SPORTURI  »  FORMULA 1  »  INEDIT

VIDEO+FOTO Ce se întâmplă când monopostul F1 al lui Vettel e blocat de o nuntă pe Transalpina? Cadre memorabile filmate pe cea mai înaltă șosea din România

Monopostul RB7, întâmpinat de nuntași pe Transalpina // sursă foto: redbull.com, Mihai Ștețcu / Red Bull Content Pool +17   FOTO
Monopostul RB7, întâmpinat de nuntași pe Transalpina // sursă foto: redbull.com, Mihai Ștețcu / Red Bull Content Pool

Articol de GSP - Publicat marti, 06 decembrie 2022 12:10 / Actualizat marti, 06 decembrie 2022 12:46

Monopostul de Formula 1 RB7, la volanul căruia Sebastian Vettel a câștigat titlul în 2011, a străbătut Transalpina, cea mai înaltă șosea din România. În filmulețul regizat de cei de la Red Bull, pilotul Patrick Friesacher a întâlnit un „vampir”, un cioban, o horă și un parapantist român. 

Imagini inedite surprinse pe Transalpina, cea mai înaltă șosea din România, care ajunge la o altitudine maximă de 2.145 metri.

sursă foto: redbull.com / Predrag Vučković / Red Bull Content Pool
sursă foto: redbull.com / Attila Szabó / Red Bull Content Pool
sursă foto: redbull.com / Mihai Ștețcu / Red Bull Content Pool
sursă foto: redbull.com / Predrag Vučković / Red Bull Content Pool
sursă foto: redbull.com / Attila Szabó / Red Bull Content Pool
+13 FOTO

Austriacul Patrick Friesacher, pilot cu 11 curse de Formula 1 la activ, a condus monopostul RB7, cu care Red Bull Racing a câștigat titlurile la piloți și la constructori în 2011, pe renumita șosea românească, într-o aventură de neuitat.

Ce se întâmplă când monopostul lui Vettel întâlnește un vampir și o nuntă pe Transalpina?

Pe parcursul traseului, Red Bull Racing i-a pregătit lui Friesacher mai multe întâlniri cu simboluri românești: un vampir, un cioban care i-a înmânat un smoc de blană și nuntași care au „încins” o horă. 

sursă foto: redbull.com / Predrag Vučković / Red Bull Content Pool
sursă foto: redbull.com / Attila Szabó / Red Bull Content Pool
sursă foto: redbull.com / Mihai Ștețcu / Red Bull Content Pool
sursă foto: redbull.com / Predrag Vučković / Red Bull Content Pool
sursă foto: redbull.com / Attila Szabó / Red Bull Content Pool
+13 FOTO

Aventura lui Friesacher s-a încheiat cu o întrecere cu Toma Coconea, parapantistul care în 2023 va participa la Red Bull X-Alps, „cea mai dificilă cursă de aventură din lume”, după cum o descrie Red Bull.

„Să am ocazia să pilotez un monopost de Formula 1 pe Transalpina a fost ceva cu adevărat special. Îmi place să descopăr drumuri spectaculoase și cu siguranță Transalpina a fost o experiență unică pentru mine. 

Toate acele viraje care se succedau unul după altul, peisajele de vis, provocările întâlnite pe drum... a fost ca un vis care a devenit realitate”, a precizat Friesacher.

sursă foto: redbull.com / Mihai Ștețcu / Red Bull Content Pool
sursă foto: redbull.com / Attila Szabó / Red Bull Content Pool
sursă foto: redbull.com / Mihai Ștețcu / Red Bull Content Pool
sursă foto: redbull.com / Predrag Vučković / Red Bull Content Pool
sursă foto: redbull.com / Attila Szabó / Red Bull Content Pool
+13 FOTO

Nu a fost singura dată când Friesacher s-a intersectat cu România. Pe 10 septembrie, tot la volanul RB7, austriacul a încântat publicul de Formula 1 din România cu o demonstrație de viteză și cu multe „cerculețe” la Red Bull Racing Show Run, eveniment desfășurat în Piața Constituției din București.

Transalpina, la bătaie cu circuitul de Formula 1 din Mexic

Transalpina este cea mai înaltă șosea din România, situată la o înălțime maximă, în Pasul Urdele, de 2.145 metri. Circuitul de Formula 1 aflat la cea mai înaltă altitudine este Autodromo Hermanos Rodriguez, din Mexico City, plasat la 2.285 metri peste nivelul mării.

RB7, monopostul care a străbătut Transalpina, a obținut 650 de puncte în sezonul 2011 din Formula 1, în care Red Bull Racing a devenit campioană la piloți prin Sebastian Vettel, precum și la constructori, grație rezultatelor perechii Vettel - Mark Webber.

12 curse,din 19, a câștigat RB7 în sezonul 2011 de Formula 1. Plus 18 pole-positions, un procentaj uluitor de reușită, aproximativ 95%

Citește și: 

Filmare ȘOCANTĂ din Qatar: Samuel Eto'o îl atacă în afara stadionului și îl face KO cu o lovitură din MMA!

Hamal din tribul campionului mondial + Îl caută pe Hagi și în Qatar! » 3 întâmplări inedite surprinse în Doha de reporterul special GSP

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (1)
mishu_74
mishu_74  •  06 Decembrie 2022, 20:24

inteleg ca ciobanul si hora sunt simboluri romanesti. dar vampirul, de unde si pana unde e simbol romanesc? ca a scris un neinformat si anume, Bram Stoker o carte acum ceva ani despre Vlad Dracul ? si care e pura fictiune? nu mi se pare ok, dar, nah, cine-s eu sa va trag de urechi?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează