OPINII  »  POVEȘTILE LUI OPRIȘAN

Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Maratonul de la JO Paris, 1900
Maratonul de la JO Paris, 1900

Articol de - Publicat sambata, 20 martie 2021 12:00 / Actualizat duminica, 21 martie 2021 17:41

Maratonul de la JO Paris, 1900, e un film cap-coadă. Curieri acuzaţi că au luat-o pe scurtătură, medalii acordate după un deceniu, alergători rămaşi la cafea, concurenţi spre dreapta când ei trebuiau spre stânga şi reproşuri venite şi la 40-50 de ani după cursă

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi un canadian. 

Nicio faţă cunoscută de la Atena, din 1896, nu-i prezentă. Unii au un fel de batiste muiate în apă şi puse pe cap, Ronald MacDonald, câştigătorul din 1898 al Maratonului de la Boston, poartă un cauciuc iar Randall se prezintă cu un coif de zugrav. Până să se iasă cu adevărat la cursă, tre’ să dai patru ture de stadion. Din 14, rămân 13. Suedezul Nyström zice că o astfel de căldură nu-i de el. 

Ernst Fast e primul când se iese din pădure. Băiat de vreo 19 primăveri, electrician la salonul suedez al Expoziţiunii, nu vorbeşte nici limba lui Shakespeare, nici pe cea a lui Victor Hugo. Poliţistul care-l îndrumă nu-i de prin partea locului, e detaşat din Marsilia, îi zice, prin semne, s-o cotească spre dreapta. Toţi ceilalţi o apucă pe mâna stângă... Se spune că la câteva zile s-ar fi sinucis... Înapoi la cursă!

Pit-stop de cafea. Rămânerea la boxe

În buza bulevardului Ornando, Georges Touquet-Daunis zăreşte o cafenea. Se opreşte să soarbă una "lungă", dă batista de pe cap jos şi nu mai pleacă de pe loc. 12 rămaşi. E joi, Parisul fierbe, cum să se oprească pentru o întrecere de nebuni? 

Se aleargă printre tramvaie, printre automobilele greoaie, printre domniţele care se întreabă de unde au apărut sufletele acestea în chiloţi, cu numere lipite pe piept, printre turmele de oi care suie spre abatorul "La Vilette". 

Michel Johann Théato stă, încă, la cutie. 22 de ani. Distribuie pâine prin "Oraşul Luminilor". Adică aleargă toată ziua. E născut în Luxemburg, trecut prin Belgia, stabilit în Franţa. Fast a tras tare, ca să recupereze, nu prea mai poate. 

Pe Serurier, unde e plin de pietre, abia mai respiră. Se lasă pe o bordură când Théato trece pe lângă el. Forţa-i vine în picioare, se ridică, dar Michel e mai proaspăt. După ei se ţine Émile Champion, alergător pe distanţe mari. Fast e cu crampe. După 40,26 kilometri, Michel termină primul. 2:59:45

E aşteptat de vreo 1.500 de oameni, dar şi de viitorul preşedinte francez, Alexandre Millerand. Champion încheie cu 3:04:17, Fast e "bronz", cu 3:37:14. Şapte atleţi trec linia de sosire, dar doar cinci au timpi.

Noroiul, unde-i noroiul?

Gazdele-s bucuroase, însă scandalul abia acum pleacă la drum. Americanul Arthur Newton, care a venit pe 5, urlă, efectiv: "Da’ el de ce nu e plin de noroi, ca toţi ceilalţi?", arătând spre campion. 

Insinuează că băiatul a ştiut străzile, că a fost ajutat de localnici, că a avut multe scurtături. Că la un moment dat el a fost primul şi că n-a zărit pe nimeni care să-l fi întrecut. Jurnalistul Mais Frantz Reichel ripostează, afirmă că a urmărit toată cursa de pe bicicletă şi că nu e adevărat! 

Organizatorii o lasă mai moale, Théato pleacă acasă fără medalie. Abia în 1912 este chemat şi i se recunoaşte succesul. Decedează în 1923, când abia împlinise 41 de ani. Dar cei de peste Ocean tot nu se lasă. Dick Grant, de pe 7, dă Comitetul Olimpic în judecată, la vreo cinci decenii după 19 iulie 1900. 

E un tip cu patru "Bostonuri", o legendă. Zice că un velociped a dat peste el, atunci, în buricul Parisului, fix în momentul în care-l întrecea pe Théato. I se răspunde că e om bătrân şi că e cazul să se lase de potlogării. 

Saward, englezul, îşi aduce şi el aminte de o lipsă de fair-play la Champion. I se răspunde, elegant, că la 40 de ani de la cele momente, e cam greu de verificat. 

În fine, prin 2004, un ziarist află obârşia câştigătorului de cu un secol şi ceva în urmă. Marele Ducat al Luxemburgului face o petiţiune oficială, vrea să schimbe steagul din dreptul campionului. CIO îi roagă pe semnatari să nu sară calul, iar Michel Johann Théato continuă să rămână cu albastru, alb şi roşu, vertical, nu orizontal...


Comentarii (1)
634833236946309
Atanasie Tronciu  •  22 Martie 2021, 10:33

*** nu ti-e rusine sa copiezi articole din presa locala interbelica, sau interantionala, fara macar sa adaptezi articolul la vremea actuala? ***!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează