OPINII  »  EDITORIAL

Talentul lui Rusandu

Articol de - Publicat marti, 04 octombrie 2022 15:25 / Actualizat marti, 04 octombrie 2022 15:42

Surpriză la Ploiești, unde Rapid, luându-și adversarul de sus, i-a înlesnit ultimei clasate, Chindiei, obținerea primei victorii stagionale. Probabil a fost cea mai palidă evoluție a "feroviarilor" din actualul campionat. Ceea ce nu scade însă din meritele târgoviștenilor și ale noului lor antrenor, Neguț et Comp. și, de pe bancă, Anton Petrea demonstrând că n-au depus armele. Că vor și că pot mai mult.

Din păcate, arbitrajul a lăsat de dorit. Dezamăgitor, a încins spiritele, probă că Lucian Rusandu din Sf. Gheorghe a încasat nota 3 în GSP. "Centralul" a comis o sumedenie de greșeli, prioritar contra Rapidului, pedepsită adesea pentru faulturi inventate (elocvent fiind cel consemnat după duelul D. Popa - Săpunaru), erori ce-au culminat cu anularea golului înscris de Albu în minutul 19. Atunci LR și-a dat în petic cel mai rău.

Concret, Chindia tocmai deschisese scorul (15) când, din cornerul executat de V. Costache, Albu a trimis în plasă un balon pe care-l va devia ușor și Dugandzici. Inițial, Rusandu a validat golul. Ulterior însă, sesizat de Andrei Antonie din camera VAR, a mers la monitor și, după o îndelungată analiză, a anulat golul! Trebuie să fi sancționat poziția de ofsaid a lui Sefer sau un eventual fault al acestuia asupra lui Vorobjovas.

Numai că imaginile video, suficient de clare, l-au contrazis pe Rusandu. Departe de minge, Sefer n-a participat la joc și, ca atare, nici nu l-a influențat. La fel, nu l-a busculat pe Vorobjovas căci o mână pusă pe spatele adversarului nu presupune automat fault.

Așa au văzut lucrurile, unele deloc complicate, și experții în materie. Ion Crăciunescu a afirmat la DigiSport că "Golul a fost perfect valabil", iar Marius Avram în ProSport că "Decizia corectă era acordarea golului".

Faza fiind una relativ simplă, e de neînțeles de ce Antonie a simțit nevoia să se bage în vorbă neîntrebat. Apoi, mai ales asta, ce l-a determinat pe Rusandu să ia o hotărâre unanim cotată ca eronată? Zău așa, ce n-am observat noi după ce-am întors faza pe toate părțile și a observat el?!

Regret s-o spun, dar ambii sunt arbitri slabi. Modești, de mâna a doua spre a treia. Situație recunoscută indirect și de CCA, care l-a delegat pe Rusandu să conducă numai 3 meciuri de L1 mari și late în actualul sezon. U Craiova - Mioveni în august, Botoșani - UTA în septembrie și, evident, Chindia - Rapid în octombrie, o partidă pe lună! Pentru comparație, Marcel Bârsan are 8 delegări, Radu Petrescu și George Găman câte 7 etc.

Talentul lui Rusandu
Lucian Rusandu, în Chindia - Rapid 2-1

N-a șocat amănuntul că Rusandu a comis-o grav luni seara. Ar fi șocat dac-ar fi oficiat ca la carte. Specialitatea casei e să fluiere aiurea, CV-ul său fiind presărat cu gafe de proporții. Semnalate la Chindia-FCSB, 0-1, la FCSB-Farul, 2-0, cu influențări ori chiar vicieri de rezultate. De aici și concluzia lui Adi Mutu, neforțată, că "Talentul lui (n.a. Rusandu) e să strice toate meciurile!". Cu referire și la recentul Rapid-Mioveni, 2-1, în care Rusandu l-a influențat de la pupitrul VAR pe Horia Mladinovici să anuleze golul lui Papeau din minutul 8! Ceea ce i-a atras, firește, antipatia fanilor vișinii.

Ca să ne lămurim cine-i Lucian Rusandu, probabil un cetățean onorabil, un tip OK, dar un arbitru lipsit de har, haideți să ne reamintim ce declara el (pentru covasnamedia) despre implementarea VAR: „Erorile arbitrilor dau sarea și piperul fotbalului. VAR înseamnă mai multe păreri și nu ne-ar ajuta. Ar afecta farmecul meciurilor".

Adânc gândit, nu-i așa? Modern, progresist. 


Comentarii (59)
Ciocolici
Ciocolici  •  12 Octombrie 2022, 16:15

Mersi de articol, dar am o corectura mica. E Dugandžić, nu Dugandzici. Si nu el marcase golul, ci Albu. In rest... trist adevar..

Dobermannul
Dobermannul  •  05 Octombrie 2022, 23:18

Daca exista frustrare aici pe GSP apoi dupa cantitatea de articole anti frustrarea este a adversarilor FCSB. ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Dobermannul
Dobermannul  •  05 Octombrie 2022, 23:12
Postat de adriann_ pe 05 Octombrie 2022, 18:03

DA, CLAR, UN CASTIGATOR AL CUPEI UEFA INVALIDEAZA DISCUTIILE DESPRE LEGE. NU CA FCSB, ADICA UN CLUB CU PATRON PUSCARIAS, CU MANAGER PUSCARIAS SI SEF DE GALERIE PUSCARIAS, ALA DUPA TINE E UN MODEL PENTRU SOCIETATE. ***? Asa ceva...

De ce tipi asa omule?

Vezi toate comentariile (59)
Comentează