SPORTURI  »  HANDBAL  »  FRH

Bogdan Burcea, noul selecționer al naționalei feminine de handbal!

Articol de - Publicat marti, 14 ianuarie 2020 13:33

În ședința Comisiei Tehnice de astăzi, Bogdan Burcea (47 de ani), antrenorul celor de la SCM Craiova, a fost votat aproape în unanimitate pentru preluarea postului de selecționer al naționalei feminine de handbal.

Burcea fusese propus și în prima ședință a Comisiei Tehnice, dar atunci a declarat că nu s-a înțeles cu președintele FRH, Alexandru Dedu, asupra clauzelor contractuale. Dedu a declarat că și-a dorit un antrenor cu licență Master Coach, iar Burcea nu îndeplinea acest criteriu. 

Astfel, Bogdan Burcea va trebui să-și aleagă un secund cu licență Master Coach, iar cel mai probabil alesul lui va fi Ovidiu Mihăilă, antrenorul Gloriei Buzău. De asemenea, în cărți mai este și Horațiu Pașca, tehnicianul de la Gloria Bistrița.

România e calificată la Turneul preolimplic din perioada 20-22 martie, care va avea loc în Podogorica (Muntenegru), acolo unde reprezentativa noastră le va întâlni pe Norvegia, Muntenegru, iar a treia echipa va fi stabilită dintre Germania, Danemarca si Kazakhstan.

Bogdan Burcea a lucrat la echipa națională ca secund al lui Gheorghe Tadici, în perioada 2012 - 2015, și a mai pregătit mai multe cluburi, printre care și pe Hondbóltsfelagið Tjaldur, din Insulele Feroe. Cel mai important succes al carierei sale de tehnician a fost Cupa EHF, câștigată cu SCM Craiova.

vezi și:

Meci de gală pentru Laurențiu Toma! Fostul mare handbalist se retrage oficial astăzi

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (10)
424036781712259
Claudio Florian  •  14 Ianuarie 2020, 21:15

Nu este inca oficial Selectioner.

blackseacoast
blackseacoast  •  14 Ianuarie 2020, 18:00

Sa vezi povesti de dragoste la nationala acum...Si performante tot nu.

ceaiuri
ceaiuri  •  14 Ianuarie 2020, 17:39

ales cu o majoritate zdrobitoare(Mihaila secund)cred ca avem cel mai potrivit principal...

Vezi toate comentariile (10)
Comentează