Dosarele X și mantia de legendă

Xavi a fost un fotbalist uriaș. E însă un antrenor abia la început de drum, căci perioada petrecută în Qatar e destul de greu de contabilizat. E perceput însă la Barcelona ca un soi de supererou ce are capacitatea de a călători în timp, venit din trecutul glorios pentru a regla un prezent păgubos și a pune bazele unui viitor luminos. 

Un soi de amestec între Guardiola și Cruyff (care a debutat tot într-un derby cu Espanyol), cu inserții de Rijkaard, Van Gaal și Luis Enrique. Asta e bine și-l ajută, dar e și tare periculos.

Are însă Xavi mult de muncă. Pe biroul său stau multe dosare ce-și așteaptă rezolvarea, iar debutul cu victorie nu-i oferă decât o aparentă liniște și un pic de timp. Doar un pic, căci imediat după colț stă și-așteaptă Benfica, un meci important și din punct de vedere economic, gruparea catalană fiind acum în situația de a-și chivernisi fiecare euro, iar ratarea calificării în primăvara Champions League ar atrage o pagubă însemnată.

Sâmbătă s-a văzut că Xavi are idei clare, pe care a căutat să le transmită, atât cât a putut într-un timp scurt. Un 4-3-3 inspirat mai degrabă de la Van Gaal decât de la Cruyff sau Guardiola, un joc pozițional mult mai logic decât haosul din perioada Koeman, presiune avansată și hotărâtă, o echipă deci ce recuperează mai aproape de careul advers decât de cel propriu, pase rapide și multă posesie pentru controlul partidei.

Cât a corespuns din punct de vedere fizic, Barcelona a arătat destul de bine pentru un prim meci cu noul antrenor. Când s-au terminat bateriile a revenit și haosul, iar ăsta pare a fi principalul dosar al lui Xavi, fiindcă o coabitare cu teama nu e productivă.

Și nici o forțare a norocului cu care Xavi, se pare, a venit în bagaje, vezi ratările lui Raul De Tomas din final. Scopul scuză de multe ori mijloacele, iar scopul lui Xavi a fost, pentru acest prim meci, victoria. Și un demaraj propice pentru cursa cu multe obstacole pe care și-a asumat-o. Statutul său de legendă e deocamdată o mantie fermecată, dar nu-i oferă decât o protecție cu durată limitată de timp.

Manchester United: finalul unei agonii absurde

Pe un statut asemănător s-a bazat și Ole Gunnar Solskjaer. L-a ajutat cât l-a ajutat, dar un club ca Manchester United nu poate trăi din amintiri. Și, mai ales, nu se poate face în mod constant de râs. Am tot scris în ultima vreme despre norvegian, ar trebui acum să reiau și ar fi redundant. Solskjaer iese din scenă, dar de ce așa târziu cred că se întreabă toată lumea.

Mai bine un sfârșit de groază decât o groază fără sfârșit, se zice pe la noi, dar pe la Manchester pesemne că n-au auzit de asta. Mult mai logic ar fi fost ca el să plece după eșecul cu Liverpool, dar și-atunci, ca și-acum a cântărit cred dificultatea găsirii unui înlocuitor.

Faptul că demiterea se produce înaintea unui meci important în Champions League e cea mai mică dintre probleme. Știți câte meciuri a câștigat Solskjaer în această competiție în 3 ani? Fix 6.

Ca jucător, Solskjaer n-a fost pentru United ce-a fost Xavi pentru Barcelona. Dar a fost, la vremea numirii sale ca antrenor, acea întoarcere în trecut de care au parte acum catalanii. L-a ajutat să supraviețuiască 3 ani în funcție fără să obțină vreo performanță. La fel de ușor cum apar, iluziile se și spulberă dacă nu sunt atent susținute. În fotbal, memoria e foarte scurtă.