INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  TRANSFER

Ore decisive pentru transferul lui Ionuț Radu » Agentul românului dezvăluie stadiul negocierilor cu viitoarea echipă

Ionuț Radu / Sursă foto: Guliver/Getty Images
Ionuț Radu / Sursă foto: Guliver/Getty Images

Articol de GSP - Publicat marti, 24 ianuarie 2023 20:04 / Actualizat marti, 24 ianuarie 2023 21:07

Oscar Damiani, impresarul lui Ionuț Radu, a vorbit despre viitorul imediat al goalkeeper-ului român, curtat de mai multe echipe, printre care și Auxerre. 

Auxerre e în pole-position pentru a-și asigura serviciile portarului de 25 de ani, iar agentul internaționalului a vorbit despre momentul în care tranzacția s-ar putea realiza oficial.

Ionuț Radu, tot mai aproape de Auxerre

„Vă confirm că există un interes al lui Auxerre. În aceste zile, astăzi sau mâine (n.r. - marți sau miercuri), ar trebui să decidem. Există ceva de clarificat, dar, cu toate acestea, probabil că urmează să se întoarcă de la Cremonese la Inter, apoi să plece, sub formă de împrumut, de la Inter la Auxerre”, a punctat Oscar Damiani, conform tuttomercatoweb.com.

„Cred că Ligue 1 e un campionat foarte competitiv. Auxerre, care acum luptă să se salveze, are o poveste grozavă, jucători mari au trecut pe la acea echipă. E un oraș mic, dar care are o poveste minunată. Cum am mai spus, cele două cluburi ar trebui să se pună de acord undeva între azi și mâine. În principiu, jucătorul a decis”, a mai spus agentul.

Ionuț Radu pleacă din Italia: „Acord de principiu cu Inter”

Dorit insistent și fiind aproape în această iarnă de Lorient, Radu se pare că va ajunge în cele din urmă în Hexagon, doar că la Auxerre. Cert e că Radu scapă de „lanterna” din Serie A. Portarul român n-a acceptat să stea pe margine, după ce s-a refăcut Carnesecchi și a cerut să fie lăsat să plece. Francezii vor să-l împrumute de la Inter până la finalul sezonului.

Radu aparține încă de Inter, fiind împrumutat ultima dată la Cremonese.

Românul își pierduse postul de titular la Cremonese după ce s-a accidentat la cot și evoluțiile bune ale rivalului i-au decis soarta. Radu nu mai prindea nici lista rezervelor. În ultimele luni, Radu a fost dorit de mai multe echipe din Franța, ca St. Etienne, Bordeaux, Reims și Lorient.

Citește și alte știri de actualitate: 

Chiricheș, ghinionist: și-a dat autogol la primul meci după 4 luni » Ce scriu italienii despre prestația lui

VIDEO La 13 puncte de lider, Inter își ia adio de la titlu: „Este prea mare diferența”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (1)
albalbastru72
albalbastru72  •  24 Ianuarie 2023, 20:40

Trebuie incurajat doar ca e roman,in rest nu are nici o valoare,imi pare rau sa o spun,mediocritate totala.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează