OPINII  »  EDITORIAL

Ceva Cioran după Erevan

Articol de - Publicat vineri, 02 aprilie 2021 09:58 / Actualizat vineri, 02 aprilie 2021 09:58

Și acum, vă rog frumos, care bombă - european vorbind - vi se pare mai tare: Germania - Macedonia 1-2 sau Armenia - România 3-2? 

Nu știu cum arată presa germană de azi, dar presupun că nici ei, acolo, nu sunt departe de titluri ca "Pe culmile rușinii", precum ale noastre, după Erevan.

De la Marcelinho și Pandi citire

Ce-i drept, înainte de acest clasament trăsnitor (după 3 etape ale grupei noastre), cu Armenia și Macedonia peste Germania, pentru prima oară citisem la noi opiniile negative ale lui Marcel Răducanu și Basarab Panduru cu privire la echipa U21 a Germaniei. Fusesem avizat: "Așa echipă slabă ca Germania de acum nu am mai văzut...", susținea Marcelinho, după acel 0-0 cu noi din grupă. 

Era dezamăgit de ai noștri. Totuși, avea o vorbă bună despre ei: "Mi-au plăcut copiii cum au jucat cu Ungaria, dar e greu să ajungă vreunul să joace în Bundesliga". Basarab Panduru era și mai rău: "Am impresia că ne-a fost frică de Germania, deși nu am văzut de mult timp așa jucători rudimentari".

Ceva Cioran după Erevan

Nici alde Pandev nu mi s-au părut senzaționali

De mult timp nu mai citisem asemenea vorbe despre fotbaliștii nemți. Acum, după acest 1-2 cu Macedonia, trebuie să scriu că nici băieții lui Pandev la București nu mi s-au părut senzaționali și în niciun caz capabili să învingă Germania în deplasare. Pandev a avut 1-0 pe latul ghetei în minutul 5 și mai mult de un 2-2 după 0-2 în 2 minute finale nu mi-au lăsat nimic memorabil și zguduitor. 

Din păcate, peste doar câteva zile, la Erevan, cu un 2-1 în minutul 70, de la 0-1, băieții și Rădoi ignorau - ca niște inconștienți - această experiență a glonțului pe lângă ureche, armenii - în 11 la 10 "mulțumită" eliminării lui Pușcaș, cel mai inconștient dintre "tricolori"- au recăpătat o vitejie prin viteză și un ofsaid nesemnalat, aruncându-ne în rușinea unui 3-2 dintr-un penalty iminent în presiunea ultimelor 5 minute.

Rușinea rămâne pentru mai târziu

Rușinea e termenul constant al tuturor comentariilor, deși, poate mai dur, aș folosi "inconștiență". Desigur, "Pe culmile rușinii" e mai cioranian, mai aproape de celebrele "culmi ale disperării" sale. Cioran cel iubitor de rugby și fotbal, cel care l-a încântat pe Cornel Dinu prin acel aforism "Când nu mai sunt excesivi, românii sunt nuli". 

Acel Cioran care se poate folosi și azi prin nuanța sa "Calea spre adevăr nu e disperarea, ci decepția"; îndrăznesc să fiu decepționat, lăsând deocamdată rușinea pentru mai târziu. Poate nu va veni. Poate că nu îmi va fi vreodată rușine că nu am fost disperat din cauza iluziilor în care ne instalează fotbalul.


Comentarii (5)
gica.paunescu
gica.paunescu  •  04 Aprilie 2021, 09:18

Surprizele, sa recunoastem, constituie sarea si piperul manifestarilor sportive; hai sa ne ,, aliniem'' celor zise de mine; cine crede asta sa mearga catre stanga, cine nu, sa-i afuriseasca pe-ai nostri ( si pe-aia mari cat si pe cei mai mici...), pe nemti , iar de laudat s-o faca cu armenii, macedonenii, cei din Lichstenstein ( nu stiu cum sa-i ,, substantivez'' pe cei din urma... )

manx
manx  •  02 Aprilie 2021, 21:59

Frumoasa legatura. Nu m-am gândit ce putea sa gândeasca :) Cioran dupa asemenea " Exercitiu de admiratie" Pe el, spre amuzamentul, placerea, disperarea pozitiva :) si inexistenta a sa, studentii îl porecleau *** dement. Oare, cel care este considerat Ronaldo-Messi al aforismelor, ce ar spune? "Echipa Nationala de fotbal a României este o echipa de fotbal?" " Care este ultimul banc de la Radio Erevan? Radoi. Sau România" "Când fotbalistii românii nu sunt talentati sunt fotbalisti" "Românii când sunt fotbalisti, nu sunt fotbalisti" Da, ma fac de rusine. Cum este un Eminescu în fiecare român, este si un Cioran. Eu sunt Radoi. Charlie Hebdo, nu este Cioran. Astept provincia.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

brotberuf
brotberuf  •  02 Aprilie 2021, 19:56

Nu, maestre, presa germana serioasa critica nationala Germaniei, dar nu a mai facut circul de acum 20 de ani, cand s-au decis la nivel federal sa nu il schimbe pe "Radoi" al lor, ci au taiat in carne vie si au bagat resurse imense in copii si juniori. Inainte de meciul cu Romania se si intrebau, oare cat va mai tine recordul invincibilitatii in preliminarii ?

Vezi toate comentariile (5)
Comentează