)
Articol de Radu Cosașu - Publicat vineri, 24 septembrie 2021 09:42 / Actualizat vineri, 24 septembrie 2021 09:52
„Deșteptăciunea ni se măsoară după capacitatea de a-l batjocori pe celălalt”.
Înmărmurit de ceea ce a putut trece unui confrate din minte până în degete despre Emma Răducanu și părinții ei, m-am decis să mă retrag în decența mea și să mă las călăuzit de o idee a unui foarte bun scriitor român, I.D. Sîrbu, care își intitulase un volum de scrisori către prieteni cu acest joc de cuvinte, simplu și sublim: „Ce mai taci, Gary?” (diminutivul său onomastic, în loc de prea banalul „Ce mai faci?”).
Necesara reproducere
Tăcut, mi-am deschis arhiva de articole și am găsit, mai mult sau mai puțin întâmplător, acest articol din septembrie 1994, intitulat „Un act istoric în Valea Roșie”. Nu ezit să-l reproduc, după 27 de ani - cred că e mai potrivit decât orice polemică la zi. E, de fapt, o polemică cu tot ce întâmplă în fotbalul nostru lipsit de memorie și plin de venin:
Un act istoric
„După părerea mea, cel mai important eveniment din ultimele 10 zile a fost întreruperea, în minutul 31, a partidei de la Craiova, de către arbitrul Ion Crăciunescu, pentru a sancționa astfel trivialitățile cu care-și "vorbeau" cele două galerii, ale Rapidului și Electroputerii.
Mi se pare un act istoric în viața fotbalului românesc. El trebuie să rămână înscris cu ziua, ora și minutul, ba aș merge până la ideea unei plăci comemorative: "Aici, pentru prima oară într-un campionat din România, în ziua de 17 septembrie 1994, la ora..., în minutul..., arbitrul Ion Crăciunescu a întrerupt un joc oficial, dezgustat de injuriile proferate de cele două galerii”.
De ce ne place fotbalul
Așa ar trebui să facem dacă am fi un neam care iubește cu adevărat, fie și exagerat, fotbalul. Dar noi nu-l iubim. Noi îl domesticim și facem din el o ogradă, o scară de bloc, unde avem plăcerea să ne luăm în gură cu vecinii, să ne înjurăm, să ne dăm deștepți, deșteptăciunea măsurându-se după capacitatea de a-l batjocori pe celălalt.
Fotbalul ne place la nebunie fiindcă ne permite cel mai liber și violent mișto la adresa adversarului. Sper uimirea mea, nici la 4 zile după decizia lui Crăciunescu, nu am citit în presa de specialitate un articolaș cât de mic care să ridice în slăvi, da, chiar așa, să slăvească ideea din minutul 31.
Pentru o idee frumoasă nu curge cerneală
În schimb, fiindcă dăduse afară prea mulți jucători în duminica precedentă, câteva zile bune s-au înfierbântat câteva capete și condeie, gata să-i mănânce ficații, ca să ne exprimăm sănătos și expresiv. Pentru o idee frumoasă nu curge pic de cerneală, pic de sânge, o idee curată nu se exagerează.
Repet, exagerând cât pot: propun să se bată o placă în litere de aur pe stadionul din Valea Roșie... Numai să nu ne trezim a doua zi că au furat-o și au cărat-o la cimitir!” (27 septembrie 1994).
„Pentru puțin”
Firește, l-am sunat pe dl Ion Crăciunescu să-mi confirme memoria arhivei - a fost sau nu primul meci întrerupt de el în România pentru trivialitățile galeriilor? Cred că da - mi-a răspuns Domnia sa. Altul nu a mai fost în cariera sa. Mi-a mai încredințat o idee pe care aș pune-o pe perete: „Violența verbală e începutul oricărei violențe fizice”. I-am mulțumit. „Pentru puțin”.
Nu mi se pare puțin. Enorm, de un haz enorm și necesar, ar fi ca azi să reînviem Trofeul Petschovschi de altădată pentru cele mai fair-play galerii.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
