OPINII  »  EDITORIAL

Singurii prejudiciați, Mititelu și echipa sa

Articol de - Publicat luni, 30 ianuarie 2023 16:33 / Actualizat luni, 30 ianuarie 2023 16:42

Oprirea meciului Sepsi - FCU le aduce avantaje multora. Lui Sepsi, arbitrului Chivulete, chiar suporterilor care au rostit acele cuvinte xenofobe. 

La cald, Laszlo Dioszegi și Attila Hadnagy au spus că s-a procedat bine că s-a suspendat meciul. Ei își susțin cauza de victime ale xenofobiei, care uneori a avut forme mult mai violente de manifestare decât acum. De pildă, în urmă cu câțiva ani, când Juventus Colentina era în prima ligă, la stația de amplificare a stadionului s-a pus „Noi suntem români", dar varianta parodiată, trivial-porno. Și nu s-a luat nicio măsură atunci, în 2018.

Chiar vrea Sepsi rejucarea?

Odată cu trecerea ceasurilor și cu limpezirea gândurilor, cei doi covăsneni au bătut amândoi în retragere. Și patronul, dar mai ales directorul sportiv au spus că ar fi de acord ca meciul să se rejoace. Că fotbalul trebuie să se dispute pe teren, nu la Comisii, știți poezia. Situație în care cei doi oficiali ies în evidență ca fiind culanți, concesivi, capabili de o înțelegere superioară a lucrurilor. Bine, dar și dacă nu se va aproba rejucarea, Dioszegi și Hadnagy tot în avantaj ies, pentru că Sepsi câștigă cu 3-0.

Litera regulamentului

Apoi Andrei Chivulete e și el într-o postură favorabilă. Niciodată un arbitru nu poate fi certat că a aplicat regulamentul. Scrie acolo că el trebuie să urmeze cei trei pași? Scrie! I-a urmat? Da, i-a urmat! Deci intră în istorie ca personaj pozitiv, mai mult, ca un dârz luptător pe frontul eradicării xenofobiei. Și FRF e la fel de avantajată, pentru că Răzvan Burleanu n-a pierdut prilejul de a scoate în evidență eforturile pe care forul pe care-l conduce le face pe linia combaterii unor astfel de manifestări.

Singurii prejudiciați, Mititelu și echipa sa
Jucătorii lui Sepsi în meciul cu U Cluj, foto: GSP

Interesul LPF

Ceva mai puțin încântată de întâmplările de la Sfântu Gheorghe e Liga. Care spune, prin Justin Ștefan, că trebuia să se insiste pe varianta "soluției intermediare". Adică să se încerce evacuarea rebelilor. Dar cum șeful Jandarmilor i-a spus observatorului (trimis al LPF) că nu-i poate da afară pe olteni doar pentru ceea ce strigă, s-a renunțat. Trebuie observat însă că și Liga trage spuza pe turta proprie, la mijloc fiind contractul de drepturi TV, afectat de suspendarea meciului.

Nu te pui cu mulțimea

Suporterii lui FCU, ostili familiei Mititelu (nu toți, dar o mare parte dintre ei), au și ei de câștigat. Își anunță clubul și patronul că dacă dumnealor vor, atunci pot păgubi echipa în mai multe feluri. La Sfântu Gheorghe au profitat de contextul eternelor probleme cu Ținutul Secuiesc, au strigat ce-au strigat și probabil că echipa va pierde cu 3-0. 

Data viitoare, acasă, pot arunca din peluză cu cine știe ce, pot da foc, pot sări în teren, prin urmare pot genera o suspendare a terenului, însoțită de niște amenzi usturătoare și de cheltuieli pentru organizarea meciurilor în altă parte. Sunt o forță, nu te pui cu mulțimea nici dacă te numești Lăpușneanu, cu atât mai puțin dacă te cheamă Mititelu.

Cartoful fierbinte

Pierde cu adevărat echipa. S-a cheltuit cu deplasarea, rezultatul probabil că va fi 0-3, poate să dea clubul o sută de comunicate în care să spună că suporterii au mers la meci pe cont propriu. Punctele se duc, banii se duc, degeaba te chinui să aduci jucători, să ai salariile la zi și să oferi oamenilor (și ție însuți, Adrian Mititelu, nu trebuie să fim ipocriți!) o bucurie. 

Oamenii resping această bucurie, îți aruncă în poală cartoful fierbinte al xenofobiei și te fac bun de plată. Și nu trebuie să achiți doar amenzi, ci și un meditator de limba maghiară pentru Marcel Pușcaș, așa cum au sugerat oficialii lui Sepsi. Deși ca să traduci Ria-Ria-Hungaria nu e nevoie de cunoștințe de maghiară la nivel academic.  


Comentarii (25)
Andrei86
Andrei86  •  02 Februarie 2023, 08:16

Suporterii Craiovei sunt ca ăla care susține că își iubește nevasta și apoi ii da un pumn in gura ! Daca spui că îți "susții" echipa , atunci sustine-o , nu ii provoca pierderi de puncte !

Carpath
Carpath  •  02 Februarie 2023, 05:01

Daca seful jandarmeriei spune ca n-avea motive sa evacueze suporterii atunci Chivulete de ce a oprit meciul asa din senin? Legi facute de ...

ionescugeorge77
ionescugeorge77  •  01 Februarie 2023, 17:04

Mititelu a prejudiciat pe multi ...el si echipa sa de talibani ...a prejudiciat pe multi ...cum o sa prejudicieze si acum ...sa avem nintica rabdare ...

Vezi toate comentariile (25)
Comentează