INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ALCOYANO - REAL MADRID 2-1

Ce UMILINȚĂ pentru Real Madrid » A fost eliminată din Copa del Rey de o echipă din liga a 3-a

Articol de - Publicat joi, 21 ianuarie 2021 00:49 / Actualizat joi, 21 ianuarie 2021 00:55

Alcoyano a învins Real Madrid, scor 2-1, în 16-imile Copa del Rey, iar trupa lui Zinedine Zidane a suferit o umilință istorică: a fost eliminată de o echipă din a 3-a divizie spaniolă.

Real Madrid a fost eliminată de Alcoyano în Copa del Rey și părăsește întrecerea încă din faza 16-imilor. Este al doilea șoc al competiției, după ce rivala din oraș, Altetico Madrid, a fost eliminată în runda precedentă de Cornella, tot o formație din liga a 3-a. Trupa antrenată de Zinedine Zidane nu a mai câștigat trofeul din sezonul 2013/14.

Alcoyano a egalat cu 10 minute înainte de finalul partidei

Fără Karim Benzema, Tony Kroos sau Eden Hazard în primul 11, Real Madrid a deschis scorul în ultimele minute ale primei reprize, prin Eder Militao, care a înscris cu capul din centrarea lui Marcelo.

Cu 10 minute înainte de finalul partidei, primul șoc se produce pe Estadio El Collao. Jose Solbes înscrie în poarta tânărului Andriy Lunin și restabilește egalitatea. Real Madrid a căutat golul victoriei, dar nu au mai reușit să marcheze în poarta celor de la Alcoyano, iar meciul, spre surprinderea tuturor, a intrat în prelungiri.

Casanova, „călăul” celor de la Real Madrid

În minutul 110, Jose Sanchez primește al doilea cartonaș galben, iar gazdele rămân în 10 oameni, cu 10 minute înainte de finalul prelungirilor. Când nimeni nu mai credea că Alcoyano poate produce surpriza, Juanan Casanova îi ia fața lui Lunin și înscrie pentru 2-1 din pasa venită de la Diakite.

VIDEO. Golul marcat de Juanan Casanova

Real Madrid a căutat în zadar egalarea, dar Alcoyano a produs șocul 16-imilor. Echipa care a jucat pentru ultima dată în La Liga în sezonul 1950/51 a eliminat galacticii de pe Santiago Bernabeu.

Vezi o galerie FOTO de la Alcoyano - Real Madrid 2-1

FOTO IMAGO
FOTO IMAGO
FOTO IMAGO
FOTO IMAGO
FOTO IMAGO
+12 FOTO

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Juventus a cucerit a 9-a Supercupă a Italiei din istorie » Andrea Pirlo, la primul trofeu ca antrenor

O nouă ofertă pentru Alexandru Maxim » Internaționalul român este dorit de o fostă campioană a Turciei

A uitat-o pe Ghenea? » Dimitrov are o nouă cucerire celebră: filmați pe străzile din Monte Carlo

„Dacă mănânci o lună de la penitenciar, dai colțul!” » Dănuț Lupu, despre condițiile de la Rahova: „Să mă ierte doamna Rodica, dar la Marriott era mai ieftin ...”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează