OPINII  »  CSU CRAIOVA

„Așa a vrut Dumnezeu”. Cu genunchiul lui Oaidă!

Articol de - Publicat luni, 19 septembrie 2022 12:17 / Actualizat luni, 19 septembrie 2022 13:29

Sezonul trecut, cu Laurențiu Reghecampf pe bancă, Universitatea Craiova a pierdut ambele întâlniri jucate în Bănie cu FCSB: 2-3 în sezonul regulat, 0-1 în play-off. De fiecare dată, eșecul s-a conturat pe final și de fiecare dată Reghe a invocat ghinionul. Gigi Becali, în schimb, a făcut trimitere la Divinitate.

"Când ei au două bare şi noi dăm gol cu călcâiul, înseamnă că aşa a vrut Dumnezeu", comenta patronul FCSB-ului după duelul din mai, decis tocmai de Ivan Mamut, fost jucător al oltenilor! Dar în fotbal, ca și în viață, se pare că există o lege a compensației, orchestrată tot de Sus. Iar duminică seară s-a făcut dreptate.

„Centralul" Radu Petrescu le-a refuzat oltenilor un penalty, în minutul 16, fault Haruț la Markovici. Iar în finalul primei părți le-a făcut unul cadou bucureștenilor, cel de 1-1, la ciocnirea involuntară dintre Bancu și Compagno, Însă Dumnezeu, cum ar spune Gigi, „a lucrat" de această dată în favoarea oltenilor. Și le-a adus golul victoriei...cu genunchiul lui Oaidă!

„Așa a vrut Dumnezeu”. Cu genunchiul lui Oaidă!
CSU Craiova - FCSB / Sursă foto: Facebook@ Universitatea Craiova

Iar dacă e să mergem mai departe „pe mâna" lui Becali, finul său chiar are Divinitatea de partea lui atunci când Universitatea joacă acasă. În Severinul natal, contra Farului, deși au gafat la două dintre reușitele oaspeților, juveții au reușit să transforme un 1-3 în 4-3. Profitând, la rându-le, de erori cel puțin la fel de mari ale constănțenilor!

Cu Mioveniul, tot la Severin, altă lucrare...divină. Argeșenii au primit un penalty chiar în final și puteau pleca acasă cu un punct. Nemeritat, după aspectul jocului. Dar, ce să vezi?! Liviu Antal, altfel un executant redutabil, l-a irosit și a rămas 1-0 pentru Universitatea.

De acum, mai rămâne ca Rădoi să-și „regleze" cu Cel de Sus și deplasările. Măcar atât cât e nevoie pentru ca ai lui să nu mai facă atâtea "cadouri". Dacă-i iese, Craiova chiar ar putea deveni ceea ce el a declarat că își dorește. Greu „de ucis".

Oltenii cu Mirel: lei acasă, mielușei "afară"

AdversarTerenRezultatIndex InStat
FCSBacasă2-1227
CFRdeplasare0-2202
Farulacasă4-3222
Hermannstadtdeplasare0-1207
Botoșaniacasă1-0232
Mioveniacasă1-0216

Comentarii (5)
iliecernea
iliecernea  •  19 Septembrie 2022, 16:40

„Așa a vrut Dumnezeu”; cu genunchiul lui Oaidă! A doua propozitie era subordonata, *** Imi place camasa ta, la fel gramatica “originala”, se vede ca esti barbat bine. ***. A tunat si v-a adunat.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

ralffy_mr
ralffy_mr  •  19 Septembrie 2022, 15:14

Frumos "joc de cuvinte", dar lumea incrancenata nu are timp de asa ceva. Nu e loc de umor in fotbalul din Romania, doar de ironii si sarcasm grosolane precum si ura nemijlocita!!!

doar...titi
doar...titi  •  19 Septembrie 2022, 14:24

botezatu-le da de celelalte doua penalty-uric nimic!! probabil ca o sa fii jurnalist... cand n-o sa mai botezi realitatea!!!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează
Close