INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  LIVERPOOL - ATLETICO 2-0

Liverpool a suferit o pierdere importantă în victoria cu Atletico » Anunțul îngrijorător al lui Klopp

Firmino s-a accidentat în partida cu Atletico Madrid / Sursă foto: Imago Images +13   FOTO
Firmino s-a accidentat în partida cu Atletico Madrid / Sursă foto: Imago Images

Articol de GSP - Publicat joi, 04 noiembrie 2021 09:13 / Actualizat joi, 04 noiembrie 2021 11:13

Liverpool a învins-o și în retur pe Atletico Madrid, scor 2-0, după ce „cormoranii” se impuseseră și în turul din Spania, 3-2. Managerul Jurgen Klopp a făcut un anunț îngrijorător la conferința de presă de la final: l-a pierdut pe atacantul Roberto Firmino (30 de ani), accidentat.

N-au fost doar motive de bucurie pentru Jurgen Klopp, după un nou triumf în fața „inamicului” Simeone. Asta pentru că Roberto Firmino, unul dintre principalii marcatori ai echipei, s-a accidentat în repriza secundă. 

Trimis pe teren la pauză, în locul lui Sadio Mane, Firmino a rezistat doar până în minutul 78, când a fost schimbat cu Origi. Motivul? O accidentare la coapsă ce-l va face indisponibil, cel mai probabil, și pentru următoarele partide din Premier League.

Firmino era unul dintre cei mai în formă oameni de la Liverpool. În 11 meciuri jucate în Premier League și Liga Campionilor în acest sezon, bifase 11 apariții, șase goluri și un assist.

Klopp și Simeone s-au ignorat după Liverpool - Atletico Madrid

La finalul partidei, cei doi antrenori, Jurgen Klopp și Diego Simeone, s-au ignorat și nu s-au salutat nici de această dată, la fel cum s-a întâmplat și după meciul tur.

La finalul meciului, Klopp a fost întrebat despre faptul că cei doi nu s-au salutat. „Nu este nicio problemă. Știu că lui Diego nu-i plac aceste lucruri. Nu vreau să enervez lumea cu o strângere de mână. Lui Diego nu-i place, așa că nu m-am dus la el. Asta e tot. Dar asta nu afectează respectul meu pentru el”, a spus neamțul.

Să joci cu un om eliminat contra lui Liverpool nu e ușor. Am încercat în repriza a doua să revenim în joc și felicit echipa pentru cum a jucat. Plecăm liniștiți, știind că am dat totul. Sunt trist pentru că meciul a fost decis foarte repede, cu cele două goluri și acea eliminare. E bine că am rezistat în fața unei echipe care îți dă 7 goluri dacă trebuie s-o facă. Apreciez foarte mult repriza a doua. Acum trebuie să facem un meci bun cu AC Milan 

– Diego Simeone, antrenor Atletico Madrid

FOTO Imagini tari surprinse miercuri seara, la meciurile din Champions League

+9 FOTO

Citește și alte știri din Liga Campionilor:

Explicațiile lui Mauricio Pochettino după ce PSG s-a încurcat în Ligă: „Asta e marea mea dezamăgire”

FOTO ROȘU scandalos în Liga Campionilor » Verdictul specialistului: „N-am nicio explicație, chiar nu înțeleg!”

EXCLUSIV: Anunțul momentului pentru Gigi Becali » Fotbalistul se întoarce la FCSB: „Direct atacant îl bag!”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează