OPINII  »  EDITORIAL

Regula de 3 simplă

Articol de - Publicat vineri, 26 martie 2021 09:58 / Actualizat vineri, 26 martie 2021 18:09

În zăpușeala umedă de la Miami, Mihaela Buzărnescu și Simona Halep au fost supuse, în interval de o zi, aceluiași test, numit Caroline Garcia. 

Franțuzoaica are capacitatea de a părea invincibilă. Servește ca un călău dând cu securea, expediază la linie serii de dreapta și rever care scot fulgii din minge, vine peste adversară cu o ferocitate dătătoare de fiori. 

Bineînțeles că nu e, că dacă ar fi, ar fi 1 mondial, nu 51. Însă impactul psihologic poate să fie fatal, cum s-a întâmplat cu Mihaela. Îndemânatica Michi n-a reușit să-și scoată din cap impresia paralizantă „N-am ce să-i fac lu` asta!...”, care n-a lăsat-o să-i ia decât 3 ghemuri campioanei de dublu de la Roland Garros. 

Regula de 3 simplă

Simona însă, ca o mare luptătoare plină de amintiri și cicatrice, pe lângă rănile proaspete (acum umărul drept), a avut tăria să-și țină în minte gândul „Nu te lași!”, cu convingerea că, până la urmă, poate să destrame în câteva minute grozăvia din fața ei. 

În tenis e bine să crezi în regula de 3 simplă: sunt de ajuns 3 greșeli succesive ale adversarei sau/și 3 lovituri câștigătoare legate ale tale, ca să întorci un meci. Regula a funcționat la 6-3, 3-1 și șansă de 4-1 pentru Garcia. De acolo, Simona a mai pierdut 1 ghem și a câștigat 11! 

Un montaj de imagini din finalul setului 1 cu unele din setul decisiv, încheiat cu 6-0 (eu îi zic „lăptăreasă”, ca pe vremea lui Năstase și Țiriac, nu „covrig”, ca acum) ar arăta ca un film suprarealist, în care călăul și victima își inversează rolurile. 

Pe lângă încă un bravo! pentru Simona, am însă și eu un gând care nu mă lasă să ațipesc, deși e trecut de 2 noaptea: pe unde o fi uitat Simona regula asta de 3 simplă la Australian Open, în fața Serenei?


Comentarii (23)
ishhhhhhhh
ishhhhhhhh  •  27 Martie 2021, 22:52
Postat de radugo pe 27 Martie 2021, 18:16

Domnule Cozmin Gușă, mult succes în noul job de editorialist la GSP.

du-te si lauda-l in continuare pe morutzan ca a mai atins o minge la u21...

2640225339537743
Sergiu Val  •  27 Martie 2021, 18:30

Sunt curios cât va rămâne CTP pe aici, la gsp, unde oricine scrie orice își ia înjurături de la un public cititor care, în proporție de 48% (vezi sondajul cu Cristina Neagu) susține hoția.

1313127292049263
Mirel Predica  •  27 Martie 2021, 18:29

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (23)
Comentează