INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MANCHESTER UNITED

Erik ten Hag a fost prezentat oficial la United » Planurile olandezului + Ce a spus despre Cristiano Ronaldo

Erik ten Hag
Foto: Manchester United // Twitter
Erik ten Hag Foto: Manchester United // Twitter

Articol de GSP - Publicat luni, 23 mai 2022 19:31 / Actualizat luni, 23 mai 2022 20:00

Erik ten Hag (52 de ani) a fost prezentat oficial la Manchester United. Tehnicianul olandez are un contract valabil până pe 30 iunie 2025 și speră să-i readucă pe „diavolii roșii” în prim-planul fotbalului din Anglia.

După un sezon de coșmar pe care l-a încheiat doar pe locul 6, formația de pe Old Trafford își pune mari speranțe în colaborarea cu Ten Hag, antrenor care a cucerit de 4 ori la rând titlul în Olanda, cu Ajax.

Se ia de Becali și Toni Petrea: „E disperat! Le are doar cu oile, nu cu fotbalul”
fcsb
Se ia de Becali și Toni Petrea: „E disperat! Le are doar cu oile, nu cu fotbalul”

Erik ten Hag, prezentat oficial la Manchester United

La prezentarea oficială, olandezul a vorbit despre planurile pe care la are în Anglia, dar și despre situația lui Cristiano Ronaldo, despre care afirmă că își dorește să rămână la club.

„Trebuie să ne setăm niște obiective clare, însă avem nevoie de oameni determinați, care să ne ajute să le îndeplinim. Jucătorii sunt cei care dictează stilul de joc, în funcție de cum se simt și ei confortabil pe teren. Eu, ca antrenor, trebuie să mă asigur că totul funcționează bine din acest punct de vedere. Pentru a ajunge la succes, e nevoie de o colaborare excelentă între jucători și antrenor.

E prea devreme să spun cum va arăta echipa de start în sezonul viitor. Încă analizez, dar, primele impresii sunt unele pozitive și am mare încredere în oamenii de aici, fie că vorbim despre jucători sau conducători. Să știți că planul nostru este unul important, veți vedea.

Bineînțeles că îmi doresc ca Ronaldo să rămână la club. Ce ne poate oferi Cristiano? Goluri, multe goluri. Dar înainte să vă spun ceva concret, voi vorbi personal cu el pentru a vedea cum stau lucrurile”, a declarat Erik ten Hag la prezentarea oficială.

Citește și alte știri despre fotbalul internațional:

VIDEO Discurs fabulos ținut în vestiar de Zlatan Ibrahimovic după titlul cucerit de AC Milan » Suedezul a răsturnat masa la final

Pep Guardiola, autoironic după ce Manchester City a întors scorul cu Aston Villa: „I-am sunat pe cei de la Real Madrid”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (2)
fibra
fibra  •  24 Mai 2022, 09:25

Nu e exclus sa aiba sorta lui Koeman la Barcelona. Ii va fi greu sa aiba jucatori gen Ajax pusi pe munca intre multele vedete superficiale ale lui United.

brujo
brujo  •  24 Mai 2022, 08:52

Alti ani de mediocritate pentru MU ... :))))))))))))))

Vezi toate comentariile (2)
Comentează