OPINII  »  EDITORIAL

Simona și Emma. Apărarea iluziilor

Articol de - Publicat joi, 13 ianuarie 2022 12:35 / Actualizat joi, 13 ianuarie 2022 12:53

Toată lumea privește zilele acestea spre Australia, așteptând deznodământul în cazul Djokovici (este aceasta o balcaniadă sau ce este?). Noi însă le avem pe ale noastre și e foarte bine că e așa: ce vor face Halep și Răducanu?

Simona Halep a câștigat un trofeu minor: Melbourne Summer Set 1, învingând o rusoaică (Kudermetova) din afara Top 30. E o cheie de lectură a ce s-a întâmplat la începutul anului în viața și opera tinerei doamne Iuruc.

Cealaltă este însă dătătoare de speranțe: Simona a jucat cu poftă de victorie, nu s-a accidentat, a urcat în clasamentul WTA, va fi printre favorite la Australian Open și, poate cel mai important, începe anul cu moralul sus.

Constanța uluitoare

Sigur, tenisul Simonei nu a mai fost la nivelul anilor de aur, 2014-2017-2018-2019, dar, pe de altă parte, e fundamental și cum gestionezi momentele când te-ai putea prăbuși - în joc, în ierarhie, în plan mental.

Iar Halep a trecut bine și acest test. Putem să avem încredere că va ajunge (chiar fără probleme) în Top 10, așa cum își dorește și că nu își va încheia cariera înainte să mai pună un trofeu mare lângă Roland Garros și Wimbledon. Ce ziceți chiar de Australian Open 2022?

Tenisul feminin este, orice s-ar spune, spectaculos tocmai prin aceea că este imprevizibil. Iar în această mare agitată de jucătoare care urcă rapid și se prăbușesc instant, Simona Halep, prin constanța ei, a fost atipică și uluitoare. Să rămâi atâția ani la nivelul la care a fost ea - foarte puțini sportivi români au reușit asta în trecerea timpului.

E Emma (și) româncă doar când câștigă?

Pe de altă parte, Emma Răducanu a început cum nu se poate mai rău anul, Rybakina nu i-a dat nicio șansă la Sydney. Niciodată în cariera ei n-a pierdut Răducanu mai rău.

Simona și Emma. Apărarea iluziilor
Rybakina vs Emma Răducanu. foto: Imago

Uite că nici n-au terminat românii de discutat cazul (s-au și luat cu altele, părerea la români fiind obligatorie): este Emma a noastră? Sigur varianta românească ideală ar fi să fie doar când câștigă, iar când pierde poate să fie chinezoaică sau chiar britanică, precum în pașaport. Sigur, mănâncă sarmale, dar dacă le mănâncă ea cu bețigașe chinezești? Anul trecut, la US Open, era dezbaterea în toi, acum s-a mai domolit pasiunea.

Emma Răducanu rămâne însă un caz, poate cel mai interesant din circuit. Va fi ea o cometă, a strălucit doar o clipă, iar clipa aceea a și trecut, sau va reuși să rămână competitivă la acest nivel?

Câte miracole poate face domnișoara Răducanu într-o carieră?

A primit prea multe onoruri (sportivul britanic al anului - nu e cam mult?), contracte de publicitate, atenție. A fost imediat înghițită de agitprop-ul media, menit să construiască (și să deconstruiască) imagini pentru profit. Și în tot acest timp, tenisul a rămas undeva în urmă (nu altfel a pățit domnișoara Osaka, și ea o figură pe placul timpurilor celor noi).

Apoi, Emma și-a schimbat antrenorul, a avut coronavirus, nu s-a putut antrena și, cu tot talentul ei indiscutabil, a început anul 2022 mizerabil. Nimic nu ne împiedică însă să credem și în Emma – s-au mai văzut miracole, chiar ea a făcut unul nu acum zece ani, ci astă-toamnă.

Marea victorie a Simonei

Dar, dacă tot vrem să ne apărăm iluziile, șanse mult mai mari are tot Simona Halep. Mai țineți minte finala de la Australian Open din 2018?

A câștigat Caroline Wozniacki, Simona Halep a dat tot în partida aceea, ca Rocky din filme - a ajuns la spital, pe perfuzii, după finală. A fost una dintre marile ei înfrângeri, dar - totodată - n-avea, chiar n-aveam, ce să își reproșeze (după finala cu Ostapenko de la Roland Garros ar fi avut destule).

Victoria Simonei Halep, marea ei victorie, e alta. Astăzi, Wozniacki (32 de ani) nu mai joacă, s-a retras, e legendă, e amintire, iar Halep (31 de ani) e încă acolo - gata de alte vise în vara australă. Simona a fost, de fapt, vedeți bine, fără egal în generația ei. Încă este.


Comentarii (9)
compay
compay  •  17 Ianuarie 2022, 16:42

Să vedem ce face Răducanca cu Sloane Stephens. Eu pariez pe Sloane... Emma are ceva de prefăcută, mironisiță. Chiar dacă ar câștiga, ar fi o victorie britanică nu română. Deci Haide Gabriela (Ruse), Halep, Jaqueline Christian etc. Ele sunt româncele noastre!

paolo17
paolo17  •  16 Ianuarie 2022, 13:05

Emma Raducanu este un cetatean britanic, cu un parinte chinez si altul roman. Nu cred ca este cazul sa o vedem atat de des in presa. Sunt, probabil, mii de sportivi cu unul sau ambii parinti romani, care au rezultate, dar au ales sa reprezinte alte tari. Ii popularizati si pe ei putin?

2319713804973227
Stefan Dobre  •  15 Ianuarie 2022, 17:23

Ce părăseală de cuvinte.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează