INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  GAZIANTEP - BEȘIKTAȘ 3-2

GAZIANTEP - BEȘIKTAȘ 3-2 // VIDEO Marius Șumudică, incendiar la conferință: „Trebuia să batem cu 9-2!” » Mesaj dur către antrenorii din Turcia!

Articol de - Publicat duminica, 15 septembrie 2019 09:53

Gazișehir Gaziantep a câștigat pe teren propriu, 3-2 cu Beșiktaș. 

După meci, Marius Șumudică, tehnicianul nou promovatei Gazișehir a afirmat: „Îi respect pe tehnicienii turci, dar niciodată nu voi accepta ca vreunul dintre ei să vorbească despre jucătorii mei”.

După un 3-2 în fața puternicei Beșiktaș, pe care o conducea cu 3-0 în minutul 79, conferința lui Marius Șumudică a fost ca o scenă de război. Tocmai câștigase un meci important, prima mare victorie la nou promovata Gazișehir Gaziantep, cu Toșca și Junior Morais integraliști, și el era furios, gata să se lupte cu toți. 

„Eu sunt unicul antrenor străin din acest campionat, dar nu tac”

A început cu un contraatac împotriva lui Abdullah Avcı, rivalul de la Beșiktaș, care l-a considerat vinovat pe Kayode (Gaziantep) de dubla eliminare din repriza a doua. Atacantul gazdelor a lovit primul cu cotul, Elneny răzbunându-se și punându-l la pământ cu o secerare. 

„Eu sunt unicul antrenor străin din acest campionat, îi respect pe toți antrenorii turci, dar niciodată nu voi accepta ca vreunul dintre ei să vorbească despre jucătorii mei. De aceea, nu tac și îi amintesc lui Abdullah Avcı că, etapa trecută, contra lui Rizespor, fotbalistul său N'Koudou aproape că i-a rupt piciorul unui adversar și trebuia să stea două-trei etape în afara terenului”, a lansat Șumudică prima șarjă.

„Toată Turcia mă întreba de ce joc astfel”

A continuat, lăudându-se singur pentru tactica aleasă, pentru rezultat și trimițând o săgeată spre ziariștii locali. „Dacă această partidă s-ar fi încheiat 9-2, ar fi fost un rezultat normal. În prima parte, am avut două bare și trei situații unu la unu cu portarul. Nimeni nu poate avea dubii asupra jocului și scorului", a declarat Șumudică.

A adăugat: „Înainte, când intram cu trei stoperi, toată Turcia mă întreba de ce joc astfel, pentru că aici se folosește doar 4-2-3-1. Însă eu nu știu câte echipe au doi atacanți în această ligă. Gaziantep a avut doi atacanți cu Beșiktaș, Kayode și Twumasi. Noi am învins tactic, am câștigat pentru că am avut o strategie inspirată. Am vorbit cu băieții mei toată săptămâna, le-am arătat ce trebuie să facă atunci când avem mingea, iar acum formația mai bună tactic a fost Gaziantep”. 

11 cartonașes-au dat la meciul Gaziantep - Beșiktaș, 8 galbene și 3 roșii (Kayode - Vida, Elneny)

10 minutede prelungiri s-au jucat la acest meci din cauza incidentelor și a pauzelor pentru VAR

Vezi și:

VIDEO VIRAL! Marius Șumudică, erou în Turcia! Fanii i-au dedicat un superclip video după succesul istoric cu Beșiktaș

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (7)
danielmalinas
danielmalinas  •  15 Septembrie 2019, 15:26

Se vrea sau nu,cu bune si cu rele,Sumudica este un antrenor al naibii de bun.

marcelclujnapoca
marcelclujnapoca  •  15 Septembrie 2019, 15:06
Postat de godot pe 15 Septembrie 2019, 10:42

Aici e și limita lui Șumudica: caracterul. Dacă, la talent si fler, adăuga muncă și decență, probabil antrena la Galata, Fener. Dar are ceva ***, nu stiu de unde i se poate trage.

Sumudica e cel mai tare ! Cel care il critica sa-si puna CV-ul sa vedem ce maturator sau spalator de Vase il critica ! Bravo Sumi ! Cand nu te mai vor Turcii Romania te asteapta ...inclusiv cu suporteri !

godot
godot  •  15 Septembrie 2019, 10:42

Aici e și limita lui Șumudica: caracterul. Dacă, la talent si fler, adăuga muncă și decență, probabil antrena la Galata, Fener. Dar are ceva ***, nu stiu de unde i se poate trage.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează