OPINII  »  EDITORIAL

Noaptea cea mai scurtă

Articol de - Publicat marti, 27 iulie 2021 12:45 / Actualizat marti, 27 iulie 2021 12:49

Cum va arăta dimineaţa de după petrecere?

Mateiu are dreptate. "E uşor când începi meciul de la 2 sau 3-0!". Da. Doi încă era bine, că e, cică, periculos. La trei, pe care îl şi faci cadou, deja nu mai joci cu adversarul, ci cu propria depresie. FCSB-CSU Craiova 4-1 a fost un meci cât un sezon, venit devreme, tocmai când ne plângeam că echipele nu sunt pregătite, că dau în gol.

Un soi de spectacol

Ei, uite că am avut o bombă de meci încă din etapa a doua! Nu-i rău. Cântăm prohodul fotbalului nostru zilnic, dar mortul se zbate, nu vrea la groapă. Nu e vorba despre valoare, cu ea ne-am lămurit. E despre capacitatea de a crea un soi de spectacol. O să ziceţi că e ca o sărbătoare în curtea din spatele casei, dar şi pe aceea trebuie să poţi să o organizezi. Dacă te plângi mereu, tragi draperiile şi îţi pui plapuma peste cap nu ajungi nicăieri. Sau ajungi undeva, dar nu e un loc plăcut.

De la bule de şampanie la baloane de săpun

Măcar fotbaliştii de ieri, fără a le ridica nicio statuie şi nici măcar un modest altar cu beţişoare parfumate, au vrut să iasă din mantra "totul e varză, nu suntem buni de nimic". Poate că i-a enervat pe cei tineri ippon-ul suferit în Japonia de naţionala olimpică, rătăcită în traducerea fotbalului din româneşte într-o limbă de circulaţie internaţională. S-ar fi putut afla şi ei acolo, printre acele feţe livide şi frunţi plecate. Ceva i-o fi muşcat de suflet. Eroi după Euro de tineret 2019, tocmai virează în erori. O fi un orgoliu de generaţie. Ce bine ar fi!

Neduşi la biserica fotbalului

Singurul necaz al unei seri memorabile a fost că o echipă a jucat tot meciul şi alta doar o repriză. Dar ca ritm şi goluri am fost serviţi de toţi banii, fără, totuşi, a fi acoperită datoria. Asemenea meciuri trebuie să se repete, altfel iar cotcodăcim după o mărgică şi ne mirăm că jucătorii se transferă doar prin relaţiile agenţilor. Morala victoriei e impecabilă: a câştigat echipa care face totul pe dos conform bibliei fotbalului. 

Patronul ei nici măcar nu se mai ascunde. Are o împrejmuire cu supuşi care trebuie să-i urmeze vrerea fără crâcnire. Jucătorii sunt aleşi nu ca urmare a unor studii tehnice amănunţite, a unor dosare întocmite de specialişti, ci după nas, după senzaţii, după dusul la biserică. Vinicius e luat pentru că "merită să risc 180.000 de euro". O aroganţă care poate traumatiza.

Noaptea cea mai scurtă

Umbra marelui foc

Aşa bate FCSB concurenţa, cu buzunare lungi pentru că în ele intră constant, cum, necum, nişte milioane. Craiova a prins mişcarea şi îi urmează schema, dar acolo construcţia seamănă cu un castel de cărţi, mereu e ceva ce dărâmă edificiul. 

Sau poate că ambiţia de a arăta lumii o faţă corectă, o închegare logică, în vreme ce antrenorii sunt numiţi şi demişi într-un ritm frenetic, iar tinerii de valoare scăpaţi printre degete creează o incoerenţă cu consecinţele pe care le vedem. E paradoxal şi perfect meritat. Cine se scaldă rămâne neîmbăiat.

Drumul spre eșec

Lumea noastră tânjeşte după o mână forte, aproape că o imploră să o ia de gât. Dacă Becali va reuşi să vândă jucători la preţuri mai mari decât ne-am imagina (chiar dacă mai mici decât cele din fabulaţiile lui), dacă va lua titlul şi va intra în grupele Ligii Campionilor asta va însemna eşecul total al fotbalului românesc. Vorba lui Şumudică, atunci va trebui să-şi dea foc toţi la carnete.

O seară. Şi la vară?

Vestea bună pentru cei cu patalama ar fi că atunci când unul singur decide există şanse mari să-şi închipuie cu adevărat că e guru a tot ce mişcă şi să o dea în bară. E soarta tuturor autocraţilor. Nu pot funcţiona pe termen lung pentru că puterea absolută îi deraiază. Se cred atotştiutori şi se trezesc peste noapte atotstivuitori. FCSB nu există ca proiect final, sunt doar fotbalişti care vor să plece cât mai repede şi un patron care să vândă cât mai scump. 

Asta nu e o echipă, e un grup de interese. Şi va merge în sus câtă vreme interesele tuturor vor fi satisfăcute, ceea ce nu e, s-a văzut, simplu. Duminică seara ansamblul a funcţionat de minune. Şi fotbalul a fost o bucurie. Dar nu în fiecare zi e duminică, mai sunt şi serile de joi, bată-le vina!


Comentarii (7)
antishtoia
antishtoia  •  28 Iulie 2021, 12:57

Domnule mzm, Exact ceea ce spuneam, sunteti suporter fcsb si atat! Nu vedeti mai mult. Meci in care o echipa a zdrobit castigatoarea cupei... Hai sa luam imaginea in ansamblu. Fotbalul nostru este ilustrat la Olimpiada. Ce avem noi in ligheanul FRF este o mima a fotbalului, o poza pe care niciun photoshop nu o poate "corecta". Luati din context anumire secvente si apoi argumentati, dar numai ceea ce va convine. Laudati un om care strica si nu construieste nimic. Laudati o echip[a care si acum pretinde ca este Steaua, dar nici macar clona nu e. Sa fim seriosi, credeti ca mai exista tema de discutie?! Cel mai binme este sa o lasati asa cum a cazut. Stramb si fara de leac!

mzm1
mzm1  •  28 Iulie 2021, 11:00

Domnule @antishtoia, amestecati lucrurile. Aici discutam jocul FCSB-Craiova, nu ce au facut cele doua echipe la mijlocul saptamanii, in Europa. Atunci ambele au jucat prost si au fost criticate, pe buna dreptate. Acum a fost un meci frumos si trebuiau laudate cele doua partenere. Da, si Craiova trebuia laudata, pentru ca nu s-a cantonat in aparare, nu a refuzat jocul, nu a facut antijoc. Oricum, aceasta victorie nu e vreo garantie ca FCSB nu va mai juca prost de acum inainte. Dimpotriva! Dar, daca ati ajuns la concluzia ca „gsp laudă echipa din Berceni si vorbeste mai mereu de bine despre patron”, nu prea mai avem ce discuta! Afirmatia d-lui Naum „Daca Becali...va castiga titlul si va ajunge cu echipa in grupele Ligii Campionilor, asta ar insemna esecul total al fotbalului romanesc” vi se pare o lauda la adresa FCSB si a lui Becali?!?!

antishtoia
antishtoia  •  28 Iulie 2021, 08:43
Postat de mzm1 pe 27 Iulie 2021, 21:37

Domnule Naum, continuati ca si colegii dv. , in frunte cu dl Ioanitoaia, sa trageti in cei de la FCSB din toate pozitiile, in toate ocaziile! Si cand joaca rau si cand se autodepasesc. Pacat! Aveati ocazia sa iesiti din rand si sa spuneti clar, sincer, fara sofisticării: „FCSB a facut un joc superb, cum rar se poate vedea in Liga 1!”. Da, era momentul felicitarilor si a strangerilor de mână, n-ati sesizat acest lucru? Pacat, ati ratat o bila albă, din partea noastra, a suporterilor! Pentru ca, dincolo de scorul zdrobitor si chiar dincolo de cele trei puncte, altfel foarte importante, FCSB a aratat un fotbal deosebit de spectaculos si eficace, de care nu-i mai credeam in stare, dupa plecarea lui Denis Man! Pressing permanent si sufocant pentru adversar, care practic nu a fost lasat sa construiasca nimic, pase derutante si in viteza, goluri multe, unul mai frumos decat altul, chiar si autogolul a venit in urma unei faze excelent gandite, in care Tanase ramasese singur cu portarul. Dar golul lui Moruțan? Nu v-a placut? Si sa nu uitam, FCSB a zdrobit (ca joc si ca scor) nu o echipa nou promovata, ci pe castigatoarea Cupei si a Supercupei!! Afirmati ca „daca Becali va castiga titlul si va intra cu echipa in Liga campionilor, asta va insemna esecul total al fotbalului romanesc”!! Chiar asa, domnule? Credeți ca ar fi mai bine ca patronul FCSB sa bage echipa in insolvență, de trei ori la rand intr-un deceniu, cum a facut Dinamo, si sa le platim noi, contribuabilii, datoriile?

Care este meciul ala mare facut de fcsb? Cu descultii de la universitatea? Pai, de ce nu ne spui ca fcsb abia a batut pe sahtior garagata? De ce nu spui ca echipa olteana a luat bataie de la niste desculti din laci? Mai poti spune... meci mare? gsp lauda echipa din Berceni si vorbeste mai mereu de bine despre patron? De unde ideea ca fcsb este oropsita? Cluj ia campionate, castiga in Europa iar gsp trancane despre ceva ce nu e steaua! Stiu ca esti suporter fecesebist, dar incearca sa fii obiectiv!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează