INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  JUVENTUS - ATALANTA

REZUMAT VIDEO Thriller cu 6 goluri! Ce s-a întâmplat în primul meci al lui Juventus de după depunctarea-șoc

Juventus - Atalanta 3-3 / Sursă foto: Guliver/Getty Images
Juventus - Atalanta 3-3 / Sursă foto: Guliver/Getty Images

Articol de GSP - Publicat duminica, 22 ianuarie 2023 23:58 / Actualizat luni, 23 ianuarie 2023 09:05

Juventus Torino a remizat cu Atalanta, scor 3-3, în primul meci al bianconerilor după ce au fost penalizați cu 15 puncte în Serie A.

A fost „thriller” pe „Allianz Stadium”, la prima apariție a lui Juventus după ce a rămas fără 15 puncte. Iar startul de meci a completat și mai tare peisajul sumbru existent zilele acestea la Torino. Atalanta a deschis scorul după patru minute, prin Lookman.

„Thriller” în primul meci al lui Juventus după depunctarea-șoc

„Bătrâna Doamnă”, care era implicată în lupta pentru Champions League până să fie depunctată, a reușit egalarea în minutul 25, când proaspăt campionul mondial Angel Di Maria a înscris de la punctul cu var. Până la pauză, Juve a trecut în avantaj, după reușita polonezului Milik.

A urmat „black-out-ul” lui Juve de la revenirea de la cabine. În decurs de doar șapte minute, Atalanta a revenit la conducere. Maehle a egalat imediat după reluare ('46), pentru ca Lookman să facă „dubla” în minutul 53. Trupa lui Massimiliano Allegri s-a ales până la urmă cu un punct, după reușita lui Danilo din minutul 65, cea care a consemnat scorul final. 

În noua configurație a clasamentului, Juventus e abia pe locul 9, cu 23 de puncte.

Juventus este un dragon cu șapte capete. Cum îi tai unul, imediat apare altul.

- Leonardo Bonucci, căpitan Juventus

Juventus a fost depunctată cu 15 puncte!

Juventus a intrat din nou în mijlocul furtunii. După Calciopoli, un alt scandal major a zguduit „Bătrâna Doamnă”. Curtea Federală de Apel a decis penalizarea cu 15 puncte, în dosarul „plusvalențelor fictive”, aplicabilă în acest sezon, dar problemele nu se opresc aici.

Bianconerii sunt implicați într-un alt dosar, privind modul în care au plătit salariile în primăvara lui 2020, sezonul în care a izbucnit pandemia de coronavirus. „Manevrele” făcute sunt acum și în vizorul procurorilor și pot conduce la o nouă depunctare, chiar cu riscul retrogradării.

Citește și alte știri de actualitate:

FOTO Debut fără glorie » Cum s-a descurcat Cristiano Ronaldo la primul meci oficial în Arabia Saudită

Ce au făcut stranierii în acest weekend » PAOK-ul lui Răzvan Lucescu a zdrobit-o pe Panathinaikos în deplasare!

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează