuzat de acesta.

„Suntem șocați! Sergiu pune în pericol viața a trei copii”

Am primit foarte multe mesaje pe pagina oficială legate de situația lui Sergiu, călărețul pe care Cătălin l-a ajutat să își clădească un viitor. Așa cum știți, de aproape 4 luni, Cătălin este plecat la Survivor și nu are acces la telefon sau internet, astfel că nu știe despre situația apărută în tot acest timp. Noi, echipa lui, vom încerca să explicăm pe cât se poate situația.

În urmă cu fix un an, prin eforturile voastre și ale lui Cătălin, am reușit să îi mutăm în casă nouă pe Sergiu și familia lui. O casă mobilată complet, care avea acces la toate utilitățile, la care se adaugă haine primite de la oameni cu suflet din întreaga țară. Imediat după, casa a fost pusă pe numele lui Sergiu cu mențiunea că nu poate fi vândută în următorii cinci ani. De asemenea, în contul lui Sergiu au rămas 27.900 de lei, bani care să-l ajute să înceapă o viață nouă. În special să creeze un viitor pentru cei 3 copii mici.

Deși era lockdown, Cătălin a făcut toate eforturile necesare pentru ca familia Ciobotariu să beneficieze de condițiile unei vieți normale. Timp de aproape două luni s-a implicat total în acest caz pentru ca toate lucrurile să fie puse la punct. Ulterior, a căutat să îi ofere un loc de muncă decent lui Sergiu, deși era complicat deoarece acesta nu avea școală.

Pentru că a cerut un răgaz pentru a-și aranja noua casă, în toamnă au apărut primele probleme când Sergiu nu s-a mai prezentat la niciunul dintre angajatorii cu care Cătălin discutase pentru locul de muncă. Asta după ce confirmase, iar ulterior și-a închis telefonul. Au urmat tot felul de scuze și explicații, iar cazul s-a repetat. Ba chiar i-a transmis lui Cătălin că ar avea nevoie de o altă casă, mai aproape de ghetourile unde trăise până atunci. Evident, a fost refuzat.

Ulterior, Cătălin a avut o perioadă aglomerată din punct de vedere personal, iar pe 1 ianuarie a plecat în Republica Dominicană pentru Survivor, acolo unde se află și în acest moment. Nu a știut și nici nu știe despre situația din prezent, așa cum nu știm nici noi exact ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, însă suntem la fel de șocați și dezamăgiți de faptul că Sergiu a ales să trateze așa o faptă bună. Suntem dezamăgiți deoarece pune în pericol viitorul a 3 copii. 3 suflete care puteau să beneficieze de o viață normală și educație pentru a nu trece prin aceleași greutăți ca părinții lor.

Dacă este o greșeală că ne-am implicat cu toții pentru a oferi o șansă la o viață mai bună? Cu siguranță, nu. Suntem cu sufletul împăcat în fața lui Dumnezeu că am vrut să facem un bine. Totodată, este o învățătură de minte. Nu ne vom opri din fapte bune, dar vom merge pe premiza "dă-i omului un pește și va avea de mâncare o zi. Învață-l să pescuiască și va avea de mâncare toată viața." 

În momentul în care se întoarce Cătălin, vom începe campanii de conștientizare, educare și specializare pentru tineri proveniți din medii defavorizate pentru ca aceștia să se integreze în societate.
- mesajul echipei lui Cătălin Moroșanu

Ce a primit Sergiu Ion Ciobotariu de la Moroșanu

  • Casa făcută cadou de Cătălin Moroșanu a costat 37.000 de euro și a fost achiziționată din banii strânși din donații.
  • Diferența de 5.600 de euro, până la suma totală generată din donații, a rămas tot la Sergiu și familia sa, pentru „a-l ajuta în startul unei noi vieți”.
  • Casa este prevăzută cu trei camere și o bucătărie. „Îndeajuns pentru ca el, soția și cei trei copii să locuiască în condiții decente”, a scris atunci Moroșanu.

VIDEO Moroșanu, detalii despre Sergiu, tânărul căruia i-a cumpărat o casă: „I-am lăsat 5.000 de euro în cont!

Citește mai multe știri extrafotbal: 

Cum s-ar fi schimbat Sergiu, tânărul căruia Moroșanu i-a cumpărat o casă: „A vândut-o! Ar fi vorba de niște interlopi”

Un nou proces pe numele lui Borcea și Săvulescu! Cine i-a dat în judecată pe foștii acționari de la Dinamo

Playtech: Adidașii lui Florin Cîțu costă o AVERE!!! Românii mănâncă o lună întreagă cu banii aceștia VIDEO


Comentarii (11)
424897461037738
Nicu Valentin Vasiliu  •  13 Aprilie 2021, 10:04
Postat de Zoli Konyar pe 13 Aprilie 2021, 03:04

A avut sansa vietii lui, alta nu mai pupa. Nu poti sa-i salvezi pe oameni de propria nemernicie.

ma face sa rad stirea ... un om nu il ajuti oferindui casa pe tava si bani :)))) .... lol , mai eficien este sa il ajuti sa munceasca sasi castige bani ..... sau cu educatie .... cu sfaturi dar nici odata cu bani ca nu o sa stie ce sa faca cu ei ! lol =))

talpaiadului
talpaiadului  •  13 Aprilie 2021, 03:18
Postat de badeadorian pe 12 Aprilie 2021, 19:41

Excroci sunt mai rai decat escrocii ??? ..

Excrocii sunt niste fosti escroci care s-au reprofilat... :)

407972193575183
Zoli Konyar  •  13 Aprilie 2021, 03:04

A avut sansa vietii lui, alta nu mai pupa. Nu poti sa-i salvezi pe oameni de propria nemernicie.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează
Close