INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  FINALA LIGII CAMPIONILOR

Șoc la UEFA! Marciniak riscă să fie exclus de la finala Ligii: Istvan Kovacs ar putea arbitra Manchester City - Inter!

„Centralul” polonez Szymon Marciniak a participat la o manifestație de extremă dreaptă și riscă să fie înlocuit de forul european pe 10 iunie, la finala Champions League.
„Centralul” polonez Szymon Marciniak a participat la o manifestație de extremă dreaptă și riscă să fie înlocuit de forul european pe 10 iunie, la finala Champions League.

Articol de - Publicat vineri, 02 iunie 2023 01:02 / Actualizat vineri, 02 iunie 2023 01:06

„Centralul” polonez Szymon Marciniak a participat la o manifestație de extremă dreaptă și riscă să fie înlocuit de forul european pe 10 iunie, la finala Champions League. Rezerva lui în planul inițial, Istvan Kovacs ar putea conduce Manchester City - Inter Milano, la Istanbul.

Pe 10 iunie, Szymon Marciniak ar fi trebuit în mod normal să arbitreze finala Ligii Campionilor, pe stadionul Olimpic din Istanbul. Dar arbitrul în vârstă de 42 de ani riscă să fie scos de pe listă de UEFA acum, în ultima clipă!

Kovacs nu face arbitraj, ci șmecherie! Corpodean să fie mândru, are urmaș pe măsură!
editorial dan udrea
Kovacs nu face arbitraj, ci șmecherie! Corpodean să fie mândru, are urmaș pe măsură!

Marciniak a participat la o manifestație organizată de liderul unui partid xenofob, homofob, rasist!

Potrivit site-ului polonez Onet.pl și ziarului italian La Repubblica, „centralul" din Plock, care a condus și ultimul act al Mondialului din Qatar (Argentina - Franța 3-3, 4-2 la penaltyuri, pe 18 decembrie), a participat pe 29 mai la manifestația Everest, organizată de Slawomir Mentzen, lider al partidului de extrema dreaptă Konfederacia. 

Un partid cunoscut în Polonia pentru reacțiile sale xenofobe, homofobe, rasiste și antisemite.

UEFA a aflat de scandal și a deschis anchetă contra lui Marciniak. Ia decizia azi?!

Totul a fost scos la lumină de „Never Again", cea mai importantă organizație antirasistă din Polonia, cu sediul la Varșovia. Scandalul a fost aflat rapid de UEFA, care a deschis imediat o anchetă.

La Repubblica susține că forul european l-ar putea lăsa pe Marciniak fără finala Champions League. O decizie va fi luată cel mai probabil astăzi, la sediul UEFA de la Nyon.

Istvan Kovacs a arbitrat finala Conference League în sezonul trecut

În cazul în care Marciniak va fi scos de pe listă, Manchester City - Inter Milano ar putea fi condus de Istvan Kovacs, 38 de ani, anunțat inițial de UEFA ca rezerva polonezului pentru meciul de la Istanbul.

Kovacs a arbitrat sezonul trecut ultimul act al Conference League, AS Roma - Feyenoord 1-0, pe 25 mai 2022.

„Centralul” român vine după un meci cu scandal, barajul de Conference League dintre CFR Cluj și FCU Craiova. L-a eliminat eronat pe Bauza și a provocat furia oltenilor.

Marciniak: „Întotdeauna am fost împotriva intoleranței”

Marciniak a avut o primă reacție, un mesaj preluat de site-ul Onet.pl. 

Șoc la UEFA! Marciniak riscă să fie exclus de la finala Ligii: Istvan Kovacs ar putea arbitra Manchester City - Inter!
Szymon Marciniak

„Ca arbitru internațional de mulți ani, am pus mereu pe primul plan fair-play-ul și respectul față de alți oameni. Și vreau să transmit mai departe aceste valori. Întotdeauna am fost împotriva rasismului, antisemitismului și intoleranței, ceea ce am demonstrat în timpul meciurilor, ca arbitru. Întotdeauna voi spune stop urii”, a comentat „centralul” polonez.

Citește și alte știri din fotbalul internațional: 

Farul, Sepsi, FCSB și CFR Cluj vor reprezenta România în Europa » Când și cu cine vor lupta pentru un loc în grupe

Pleacă Jose Mourinho? „Stau la AS Roma până luni”. Ar avea acord cu PSG, dar atacul la adresa arbitrilor pune totul în pericol

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (38)
superdaniel72
superdaniel72  •  02 Iunie 2023, 18:16

trebuie scos de lista UEFA, , si nu doar pentru aroganta, greselile, din meciul cfr-fcu, si pentru multe altele...

.Caravela
.Caravela  •  02 Iunie 2023, 17:10

libertatea de expresie si dreptul la libera opinie sunt termeni disparuti. Acum oamenii pot face chiar puscarie pt o opinie, vezi covid etc.

EuSaFiuSanatos
EuSaFiuSanatos  •  02 Iunie 2023, 16:57
Postat de stelu pe 02 Iunie 2023, 13:39

kent eram mititel nu pricepeam cum de unu k hitler a putut sa ajunga la putere si aiba atatia sustinatori. m-am lamurit demult insa, avem si aici in comentarii destule dovezi

ai fi priceput daca treceai mai des pe la scoala

Vezi toate comentariile (38)
Comentează