INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  STEAUA ROȘIE - BAYERN 0-6

Steaua Roșie - Bayern 0-6 // Robert Lewandowski continuă să uluiască » Cel mai rapid „poker” din istoria Ligii: „Sunt dependent de goluri”

Articol de - Publicat miercuri, 27 noiembrie 2019 10:54

Steaua Roșie - Bayern 0-6 // Polonezul Robert Lewandowski se simte excelent în această perioadă: 35 de goluri marcate în Ligă pentru Bayern, din 2014. A distrus-o aproape singur pe Steaua Roșie, cu cel mai rapid poker din istoria competiției.

Dacă Liga Campionilor s-ar juca doar toamna, Robert Lewandowski ar avea măcar un Balon de Aur în vitrină. Atacantul polonez e fenomenal în această perioadă a anului. 

Marți, la Belgrad, a desființat-o aproape de unul singur pe Steaua Roșie (6-0), cu 4 goluri înscrise în minutele 53, din penalty, 61, 64 și 68. Performanță cu are a egalat sau bătut mai multe recorduri și a intrat în topul marcatorilor de legendă ai competiției:

  • cel mai rapid poker din istoria Ligii: 14 minute şi 31 de secunde 
     
  • a doua oară când dă cel puțin 4 goluri într-un meci din Ligă. Prima, în tricoul lui Dortmund, în semifinala cu Real Madrid (4-1) din 2013. Doar Messi a mai reuşit performanța 
     
  • al 6-lea poker din Ligă dat de un jucător într-o deplasare 
     
  • 31 de goluri a înscris polonezul în această stagiune: 4 la națională, restul pentru Bayern: 16 în Bundesliga, 10 în Ligă, unu în Cupa Germaniei 
     
  • 46 de goluri a înscris pentru bavarezi în Ligă, devenind cel mai prolific jucător din istoria lui Bayern în competiție 
    Campioana Germaniei a profitat și ea de golurile lui Lewa: 
     
  • 21 de reușite, cea mai prolifică echipă din Ligă în faza grupelor. Așa ceva mai reușise Dortmund acum trei sezoane 
     
  • prima formație din istoria Ligii cu doi jucători ce au marcat câte un poker în aceeași ediție a competiției. Gnabry a deschis seria, la 7-2 cu Tottenham, tot în deplasare. 

    Lewa ar putea îmbunătăți aceste cifre în ultima etapă a grupelor, cu Tottenham, în deja cea mai prolifică toamnă a lui în Ligă de când e la Bayern. Targetul său este însă primăvara, după ce, în mai multe rânduri, i s-a reproșat că "se vede prea puțin în meciurile mari". Cifrele o confirmă: 35 de goluri marcate în grupe, doar 11 în fazele superioare. O singură dată, în 2014-2015, a punctat de mai multe primăvara. Însă lui Bayern nu i-a fost de ajuns ca să ia trofeul.

„Trebuie să mărturisesc...Sunt dependent de goluri”  - Robert Lewandowski, atacant Bayern 

63 de reușiteare Lewandowski în C1, în tricoul lui Bayern și al Borussiei Dortmund

Lewandowski în Ligă pentru Bayern:

SezonGoluri toamnăGoluri primăvarăTotal
2019-202010-10
2018-20198-8
2017-2018325
2016-2017538
2015-2016729
2014-2015246

Vezi și: 

Juventus - Atletico Madrid 1-0 // Paulo Dybala i-a „furat” rolul de protagonist lui Ronaldo: „E un «fuoriclasse»”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (2)
magic4ever
magic4ever  •  27 Noiembrie 2019, 11:31

Levandovski este cel mai bun nr 9 in acest moment!

764352140354351
Rahat Cu Perja  •  27 Noiembrie 2019, 11:22

Demential jucator. Tot respectul.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează