INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Liverpool, egalată la ultima fază a meciului » Un nou episod incredibil cu VAR pe Anfield

Liverpool - Newcastle 1-1 FOTO Guliver/Gettyimages
Liverpool - Newcastle 1-1 FOTO Guliver/Gettyimages

Articol de - Publicat sambata, 24 aprilie 2021 17:55 / Actualizat sambata, 24 aprilie 2021 18:31

Partida dintre Liverpool și Newcastle s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, în runda 33 din Premier League.

Liverpool a făcut un nou pas greșit în Premier League și riscă să rateze calificarea în grupele Ligii Campionilor, după patru sezoane consecutive în care a evoluat în cea mai titrată competiție de pe „Bătrânul Continent”.

Mohamed Salah a deschis scorul în startul meciului Liverpool - Newcastle

Mohamed Salah a deschis scorul în minutul 3 și a ajuns la 20 de reușite în acest sezon de Premier League, fiind la o lungime distanță de golgeterul campionatului, Harry Kane. Egipteanul a înscris superb din interiorul careului, iar trupa lui Jurgen Klopp spera că va obține a doua victorie din 2021 pe Anfield Stadium.

VAR, în centrul atenției pe Anfield

Sistemul VAR a fost în centrul atenției pe Anfield Road. Callum Wilson a înscris pentru Newcastle și a restabilit egalitate pe tabelă. Însă, spre bucuria lui Jurgen Klopp, „centralul” Andre Marriner a anulat reușita pentru un henț, după intervenția VAR-ului.

Totuși, la ultima fază a partidei, balonul a ajuns la Joseph Willock, după o eroare în apărarea „cormoranilor”, iar acesta a înscris în poarta lui Alisson. A fost a treia reușită a mijlocașului englez în ultimele patru meciuri.

Liverpool a fost la câteva secunde de a reveni în TOP 4 în Premier League. Pe locul 4, ultima poziție care asigură prezența în Champions League, se află Chelsea, revitalizată de Thomas Tuchel, la egalitate de puncte cu West Ham-ul condus de David Moyes. Liverpool este la un punct în spatele celor două formații din Londra, dar echipa lui Jurgen Klopp are un meci mai mult disputat.

VIDEO. Kevin De Bruyne, gol superb înscris cu Newcastle

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Juventus îl ispitește pe Donnarumma » Două milioane în plus față de oferta lui Milan!

Retrogradați deja, jucătorii lui Schalke cer protecția poliției și amenință cu neprezentarea!

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează