OPINII  »  BAYERN - PSG

Lewa - absentul cel mai prezent

Editorial Radu Cosașu
Editorial Radu Cosașu

Articol de - Publicat vineri, 09 aprilie 2021 11:20 / Actualizat vineri, 09 aprilie 2021 11:20

Noi, cei necăjiți, dar nu vulgari, la eșecul unei favorite.

Început buimăcitor - cu 1-0 pentru Paris în minutul 3, pe o gafă a lui Neuer la o combinație strălucită Mbappe-Neymar -, "sfertul" turului dintre Bayern și PSG a fost cel mai pasionant meci al Ligii Campionilor 2020-2021.

Pasionant în sensul a 87 minute - adică din acel minut 3 până în ultimele secunde -, cea mai obsedantă întrebare a telecomentatorilor a fost: "Cât va fi scorul?".

Când Navas scotea o „imensă” a lui Alaba

Parizienii șeicului au condus cu 1-0 și 2-0, Bayernul - după o oră - a egalat la 2, a dominat abundent precum sângele pe ceafa și gâtul lui Muller, de care nici el nu părea conștient, într-atât de furibund juca (Muller a și egalat, patetic) și nimic nu interesa mai mult decât care va fi scorul, dacă rămâne acest 3-2 stabilit de Mbappe în minutul 68.

Va mai egala acest Bayern, dezlănțuit în posesia lui de 60/40 și cu ocaziile 31-6 măsurate deloc halucinant? În minutul 86, Navas scoate o "imensă" a lui Alaba și va rămâne acest 3-2, cu Mbappe căutându-i frenetic pe Neymar și pe toți ceilalți pentru a-i îmbrățișa, în extazul lui de "rege" al meciului, cum era caracterizat imediat, pe burtiera lui Digi. Nici asta nu rămâne așa.

Lewa - absentul cel mai prezent
Navas a fost unul dintre cei mai buni jucători ai lui PSG în Germania. Foto: Imago

Choupo-nu mai știu cum

Primul nume al telecomentatorilor Balint, Ilie Dumitrescu, Andrei Niculescu, cel mai prezent în analiza meciului, va fi un absent: Lewandowski. Toți trei susțineau că atacul lui Bayern fără el - cel care joacă cel mai bine cu fața la poartă...- s-a resimțit decisiv, Choupo-nu mai știu cum neciupind mai mult decât golul pentru 1-2, venit însă la timp, înainte de pauză.

Se înțelege că am fost de acord cu ei, de mult timp îi simt ca pe "de-ai noștri", ai lui Lewa, ei nu ezită să-l declare "cel mai bun no 9 din lume", acum erau necăjiți, în niciun caz indignați, gata să hulească PSG-ul ca atâția fani vulgari când echipa lor favorită e învinsă. Ei nu erau și nu puteau să fie vulgari. Gabi Balint a amintit - ușurel - de cei care-l vorbesc de rău pe Lewa.

O lecție de civilizație

A fost o discretă lecție de civilizație a unor profesioniști care știu și admiră valoarea unor Mbappe, Neymar, Di Maria. Necăjiți de eșecul nemeritat al favoriților, nu-și îngăduiau să fie obsceni sau triviali.

E ceea ce m-a bucurat în audiovizionarea celui mai bun meci de fotbal din anul unei pandemii în care nimeni nu mai știa ce mai poate fi o bucurie. z


Comentarii (15)
dragan
dragan  •  15 Aprilie 2021, 08:00

poate sint eu prea pretentios, domnule Cosasu- poate Mo Salah crede ca doar (fiind insolent) viata negrilor conteaza si ca, pe terenul de fotbal, de alergat e timpul sa alerge doar albii: Kroos, Modric, etc.! renunt- n-o sa-mi cumpar acum fularul celor de la Getafe si ar fi absurd sa astept ca Zina-Maseluta sa-l aresteze pe domnul Benzema pentru santaj! asta e- macar n-au spectatori care sa le aplaude jocul asta mediocru! hala madrid, hala obor, hala si la gara!

dragan
dragan  •  14 Aprilie 2021, 15:56

p.s. Saar sau Bibi? imi amintesc ca acum citiva ani mi-ati propus o dictatura a bunului-simt! stati linistit, domnule Cosasu: daca domnul Neymar a ajuns un misogin al balonului rotund, domnul Pep Guardiola e acelasi familist dintotdeauna! fotbalistic vorbind, asta e si diferenta dintre joc si joaca- unul din cei doi e inteligent! Lelia? Lelia ar spune ca talentati sint si baietii de la Borussia Dortmund!

dragan
dragan  •  14 Aprilie 2021, 12:40

exista o explicatie, domnule Cosasu: cine nu-si doreste un oktoberfest si-n aprilie? dar nu poti juca o semifinala de Liga Campionilor cu trei nemti in echipa care reprezinta Bavaria: cel putin coman ala e un dembele care si-a gasit un loc de munca mai aproape de casa- sint subtiri, si fara Lewa sint degeaba! in rest, ma stiti, imi place sa citez din clasici- azi, niculescu andrei! notati, Maestre: meciul lui Zidane cistigat de Klopp! nu le vreau raul realistilor-ii vreau doar pe locul cinci in La Liga si afara din L.C.! ca fan Barca, eu zic ca sint mai mult decit rezonabil!

Vezi toate comentariile (15)
Comentează