INTERNATIONAL  »  CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2022 - STIRI  »  OLANDA - ARGENTINA

VIDEO GSP, în dialog cu Foppe de Haan, antrenorul care a condus Olanda la Jocurile Olimpice: „Va fi greu cu Argentina. Nu mai jucăm fotbalul nostru tipic”

Olanda a învins SUA în optimile Campionatului Mondial // foto: Guliver/gettyimages
Olanda a învins SUA în optimile Campionatului Mondial // foto: Guliver/gettyimages

Articol de GSP - Publicat miercuri, 07 decembrie 2022 15:11 / Actualizat miercuri, 07 decembrie 2022 15:33

Foppe de Haan (79 de ani), fost antrenor al naționalelor U21, respectiv U20 ale Olandei, dar și la Heerenveen, a dialogat cu GSP pe seama mai multor subiecte, inclusiv Campionatul Mondial din Qatar, unde naționala de seniori a Olandei a ajuns în sferturi.

  • Ediția de GSP Live cu Foppe de Haan va fi difuzată în perioada următoare.
  • Olanda - Argentina, al doilea sfert de la Campionatul Mondial, se va juca vineri, 9 decembrie, de la ora 21:00, liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe TVR 1.

Întrebat despre parcursul Olandei la această ediție a Campionatului Mondial și despre viitorul duel cu Argentina, Foppe de Haan și-a amintit despre confruntarea cu „pumele” de la Jocurile Olimpice de vară din 2008, când pregătea naționala olandeză de juniori. 

Pe deasupra, De Haan, fost antrenor cu peste 500 de meciuri în CV, majoritatea pe banca lui Heerenveen, a analizat jocul actual al trupei antrenate de Louis van Gaal. 

GSP, în dialog cu Foppe de Haan, antrenorul care a condus Olanda la Jocurile Olimpice din 2008

„Până la titlul mondial, trebuie mai întâi să învingem Argentina, ceea ce nu e tocmai ușor. Am jucat împotriva lor la Jocurile Olimpice din 2008, de la Shanghai. Îi aveau pe Messi, Aguero și Di Maria, am pierdut, 1-2.

Sper că ne vom descurca mai bine de această dată, dar va fi un meci dificil. Dacă vrei să fii campion, trebuie să câștigi toate meciurile. Obiectivul este victoria. Avem șanse, deși Argentina este favorită. Noi nu jucăm un fotbal tipic olandez, mai degrabă un fotbal pe stilul lui Van Gaal.

E primul cu care am jucat excelent în sistemul 4-3-3. Acum jucăm un 5-3-1-1, uneori chiar cu doi atacanți, 5-3-2. E complicat, jucătorii nu sunt obișnuiți, dar uneori joacă foarte bine. A ieșit un gol frumos cu SUA, la ultimul meci. 

Nu e un stil tipic olandez, e o întreagă discuție despre asta. E un fotbal bun sau nu? Nu ne place, dar câștigăm și asta contează”, a precizat De Haan. 

Meciul amintit de acesta a avut loc în sferturile de finală ale turneului olimpic de fotbal din 2008. Argentina, cu nume precum Zabaleta, Riquelme, Gago, Di Maria, Mascherano, Messi și Aguero, a învins Olanda pregătită de Foppe, 2-1, cu golul victoriei venit în prelungiri.

GSP, în dialog cu Foppe de Haan, antrenorul care a condus Olanda la Jocurile Olimpice: „Va fi greu cu Argentina. Nu mai jucăm fotbalul nostru tipic”
Foppe de Haan, în prezent

Mai multe știri despre Campionatul Mondial: 

Căpitanul s-a retras! Eden Hazard, mesaj emoționant: „Vă mulțumesc pentru dragostea voastră. Îmi va fi dor de voi”

Procentul incredibil de lovituri de la 11 metri apărate de Bono în carieră » Cu ce cifre se laudă omul care a „îngropat” Spania

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close