INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  AJAX

OFICIAL Ajax l-a demis pe antrenorul Alfred Schreuder: „Am pierdut multe puncte în ultimele săptămâni și, din păcate, nu am văzut pic de progres”

Alfred Schreuder a fost demis de pe banca lui Ajax Amsterdam.
Foto: Imago
Alfred Schreuder a fost demis de pe banca lui Ajax Amsterdam. Foto: Imago

Articol de - Publicat vineri, 27 ianuarie 2023 11:02 / Actualizat vineri, 27 ianuarie 2023 11:47

Alfred Schreuder (50 de ani) a fost demis de pe banca lui Ajax Amsterdam. 

Explozie de polivalente » Nouă baze sportive moderne, însemnând o investiție totală de 400 de milioane de euro, sunt gata să apară în România
INVESTIȚII ÎN SPORT
Explozie de polivalente » Nouă baze sportive moderne, însemnând o investiție totală de 400 de milioane de euro, sunt gata să apară în România

Comunicat Ajax: „Clubul nostru i-a reziliat contractul lui Alfred Schreuder”

Clubul Ajax i-a reziliat contractul antrenorului Alfred Schreuder. Înțelegerea acestuia cu echipa noastră expira la data de 30 iunie 2024. Rezultatele slabe ale echipei și lipsa progresului au stat în spatele acestei decizii. 

Conducerea clubului nu mai are încredere în capacitățile sale. Contractul antrenorului secund, Matthias Kaltenbach, a fost, de asemenea, reziliat. 

 - comunicat Ajax

Edwin van der Sar, directorul executiv al lui Ajax: „Am pierdut multe puncte în ultimele săptămâni”

Legendarul portar Edwin van der Sar (52 de ani), directorul executiv al „lăncierilor” a vorbit, de asemenea, despre demiterea lui Alfred Schreuder. 

„A fost o decizie greu de luat, dar una necesară. Lăsând deoparte startul bun de sezon, am pierdut multe puncte în momente în care trebuia să nu facem asta. Fotbalul prestat a fost unul precar. 

Din cauza organizării Campionatului Mondial, campionatul s-a întrerupt mai devreme și am avut o pauză lungă de iarnă. Am avut încredere în Alfred că va remedia lucrurile, dar a devenit evident că nu poate face asta. 

Având în vedere numeroasele transferuri făcute, considerăm că lotul este unul destul de puternic pentru a câștiga campionatul. Am pierdut multe puncte în ultimele săptămâni și, din păcate, nu am văzut pic de progres”. 

Ajax Amsterdam ocupă locul 5 în clasamentul din Eredivisie

Campioana în exercițiu a Olandei ocupă poziția a 5-a în clasamentul din Eredivisie, cu 34 de puncte câștigate în 18 etape. „Lăncierii” se află la 7 puncte distanță de liderul Feyenoord Rotterdam. 

Ajax a înregistrat 4 egaluri din 4 meciuri disputate în 2023 în campionat: 1-1 cu Nijmegen, 0-0 împotriva lui Twente, 1-1 pe terenul lui Feyenoord și 1-1 pe teren propriu, contra nou-promovatei FC Volendam. În Cupa Olandei, Ajax este calificată în „optimile” de finală ale competiției, unde o va întâlni pe Twente.

În UEFA Champions League, Ajax a încheiat pe locul 3 grupa A, din care mai făceau parte Liverpool, Napoli și Glasgow Rangers. Trupa din capitala Olandei va continua în UEFA Europa League, unde va da peste Union Berlin, ocupanta locului secund în clasamentul din Bundesliga. 

CV-ul lui Alfred Schreuder

Fostul antrenor al lui Ajax și-a început cariera ca secundul lui Steve McClaren, la Vitesse Arnhem. A mai fost asistentul lui Julian Nagelsmann la Twente, dar și al lui Erik ten Hag, la Ajax, și al lui Ronald Koeman, pe vremea când acesta activa la FC Barcelona. 

Ca antrenor principal, Alfred Schreuder a condus Twente (iulie 2014 - august 2015), Hoffenheim (iulie 2019 - iunie 2020), Club Brugge (ianuarie 2022 - iunie 2022) și Ajax (iulie 2022  ianuarie 2023). 

În cariera de jucător, Alfred Schreuder a evoluat pe postul de mijlocaș defensiv numaî la cluburi olandeze: Feyenoord, RKC Waalwijk, NAC Breda, Twente, Vitesse și SDV Barneveld. S-a retras în iulie 2012. 

VIDEO. Ajax o învinge pe Excelsior cu 7-1

Citește și:

Secretul din spatele formei lui Marcus Rashford la Manchester United! A urmat exemplul lui Cristiano Ronaldo

Cristiano Ronaldo a ratat primul trofeu cu Al-Nassr » Imagini îngrijorătoare la ieșirea de pe teren

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează