SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIA

Legendara Margaret Court o pune la punct pe Serena Williams: „Am făcut doi copii și am luat 3 din 4 Grand Slam-uri, ea n-a mai câștigat nimic după ce a născut”

Articol de GSP - Publicat luni, 05 septembrie 2022 15:07 / Actualizat luni, 05 septembrie 2022 16:54

Americanca Serena Williams s-a retras din tenis cu 23 de trofee de Grand Slam, fiind la un singur titlu distanță de Margaret Court, jucătoarea care deține recordul. 

Acum în vârstă de 80 de ani, Margaret Court a fost marginalizată din cauza opiniilor ei ca predicatoare și nu a mai fost invitată la Australian Open, turneu unde dă numele unuia dintre terenurile principale. 

Câștigătoare de 24 de Grand Slam-uri la simplu, dar și de 19 titluri la dublu și 21 la dublu-mixt, Margaret Court are 64 de titluri în palmares, record de neatins în tenis. 

Margaret Court: „Cred că sunt dată la o parte pentru ceea ce cred, dar asta nu o să se schimbe”

Privită de sus fiindcă și-a obținut o bună parte din trofee înainte de Era Open, Margaret Court a fost readusă în discuție odată cu retragerea Serenei Williams, cea pe care toată lumea tenisului o numește GOAT (n.r. - cea mai bună jucătoare din toate timpurile). „O mare parte din presa și televiziunea de astăzi, în special în tenis, nu vrea să-mi menționeze numele”, s-a plâns Magaret, care a ripostat după ce s-a simțit dată la o parte. 

„Îmi pronunță numele doar când e necesar, pentru că încă dețin atât de multe recorduri. În 2020, trebuia să vin la Wimbledon pentru cea de-a 50-a aniversare a Grand Slam-ului meu calendaristic. Dar apoi a lovit Covid, așa că celebrarea nu s-a întâmplat niciodată. Openul Francez nu m-a invitat, nu m-a invitat nici US Open. Rod Laver câștigase Grand Slamul și a fost celebrat, eu nu. Dar nu mi-am pierdut somnul din cauza asta”. 

De ce crede Margaret Court că e ostracizată de lumea sportului? „Cred că o mare parte se datorează faptului că sunt predicator și că am luat o poziție pentru convingerile mele. Am suferit multe hărțuiri. Dar ar trebui să putem spune ceea ce credem. Nu am nimic împotriva nimănui. Respect pe toată lumea, slujesc pe toată lumea. Încă îmi place jocul. Predau la o mulțime de tineri astăzi și folosesc ilustrații din tenis despre disciplină, angajament, concentrare. Sportul aduce atât de multe în viața ta.”

Am devenit creștină când eram numărul 1 în lume. Nu mă voi schimba niciodată. Aceasta este ceea ce cred și ceea ce spune Biblia. Oamenii ratează realitatea, care poate fi atât de minunată. Acum am 80 de ani și am fost binecuvântată cu o familie minunată și o biserică minunată. Donăm 100 de tone de alimente în comunitate în fiecare săptămână. Îmi place. Mi-au plăcut zilele mele de tenis, cred că au fost un dar de la Dumnezeu și îmi place ceea ce fac astăzi
- Margaret Court

Fostul număr 1 mondial povestește că biserica din care face parte a avut de suferit chiar și după ce a câștigat un grant de la o loterie. „Au fost presiuni din partea grupurilor LGBT. Chiar dacă ajuți săracii, unele companii nu donează bisericii noastre din cauza numelui meu”. 

Margaret Court: „Eu am făcut doi copii și am câștigat Grand Slam-uri, Serena Williams nu a mai câștigat nimic după naștere”

„Mereu am admirat-o pe Serena Williams ca jucătoare. Dar nu cred că ea m-a admirat pe mine. Serena a jucat cu 7 ani mai mult decât mine, iar lumea uită că eu am avut și o pauză de doi ani. Prima dată m-am retras ca Ashley Barty, la 25 de ani, crezând că nu o să mă mai întorc niciodată în tenis. 

M-am măritat, am făcut un copil, m-am întors și am câștigat apoi 3 din 4 Grand Slamuri. Apoi am avut printre cei mai buni ani din carieră, câștigând 24 din 25 de turnee jucate. Eu m-am întors pe teren după ce am născut doi copii, în timp ce Serena nu a câștigat niciun Grand Slam după ce a născut”, a explicat Margaret Court pentru The Telegraph

„O aud adesea pe Billie Jean (King) spunând că jucătoarele importante nu au venit în Australia în primii mei ani de tenis”, a spus ea. „Dar Maria Bueno, numărul 1 mondial, a venit. La fel au făcut Christine Truman, Ann Haydon, Darlene Hard. În plus, Australia a avut câțiva jucători minunați. Am avut cinci fete în top 10. Lesley Bowrey a câștigat două turnee la French Open”, a ripostat Court, supărată că este „sărită” când se vorbește de titlul de cea mai bună jucătoare din istorie. 

11 Grand Slamuria câștigat Margaret Court în Era Open, reușind chiar Grand Slam-ul în 1970 (să le câștige pe toate 4)

1180 de meciuria câștigat Margaret Court de-a lungul carieri, din 1287 de partide disputate înainte și după intrarea în Era Open

Margaret Court: „Mi-ar fi plăcut să joc acum, lucrurile sunt mult mai simple”

„Mi-ar fi plăcut să joc în această perioadă. Cât de mult mi-ar fi plăcut să-mi iau familia sau prietenii cu mine în turnee. Dar nu am putut. A trebuit să merg pe cont propriu sau cu echipa națională. Oamenii nu văd toate astea. Nu am avut psihologi sau antrenori cu noi. Este o lume cu totul diferită. Asta este ceea ce mă dezamăgește – că jucătorii de astăzi nu onorează trecutul jocului”, a continuat. 

Apoi, Margaret Court a spus că a fost dezamăgită de felul cum s-a comportat Serena Williams la ultimul meci din carieră, înfrângerea cu Ajla Tomljanovic, la US Open. „Mi s-a părut urât că Williams nu și-a menționat mai mult adversarul când a vorbit”, spune ea. „Am fost învățați să ne onorăm adversarul. Să ne respectam unul pe altul”. 

Citește și: 

Serena Williams, pe locul 1 all-time în topul câștigurilor din tenis. Suma AMEȚITOARE care i-a intrat în conturi

Ce mesaje a primit Serena Williams de la Michelle Obama, Nadal sau Tiger Woods, după retragerea din tenis

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (20)
cpt.ahab
cpt.ahab  •  06 Septembrie 2022, 18:58

Nu știu de ce ar putea fi considerată Serena drept cea mai bună din toate timpurile. N-are cele mai multe titluri de Grand Slem, are mai puțin de jumătate din turneele câștigate de către Navratilova, are mult sub Steffi Graf în privința numărului de săptămâni ca nr.1 mondial. Ba au mai planat asupra ei și niscaiva suspiciuni privind substanțele interzise. Da, o sportivă formidabilă, dar cea mai bună din toate timpurile?! Nici vorbă!

rav410wrc
rav410wrc  •  05 Septembrie 2022, 19:05

Din pacate, pentru ea, Serena, a mai redus din substante, inainte si dupa nastere, ceea ce a redus la 0(zero) performantele sportive :((((

grro
grro  •  05 Septembrie 2022, 18:57
Postat de adriann_ pe 05 Septembrie 2022, 18:22

Doamne-fereste, asa ceva... :)) DAR PANA LA CATI ANI AU JUCAT CELE DOUA MA POSTACEL? Oare cate GS-uri mai avea Serena daca facea copilul mai devreme? Daca prostia ar durea postaceii ciobanului clar ar umbla urland pe strazi :))

Ia uite că sa aprins o luminița la prostovanul site-ului! :-)))). Bravo băi prostea. Ai început să judeci, nu ca idolul tău din Pipera. Dacă făcea Serena copii la 30 de ani și juca mai departe poate mai câștiga și ea un GS... cine știe? Dar ce pot să-ți spun sigur e, că baba aia din Australia nu a mai câștigat nimic după ce a împlinit 31 de ani. În schimb Serena, dacă ne place sau nu, a mai câștigat și cu 35 un GS..... vârstă la care baba nu mai câștigase de mult și era deja în pensie. Șah mat prostovane! :-)))). Încearcă să folosești capul, că nu e acolo doar să nu-ți plouă în gât. :-)))

Vezi toate comentariile (20)
Comentează