OPINII  »  POVEȘTILE LUI OPRIȘAN

Melpomene

Articol de - Publicat sambata, 10 aprilie 2021 09:00

Cu 125 de ani în urmă, muza tragediei a terminat maratonul, deşi Pierre de Coubertin nu dorea s-o vadă pe acolo. Cinci ore şi jumătate. "Făceam mai puţin dacă nu stăteam la cumpărături!"

Doi bărbaţi mai vânjoşi scoaseră din mulţime femeia care urla că "Dumnezeu e sus şi vă vede!". Vreo 17-18 tipi stăteau adunaţi ciorchine, gură-cască pe margine.

Ioannis Veliotis, preotul cel bătrân din Marathon, binecuvânta, în faţa bisericii Sfântul Ioan, pe băieţii care, a doua zi, urmau să alerge la faimoasa cursă de la Jocurile Olimpice de la Atena, din 1896.

Domniţa, undeva pe la 30 de ani, ţipa că şi ea va lua startul, chiar dacă organizatorii nu-i dăduseră ţidulă. "Păr blond, ochi de culoare albastră. Părea mult mai în vârstă", sună descrierea ei.

O chema Stamata Revithi. Născută în Syros. Un băieţel îi murise pe când nu adunase nici opt ani, de Crăciun, cel de-al doilea avea 17 luni. Trebăluia în Pireu, trai sărman. De mică mersese mult. Înghiţise mii de kilometri, aşa că atunci când cei de pe stradă îi ziseseră de cursa asta nebunească, plecase într-acolo, spunând că o dă gata în trei ore.

Fidipide, în antichitate, rezolvase problema, nu era un chin nici pentru ea.

Melpomene
Stamata, într-o reprezentare de acum mai bine de 115 ani

Sportivii au luat-o peste picior: "Când termini, nu mai e nimeni!"

Ajunsese la Marathon pe 9 aprilie, dimineaţa. Era într-o joi. Primarele o îndrăgise imediat, o cazase la el acasă. Avea gura mare, întreba în stânga şi-n dreapta unde-s înscrierile, că are banii la ea. Sokratis Lagoudakis o luase peste picior: "Când vei termina cursa, dacă o vei termina, la intrarea pe stadion nu vei mai găsi pe nimeni. Toţi vor fi plecaţi!". Dăduse, pe loc, replica: "Nu-i cazul să insulţi femeile, după ce bărbaţii greci au fost deja umiliţi de către americani!".

Dar Pierre de Coubertin n-o dorea. Da, pare greu de crezut că cea mai luminată minte din sport la acele vremuri gândea aşa, dar ăsta era adevărul. "Prezenţa unor doamne pe lângă domni nu le-ar face bine primilor. Ele trebuie să aibă grijă de copilaşi şi să vină la arenă doar pentru a-i aplauda pe sportivi", spusese iniţiatorul Jocurilor Olimpice moderne.

Spyros Louis terminase primul, pe 10 aprilie. A doua zi, pe 11, la 08:00, Stamata trezise deja învăţătorul, primarele şi judecătorul, spre a-i da foaie la mână. A plecat, alergând, spre Atena. A ajuns în Parapigmata la 13:30, ceea ce însemna cinci ore şi jumătate. Legenda spune că s-ar fi oprit şi la niscaiva cumpărături pe parcurs.

A dat să intre pe "Panathinaiko", dar un ofiţer i-a cerut documentele, oprind-o! A zbierat că doreşte să-l vadă pe Timoleon Filimon, secretarul-general al Comitetului Olimpic Elen. Cei din Marathon ştiau că va avea probleme, o pregătiseră din vreme. N-a fost lăsată...

S-a pierdut în istorie...

Anii au trecut. Două ziare ale vremii au scris despre isprava sa, dar nimeni n-a putut confirma dacă s-a întâlnit cu Filimon, dacă rezultatul i-a fost omologat ori dacă a găsit de muncă... Tarasouleas, un istoric ce s-a ocupat de partea sportivă, a tras, frumos, oblonul: "Stamata Revithi s-a pierdut în colbul vremurilor"...

Până prin 1927, când presa din întreaga Europă începe să publice mărturiile unor sportivi prezenţi la primele Jocuri Olimpice disputate după 1.503 ani de la interzicerea lor de către Teodosiu I. Franz Kemeny, un ungur, îşi aduce aminte de o doamnă, Melpomene, care terminase cursa în patru ore şi jumătate.

Melpomene
Baronul Pierre de Coubertin, cel care, deşi a fost iniţiatorul Jocurilor Olimpice moderne, a refuzat ca femeile să participe, la Atena 1896, la întreceri

"Asti" nota o performanţă similară, petrecută pe 12 aprilie 1896. Născută din Zeus şi din titanida Mnemozina, Melpomene fusese, la început, muza cântării. Apoi o cotise spre tragedie. Peste puţină vreme, "Atlantida" şi Tarasouleas sugerează că Revithi şi Melpomene sunt una şi aceeaşi persoană: femeia care, fix cu 125 de ani în urmă, termina prima cursă de maraton rezervată domniţelor, fără ca "minunea" ei să fie băgată în seamă.

* Sursa: Stamata Revithi, "Alias Melpomeni", Athanasios Tarasouleas


Comentarii (2)
10106001515381893
Silviu Margarit  •  10 Aprilie 2021, 23:19
Postat de to_aia pe 10 Aprilie 2021, 12:39

Eu sunt roman. Nu am gasit in DEX ce inseamna titlul Fii bun si ne explica tu

Din articol: “ Franz Kemeny, un ungur, îşi aduce aminte de o doamnă, Melpomene, care terminase cursa în patru ore şi jumătate.” Deci e nume propriu. În loc să îți pierzi timpul căutând în DEX, nu mai bine citeai articolul întâi?

to_aia
to_aia  •  10 Aprilie 2021, 12:39

Eu sunt roman. Nu am gasit in DEX ce inseamna titlul Fii bun si ne explica tu

Vezi toate comentariile (2)
Comentează