SPORTURI  »  TENIS  »  TRANSYLVANIA OPEN

EXCLUSIV // VIDEO Cum a reacționat Eugenie Bouchard când a ajuns la Cluj: „Mi-a spus că de asta a venit în România” + Primul loc pe care vrea să-l viziteze

Eugenie Bouchard a ajuns în România / Sursă foto: Facebook +49   FOTO
Eugenie Bouchard a ajuns în România / Sursă foto: Facebook

Articol de GSP - Publicat joi, 06 octombrie 2022 10:33 / Actualizat joi, 06 octombrie 2022 17:02

Invitat în această dimineață la GSP Live, Patrick Ciorcilă, directorul turneului Transylvania Open, care se desfășoară în perioada 8-16 octombrie, la Cluj, a vorbit despre modul în care Eugenie Bouchard a reacționat în momentul în care a ajuns în România.

Ajunsă pe locul 463 în clasamentul WTA, jucătoarea în vârstă de 28 de ani va participa în premieră la un turneu în România, țară pe care n-o mai vizitase până acum. Patrick Ciorcilă a întâmpinat-o aseară pe canadiancă și a dezvăluit care au fost primele impresii ale fostei finaliste de la Wimbledon.

Eugenie Bouchard a ajuns în România: „Era foarte entuziasmată că e aici”

„Am așteptat-o cu toții la hotelul unde va fi cazată. M-a impresionat, a fost foarte entuziasmantă că e aici. Avea un spirit foarte pozitiv și mi-a spus că unul dintre motivele pentru care a venit aici e pentru că n-a mai fost niciodată în România

Mi-a spus că a fost în majoritatea țărilor de-a lungul carierei, dar nu aici. Mi-a mai zis că adoră să meargă în locuri noi și în țări noi. Am discutat puțin, mi-a spus că vrea să viziteze mult și România. 

Chiar azi mi-a spus că vrea să meargă la castelul lui Dracula, la Bran. Nu știu dacă o va face până la urmă, dar se va bucura de țara noastră, iar noi vrem să-i facem o experiență plăcută ei și tuturor jucătoarelor care vin aici”, a spus Patrick Ciorcilă, la GSP Live. 

Fără Emma Răducanu, retrasă în ultimul moment din cauza unei accidentări la încheietură, cele mai importante jucătoare aflate pe tabloul principal de la Cluj vor fi Barbora Krejcikova, câștigătoarea de la Roland Garros din 2021, Anastasia Potapova, Irina Begu, Marta Kostiuk sau Jaqueline Cristian.

Răsfoiește o galerie FOTO cu Eugenie Bouchard:

+45 FOTO

Citește și alte știri din tenis:

EXCLUSIV De ce nu mai vine Emma Răducanu la Transylvania Open: „Începem cu o veste neplăcută, dar n-avem cum să ne luptăm cu aceste lucruri”

Ana Bogdan, în anul relansării. Ocupă cea mai bună poziție din carieră în clasamentul WTA

Playtech: Vedeta din România care s-a pozat GOALĂ în cadă! Fotografia a scăpat pe internet, spre uimirea tuturor. FOTO DE NERATAT


Comentarii (25)
Danplaycaptain
Danplaycaptain  •  08 Octombrie 2022, 13:48
Postat de scandautor pe 06 Octombrie 2022, 20:26

„...mi-a spus că unul dintre motivele pentru care a venit aici e pentru că n-a mai fost niciodată în România.” - pe vremuri, când cu procestu' cu ăia ai lu' Zbangă, când porcu' lor sparsă gardu' nostru, de-a trebuit s-ajungă în a' Craiovă, tot cam așa s-a gândit și nea Mărin: „Mă, zâc, ia să mă duc io la cimotograf, că to' nu fusăi”...

Omule, chiar m-ai făcut sa rad. Cu lacrimi. Brava!

666piturca
666piturca  •  07 Octombrie 2022, 06:33
Postat de cpt.ahab pe 06 Octombrie 2022, 17:24

Cam asta face de câțiva ani: turism.

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

anditu2003
anditu2003  •  06 Octombrie 2022, 21:36
Postat de alenb pe 06 Octombrie 2022, 14:50

E un turneu privat, e treaba proprietarilor turneului pe cine pun director si pe ce criterii.

Deci daca era de stat putea fi unu care merita...

Vezi toate comentariile (25)
Comentează