Articol de - Publicat duminica, 03 ianuarie 2021 17:47 / Actualizat duminica, 03 ianuarie 2021 18:02

Dan Podeanu, 68 de ani, și Darren Cahill, 55 de ani, au fost tunși la zero într-un moment al carierei lor pentru că sportivii lor au ajuns la obiectivele propuse.

Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, este un adept al pariurilor cu sportivii pe care-i pregătește. „Sunt cunoscut pentru faptul că pun un pic de stimulent adițional în spatele unui rezultat bun. Se presupune că totul trebuie să conțină şi puțină distracție, ceva de care echipa să poată râde”, a povestit australianul într-un interviu pentru Gazetă. 

Istoria lui se leagă de colaborarea cu Andre Agassi care s-a desfășurat între 2002 și 2006. „Când am început să lucrez cu el avea 32 de ani şi un reporter m-a întrebat dacă mai e capabil să cucerească un titlu de Mare Șlem şi, dacă da, în ce fel vom sărbători? I-am răspuns că îl cred capabil şi că, dacă se va întâmpla, probabil mă voi rade pe cap în semn de respect față de el. Din nefericire pentru mine, a văzut interviul şi i-a plăcut la nebunie ideea”, și-a amintit Cahill. 

De ce l-a tuns Andre Agassi pe Darren Cahill la Australian Open: „Nu știu dacă mi-a mai crescut părul la fel după”

Ce s-a întâmplat apoi? „Câteva luni mai târziu, m-a trezit stând pe un scaun în timp ce Andre trecea o mașină electrică de tuns peste capul meu, zâmbind mult mai larg decât o făcuse cu o zi înainte, după ce câștigase finala de la Australian Open. Nu sunt sigur că, de atunci, părul meu a mai crescut la loc corect!”, a povestit amuzându-se Cahill.  

Cât timp a fost antrenat de Cahill, americanul s-a impus la Australian Open în 2003 și a devenit în acel moment cel mai în vârstă număr unu din istoria tenisului pe 1 mai 2003, când avea 33 de ani. 

Dan Podeanu și echipa feminină de spadă a României

Echipa feminină de spadă a României și-a făcut loc în atenția publicului din România prin performanțele obținute în ultimii ani, un parcurs încununat în 2016 cu titlul olimpic. În spate erau deja șase medalii de aur europene și două mondiale. Următoarea întâmplare a avut loc în 2010, anul în care echipa era antrenată de Dan Podeanu și formată din Ana Maria Popescu, Simona Gherman, Anca Măroiu și Loredana Dinu.

În 2010, când spadasinele au cucerit pentru prim oară aurul mondial, antrenorul principal s-a întors în România fără păr pe cap. Explicația? Un pariu pe care Podeanu și fetele sale îl puseseră înainte de startul la CM. „Imediat după competiție, am uitat de pariu şi decât să fiu tuns de ele cu epilatorul sau cu ce le mai trecea prin cap, am plătit 20 de euro, adică 10 la sută din salariul meu pe care îl am ca profesor, să mă tund înainte de petrecerea care a avut loc după competiție”, povestea atunci Dan Podeanu. 

Apoi a continuat glumeț: „Am renunțat la păr, mai greu era dacă îmi cereau să renunț la mustață, pentru că la cât de rar stau pe acasă, când mă vedea nevasta ar fi luat-o la fugă, nu mă cunoștea fără mustață”.  

Fără tatuaj la Londra, dar cu aur la Rio

Dan Podeanu se gândea atunci că fetele îl vor pune să se tatueze dacă vor ajunge la aurul olimpic în 2012,  la Londra, însă atunci echipa feminină de spadă a ocupat locul al șaselea, iar Dan Podeanu a demisionat imediat după întrecerea din Marea Britanie. S-a întors alături de fete în 2015 și în 2016  antrenorul din Craiova și Ana Maria Popescu, Simona Gherman, Simona Pop și Loredana Dinu au atins aurul, de data aceasta fără vreo consecință pentru tehnician.

10medalii de aur a cucerit echipa feminină de spadă la competițiile majore, opt dintre ele fiind sub îndrumarea lui Dan Podeanu

Un zâmbet mai larg

8turnee de Mare Șlem a adunat Andre Agassi în carieră, cele mai multe, patru, fiind cucerite pe hard-ul de la Melbourne în 1995, 2000, 2001 și 2003

Citește și alte știri:

Darren Cahill, povestea anului despre Simona Halep: „Fata mea a început să plângă, credeam că de bucurie”

Dan Podeanu povestește în ce măsură fetele au devenit mai încrezătoare în forțele proprii după întâlnirea cu un psiholog: ”Scrima e un sport preponderent mental”

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”