INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  OLIMPIQUE LYON

VIDEO Tătărușanu a luat trei goluri la debutul cu Lyon! A luat nota 4 în presa franceză: „N-a avut vreo paradă decisivă” 

Ciprian Tătărușanu
(foto: ol.fr)
Ciprian Tătărușanu (foto: ol.fr)

Articol de - Publicat duminica, 21 iulie 2019 10:56

Ciprian Tătărușanu a jucat a doua repriză în amicalul OL - Genoa 3-4. „A dat totuși dovadă de autoritate în careu, dar nu e uimitor știind caracterul său puternic”, a comentat cotidianul local Le Progrès.

Primul meci al lui Ciprian Tătărușanu la Lyon n-a fost chiar pozitiv. 3-4 în amicalul jucat la Gueugnon cu Genoa (fără Ionuț Radu). 

Mingea a trecut pe sub el

Portarul în vârstă de 33 de ani, care a semnat pe trei sezoane cu OL, a intrat imediat după pauză, înlocuindu-l pe Anthony Lopes, când scorul era 1-1. Francezii au condus cu 3-1, dar au primit trei goluri în ultima jumătate de oră. Și Tătă ar fi putut să blocheze șutul lui Hiljemark, din interiorul careului. Mingea a trecut pe sub el.

„Se consideră numărul 1 bis”

„Abandonat de defensivă, fostul portar al lui Nantes nu are prea multe să-și reproșeze. În 45 de minute, e dificil să tragi o concluzie asupra celui care se consideră numărul 1 bis. A dat totuși dovadă de autoritate în careu. Nu e uimitor știind caracterul său puternic”, a comentat cotidianul local Le Progrès.

Site-ul francez Maxifoot a fost însă mai dur cu goalkeeperul lyonez: „Nu a fost vina sa la goluri, însă nici n-a avut vreo paradă decisivă”. Nota 4. 

„Dacă mi s-ar fi spus că voi fi portarul numărul 2, n-aș fi venit aici. Vreau să fiu titular. Am fost numărul 1 întreaga mea carieră”
Ciprian Tătărușanu, portar Lyon

„Debut complicat pentru Tătărușanu, care și-a exprimat public intenția de a da peste cap ierarhia la Lyon”
Maxifoot, site de fotbal francez

Citește și:

Ionuț Nedelcearu, tot mai aproape de un transfer: „Are multe oferte. Nu e doar Zenit. Negociem” 

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (6)
mrtweaks
mrtweaks  •  21 Iulie 2019, 14:29

Ar fi fost interesant ca dincolo sa apere Ionut Radu, sa se vada diferenta! Nu am nimic cu Tatarusanu, dar nu a fost si nu e titular incontestabil pentru Romania. Nu stiu cine ni-l baga pe gat de atatia ani...

ovidiu_3003
ovidiu_3003  •  21 Iulie 2019, 14:22

...nu i bun de nimik ...nici de rezerva ...

dinamo_fan
dinamo_fan  •  21 Iulie 2019, 13:15

va lustrui bine banca la Lyon.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează