INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MANCHESTER UNITED

Șefii lui United au început negocierile pentru noul antrenor » Cu cine s-au întâlnit astăzi: „Sunt deja în Manchester”

Șefii lui United caută înlocuitor pentru Ole Gunnar Solskjær
Șefii lui United caută înlocuitor pentru Ole Gunnar Solskjær

Articol de GSP - Publicat miercuri, 24 noiembrie 2021 23:06 / Actualizat miercuri, 24 noiembrie 2021 23:32

Șefii lui Manchester United au purtat azi negocieri cu antrenorul francez Rudi Garcia (57 de ani), ultima dată la Lyon. 

Manchester United caută un antrenor interimar pentru a duce la bun sfârșit actuala stagiune. Șefii „diavolilor” au început deja discuțiile. Astăzi s-au întâlnit cu Rudi Garcia, manager francez cu experiență, trecut pe la AS Roma, Marseille sau Lyon.

Garcia s-ar afla pe o listă scurtă, alături de Ernesto Valverde, Lucien Favre, Paulo Fonseca și Ralf Rangnick. Toți vor fi chemați la negocieri. Marele avantaj al lui Rudi Garcia ar fi faptul că stăpânește la perfecție limba engleză, informează cei de la L'Equipe

Rudi Garcia, negocieri cu Manchester United 

Liber de contract din luna mai, după despărțirea de Lyon, Rudi Garcia este în prezent comentator TV la un post din Franța. Astăzi a fost la microfon pentru meciul dintre Manchester City și PSG, din Liga Campionilor. Motiv de glumă pentru antrenor. 

Șefii lui United au început negocierile pentru noul antrenor » Cu cine s-au întâlnit astăzi: „Sunt deja în Manchester”
Rudi Garcia, în dreapta imaginii

„S-a spus că sunt în Manchester. Iată, chiar sunt (râde). Dar sunt aici să comentez acest meci. Acum serios, nu comentez zvonurile privind cariera mea. Nu nu voi spune nimic nici de această dată. Manchester United este unul dintre cele mai mari cluburi din lume. Nu pot confirma sau infirma nimic”, a spus Rudi Garcia, pentru Canal Plus. 

Citește și alte știri din fotbalul european: 

VIDEO Imaginile serii în Europa! Cum și-a explicat Spalletti gestul nervos de la final + Rușii l-au comparat cu un clovn

Cristi Chivu a dus-o pe Inter U19 în primăvara europeană » Ce trebuie să facă pentru a câștiga grupa

Playtech: Anamaria Prodan îl face praf pe Reghecampf. Cuvinte distrugătoare la adresa lui: “Mă rog să nu-l mai vadă băiatul meu. M-am săturat de mizeria lui”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează