INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BUNDESLIGA

Lewandowski îi dă emoții lui Bayern » Golgeterul din Bundesliga se gândește la plecare! Replică fermă din partea clubului

Robert Lewandowski, Bayern Munchen // foto: Guliver/gettyimages
Robert Lewandowski, Bayern Munchen // foto: Guliver/gettyimages

Articol de GSP - Publicat sambata, 19 iunie 2021 18:49 / Actualizat sambata, 19 iunie 2021 20:48

Robert Lewandowski (32 de ani) cochetează cu ideea de a părăsi Bayern Munchen, dar campioana Germaniei nu concepe să renunțe la atacantul polonez.

Golgeterul Germaniei sezonul trecut, în care a înscris de 41 de ori (record pentru Bundesliga), Robert Lewandowski a lăsat de înțeles de curând că un transfer la un club din afara Germaniei l-ar încânta.

„Mă simt foarte bine la Bayern, orașul este superb, clubul este minunat, dar mereu am fost curios să învăț o limbă nouă, o cultură nouă. Nu știu dacă voi face asta în fotbal sau după finalul carierei, chiar nu știu”, a declarat Lewandowski într-un interviu acordat Canal +.

Lewandowski le dă emoții șefilor lui Bayern Munchen: „Încă are doi ani de contract”

Declarația i-a alertat pe șefii clubului bavarez, iar președintele Herbert Hainer a transmis un mesaj categoric.

Robert este cel mai bun atacant din lume. Încă are doi ani de contract aici și îmi imaginez să-l ținem alături de noi chiar mai mult”, a spus oficialul lui Bayern, citat de Diario AS.

Robert Lewandowski, de 11 ani în Germania

Bayern nu concepe să renunțe la eficientul său atacant, care joacă în Germania de 11 ani - a început la Borussia Dortmund, iar din 2014 evoluează pentru Bayern Munchen.

La Bayern, Lewandowski - care este unul dintre favoriții la câștigarea „Balonului de Aur” - a înscris de 294 de ori în 329 de meciuri.

În trecut, Lewandowski a fost dorit de Real Madrid, care a încercat să-l aducă în capitala Spaniei în repetate rânduri. De fiecare dată, fără succes. Alte posibile destinații pentru polonez sunt cluburile potente financiar de pe continent, precum Chelsea, PSG și Manchester City.

VIDEO. Lewandowski, hat-trick superb vs. Borussia Dortmund

Mai multe știri din fotbalul internațional:

Victor Pițurcă l-a desființat pe Harry Kane: „Să fim serioși, sare mingea din el! Real Madrid se păcălea cu el”

Scene josnice la Budapesta » Cu ce au aruncat fanii francezi în portarul Ungariei

EXCLUSIV: Anunțul momentului pentru Gigi Becali » Fotbalistul se întoarce la FCSB: „Direct atacant îl bag!”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează