INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BARCELONA

Leo Messi, interviu MONUMENTAL: urăște să fie comparat cu Dumnezeu! + declarații de senzație despre Cristiano Ronaldo și cum a fost aproape să o lase pe Barcelona

Articol de - Publicat miercuri, 09 octombrie 2019 11:49

Lionel Messi (32 de ani) a mărturisit că superlativele îi dăunează: „Copiii văd şi copiază tot şi nu e bine că trebuie să audă”. Argentinianul a vrut să plece din Spania: „M-am simţit tratat rău, noroc că erau mici băieţii”.

Messi nu va juca diseară în amicalul de lux de la Dortmund contra Germaniei, nefiind convocat, aşa că a avut timp pentru un interiu la postul de radio catalan RAC1. Prilej de a rosti multe adevăruri în premieră şi a vorbi despre cele mai bune şi proaste momente ale carierei. 

Argentinianul a admis că în sezonul 2013-'14 a fost aproape de despărţirea de Barça, din cauza problemelor cu Fiscul: 

„Chiar am avut în minte să plec din Spania. M-am simţit tratat rău şi nu mai doream să stau. A fost teribil, noroc că erau mici copiii şi nu ştiau nimic. Eu am fost primul cu care au început vânătoarea de sportivi şi de aceea am suferit mai mult”. 

„M-am temut că Neymar ajunge la Real” 

Argentinianul a dezvăluit că nu-i place să fie asaltat de superlative: 

„Adevărul e că nu îmi fac griji, dar nici nu îmi convine să fiu comparat cu Dumnezeu. E foarte exagerat să spui asta despre mine şi este rău, mai ales pentru copiii mei care văd şi copiază totul, ei nu trebuie să audă!”.

„Aş fi dezamăgit să ratez iar Liga” 

„Puricele” n-a uitat momentul Liverpool, din semifinalele Ligii Campionilor abia încheiate, când englezii au întors un 3-0 în tur și s-au calificat în finală cu un 4-0 pe Anfield. Messi a fost autocritic: 

„A fost vina noastră. N-am înţeles ceea ce ni se întâmplă, ne-am blocat şi ne-a venit în minte meciul cu Roma. Nu a fost decizia mea să plece atunci Luis Enrique, atmosfera era foarte bună în vestiar. Trebuie să fim uniţi pentru a ne atinge obiectivul. Puteam să avem mai multe Ligi câştigate, dar credem în continuare c-o vom cuceri. Aş fi dezamăgit să treacă încă un an şi s-o ratăm iar. Nu, Balonul de Aur sau orice alt trofeu individual nu reprezintă o prioritate pentru mine”. 

Cel mai frumos gol, „capul” cu Man. United! 

Messi a spus şi care au fost momentele de vârf la Barça: 

„Golul marcat cu capul din finala Ligii, jucată la Roma, şi sezoanele cu Guardiola pe bancă. Semifinala cu Real din 2011, câştigată cu 2-0, mi-a rămas în memorie ca un episod unic. Cea mai proastă perioadă am avut-o în 2013-2014, când m-am şi accidentat”.  

„Încă îmi lipseşte forma fizică optimă, însă mă simt din ce în ce mai bine, chiar dacă nu sunt sută la sută pregătit. Am început greu meciul cu Sevilla, apoi în repriza secundă picioarele mi s-au relaxat”

„A fost un start dificil de sezon. Avem echipă să cucerim totul, acesta e obiectivul. Şi în anii trecuţi am avut un proiect câştigător, dar în ultimii doi a fost vina noastră că am eşuat, nu a proiectului”

„Îmi place VAR, dar încă suscită multe dubii, pentru că nu este folosit cum trebuie. Dacă tehnologia a fost introdusă în fotbal, e pentru a clarifica situaţiile de orice controversă şi nu se întâmplă asta”

„Mi-ar fi plăcut ca Ronaldo să nu plece de la Real. Cristiano aducea un plus pentru LaLiga şi în Clasico”  - Leo Messi, căpitan Barcelona 

301 minutea jucat Leo Messi în cinci meciuri din acest sezon, marcând un singur gol, cu Sevilla. A lipsit mult Barcelonei din cauza problemelor musculare

604 golurişi 244 de pase decisive are argentinianul în 692 de meciuri jucate pentru Barcelona, cu care a câţtigat 34 de trofee, între care patru Ligi şi 10 titluri

Vezi și:

Gerard Pique, dezvăluiri incredibile: „Mănânc jumătate de borcan de Nutella pe zi” + Atac la rivali: „Ştiu că-i enervez şi le-o trag cu cât joc mai bine”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (2)
steaua.libera
steaua.libera  •  09 Octombrie 2019, 13:23

Messi si Cristiano, doi zei ai fotbalului. Unul genial, altul f bine antrenat.

radu876
radu876  •  09 Octombrie 2019, 13:06

noroc cu interviul ăsta, altfel era gigică de sus până jos în ***'

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează