Cei de pe urmă

Britanicii s-au culcat cu City-Utd 0-2 şi s-au trezit cu The Queen-Meghan 0-1. De Ziua Femeii. Care e, de fapt, o zi a drepturilor femeii, ceea ce ne reaminteşte paradoxurile unei umanităţi dornice să ajungă pe Marte, dar având probleme mari să accepte că toate fiinţele omeneşti sunt egale. La noi e mai simplu. Rezolvăm cu o floare sau o maşină, după posibilităţi. Şi treci la vase mai repede, hai, că am glumit destul! Da, avem multe glume în program. Altele decât britanicii. Noi ne-am culcat cu chinuita victorie a echipei cu sigla în 8 colţuri (atât de chinuită că pe Tănase l-a pufnit râsul când a fost desemnat jucătorul meciului) asupra unei alte torturate a fotbalului, Gaz Metan, şi ne-am trezit cu încă un episod al Războiului Stelelor palide.

Prinşi între focuri

FCSB contestă la tribunal dreptul Stelei de a promova în Liga Întâi chiar şi sub conducere privată. Pe scurt, vrea să nu i se permită niciodată să ajungă în elita fotbalului românesc, deşi poartă numele singurei câştigătoare a celei mai mari competiţii de club! Totul e halucinant în povestea asta. Două instituţii au făcut o enormă prostie, sancţionată de tribunale, şi acum, în loc să o regleze, au transformat-o într-un război devastator. E ca un conflict intern african. La jumătatea drumului dintre gloanţe mor nevinovaţi, iar copiii sunt învăţaţi să tragă unii în alţii. În fiecare zi, câte o lumină se stinge în acest megalopolis al pasiunii, prăbuşit de megalomanii. Cine e Steaua? Steaua suntem noi, strigă disperaţi cei care, mai nou, nu-şi mai duc sufletele la stadion, ci la psiholog.

De ce, de ce şi de ce?

De ce vrea Becali cu înverşunare să oprească Steaua să ajungă în prima ligă, când a declarat el însuşi, dincolo de decizia din tribunal, că FCSB nu mai e Steaua, e SRL-ul lui şi basta? De ce CSA şi MApN nu vor să lase FCSB să joace pe noua arenă din Ghencea când, instituţii publice fiind, ar fi datoare, chiar obligate, să încaseze cât mai mulţi bani din administrarea ei, ca să nu mai zic că însăşi construcţia s-a făcut pe banii populaţiei în mod direct, nu prin vreo alocare către minister? De ce toată această nebunie durează deja de aproape două decenii, transmisă de la un comandant de club la altul şi de la un ministru la următorul, ca şi cum toţi aceştia nu ar fi decât pioni ai cuiva care e mereu în tot şi toate? Şi de ce patronul de la FCSB se supune unui penibil nesfârşit trimiţând vedete care ar trebui să rupă norii în Europa prin smârcurile Ligii a treia pentru a da la cap unei echipe, şi doar uneia anume?

Doar morţii au văzut sfârşitul războiului

Nu vi se pare că totul e de un absurd ireal? Oamenii aceştia se bat precum chiorii pentru ce? Pentru ca la final să bea o votcă şi să pună steagul pe nişte ruine, deasupra unui popor în zdrenţe? În acest moment, Steaua nu e nici una, nici alta. Întâi pentru că nu mai poate fi Steaua de atunci, creată artificial, dar producând un fenomen natural. Nici FCSB, nici CSASB nu arată a se apropia măcar de gloria trecută, cum e cazul Stelei Roşii Belgrad, club care nu s-a smintit şi care, azi, aduce aminte de echipa lui Belo, Prosinecki, Mihajlovici sau Savicevici. La noi, ce legătură e între oricare dintre cele două (chiar proiectând CSA într-un viitor vizibil) şi OZN-ul european al lui Stoica, Boloni, Balint, Lăcătuş, Piţurcă, Iovan, Majearu, Bumbescu? Nu e doar despre alte vremuri. E despre alte idealuri. Sub dictatură au ajuns în vârf, în democraţie se bat prin peşteri. Şi nu democraţia e de vină.

Adevărata Steaua

Oameni buni, nu le pasă de voi! Ştiu, e greu de admis. Un fan stelist, fie că ţine cu una sau cealaltă, e azi un refugiat de război, indiferent cât s-ar amăgi. Casa lui a fost transformată în scrum şi, da, e dreptul fiecăruia să blameze una sau alta dintre părţi. Dar e şi obligaţia fiecăruia de a se întreba dacă s-ar fi ajuns aici fără concursul ambelor. Cumva, acest popor orfan ar trebui să-şi găsească părintele natural. Şi nu, nu e cel care are o siglă sau un loc moştenit în Liga Întâi. Va fi cel care îl va avea pe el, poporul stelist, în dreptul inimii.